08 August 22

Părintele Răzvan Ionescu, de la Cuvânt la cuvinte : [ c a t e h i z a r e ]

Catehizare, dar deopotrivă catehism și cateheză, sunt termeni bisericești care au o rădăcină comună. La o primă (și mult prea grăbită vedere) ne pot părea cumva noțiuni „tehnice”, exclusiv pentru "cunoscători", adică pentru cei care se investesc "profesional" în viața Bisericii, precum episcopii și preoții.
Nicidecum. Aparenta lor "ariditate" nu trebuie să ne sperie. Aceasta întrucât ne privesc pe noi toți și pe fiecare în parte. În Biserică NU poate exista creștin necatehizat ! Însuși accesul la Taina de inițiere a Botezului se face prin catehizare. La noi în Mitropolia noastră încercăm să nu existe botez fără pregătire prealabilă prin catehizare a părinților și nașilor, și, în perspectivă, a copilului. Deopotrivă, nunți. Iar gradul de catehizare al fiecăruia dintre noi sporește odată cu investirea personală de a afla mai mult despre Subiectul credinței mele, Domnul meu Iisus Hristos, prin însăși viața Bisericii.
A mă lăsa catehizat de Biserică seamănă cu acea formare continuă obișnuită în mediul profesional care mă ajută să fiu cu competențe actualizate, pregătit deci să gestionez încărcăturile și responsabilitățile momentului.
Creștinul catehizat este un creștin în stare de veghe față de Domnul, atent și simțitor la ceea ce îi aduce în atenție învățătura duhovnicească și viața Bisericii, permeabil deci propriei deveniri și creșteri în Hristos. Creștinul nu poate fi static, ci doar în angajament de schimbare, de aprofundare, de primire ...
Cum se realizează concret această catehizare? E interesant că etimologia trimite în limba greacă la verbul katechein, care înseamnă „a face să rezoneze”, „a vorbi în așteptarea unui ecou, a unui răspuns”. Or, știm din fizica de clasa a zecea că rezonanța este mai mult decât un răspuns oarecare al rezonantului la acțiunea rezonatorului, ea se însoțește cu un transfer maxim de energie între cei doi.
Transpunând imaginea în plan eclesial, este limpede că prin catehizare țintim nu un răspuns oarecare, ci acea simțire și înțelegere lăuntrică prin care între cel care oferă în numele Bisericii catehizarea și cel care o primește se stabilește întru Hristos o legătură vie, profundă. Altfel spus, țintim o conlucrare, o împreună simțire lucrătoare care în ultimă instanță nu este altceva decât un transfer rezonator în termeni de experiență de viață, hrănit de un har de Sus care îi facă pe ambii lucrători ca angajare personală în comuniunea cu Dumnezeu și unul cu celălalt.
Așteptarea de a rezona cu mesajul eclesial este legitimă mai ales întru conștiința că Biserica se ocupă cu aspectele esențiale legate de viețile noastră. Iar în această înțelegere păcătos este acela care se ocupă veșnic cu opusul esențialului, adică cu nimicul, cu perisabilul.
Propovăduirea istorică personală a Domnului Iisus Hristos, prelungită astăzi prin cea a Bisericii, are în vedere înscrierea omului oricărei epoci în acele coordonate de viață care să îl facă viu lăuntric. Care îl așează în planul împlinirii personale. Care îi dau acces la veșnicia fericită, adică luminată de lucrarea harului
dumnezeiesc. Pentru că poți fi viu biologic, dar simțirea ta sufletească să fie cea a unui om infestat de păcat și de neputință, de care te poate elibera numai harul sfințitor al lui Dumnezeu.
Iar dacă, constatăm, obiectivul catehizării țintește rezultate dincolo de puterile și de competențele omenești, cum poate reuși atunci un demers ca acesta ?
Simplu. Poate pentru că Dumnezeu Însuși vine în căutarea omului ! Ne amintim oare de oaia cea pierdută de turmă, de drahma cea pierdută, de fiul cel risipitor ? Dumnezeu iese primul în căutarea noastră ! Iată Taina iubirii Lui și minunea care invită omul de la băltoaca patimilor și păruta hrănire cu roșcove la trăirea filiației, la modul de viață suprafiresc, la nunta mistică a unirii cu "Cel ce este", Sursa a toate. Dacă nu ar fi întins către noi din transcendent Însuși Domnul brațele Sale calde și primitoare către realitatea noastră imanentă, nimic nu ne-ar fi fost cu putință ca devenire îndumnezeitoare, întrucât prin nici o transformarea omenească omul nu poate gusta și se împărtăși din ceea ce este dincolo de creat. Îndumnezeirea, la care suntem invitați fără excepție cu toții, este darul fără de preț al Dumnezeului milei pentru fii și fiicele lui. „Tatăl nostru Care este în ceruri” ne dorește în comuniune cu El pentru totdeauna. Iar cateheza exprimă preocuparea constantă a Bisericii să ne crească, să ne desăvârșească, să ne țeasă haine de nuntă, să ne compatibilizeze cu condiția de fiu vrednic al Celui Preaînalt.

Părintele Răzvan Ionescu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe