Pe la începutul lunii august m-a sunat Parintele Mihail Bucă să mă întrebe dacă mă pot implica și eu in proiectul său, să ajute sectia de oncologie a Spitalului Fundeni cu aparatură performantă.
Am spus da, însă programul si jobul m-au impiedicat din păcate să fac mai mult decât câteva amărâte de share-uri pe aici și să îmi anunț colegii din redacție dacă sunt interesați.
Mă bucur enorm că meciul de fotbal caritabil plus celelalte evenimente desfășurate si organizate de parintele Bucă au dus la strângerea unei sume importante din ce care vor putea profita copiii internați la Fundeni.
"Părintele Mihail Bucă a donat Institutului Clinic Fundeni 52.000 de euro din banii strânși în campania de ajutorare a Ecaterinei, fetița lui bolnavă de leucemie.
Ulterior a cumpărat 156 de saltele pentru paturile de copii și adulți și s-a implicat în renovarea spitalului, astfel că suma ajunge la 100.000 de euro. Părintele este protopsalt al Catedralei Patriarhale și banii s-au strâns pentru fiica sa, Irene-Ecaterina, diagnosticată cu leucemie mieloblastică acută, care este mai bine acum." scrie Averea Bisericii.
Dumnezeu lucrează prin oameni.
Felicitari, Mihail, multă sănătate Irene-Ecaterina.
Autor: Jurnalistul Paul Gabriel Andrei, Facebook. / Foto: activenews.ro