24 Septembrie 20

Părintele Calistrat: UN GÂND DUHOVNICESC LA UN ÎNDEMN OMENESC.

Vezi articolul jurnalistului Cristoiu, dă clic AICI.

- Domnului jurnalist Cristoiu, la replica trimisă patriarhului Daniel al BOR:
- Domnule jurnalist Cristoiu, soarta Bisericii și a României este numai în mâinile lui Dumnezeu.
- Nu Patriarhul trebuie să se ocupe de proteste politice ieftine și demagogice, nici clerul slujitor, datoria lor este plecarea genunchilor, postirea, Psaltirea, privegherile și Proscomidia Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură.
- Iar a Domnului Hristos, să aplece ochii spre poporul român, care ușor, ușor, din multă neatenție și nepăsare față de realitatea lucrurilor, a început să piardă serios busola Dreptății lucrurilor și Adevărului lucrurilor.
- A spus chiar Domnul Hristos:
- "Cine nu adună cu Mine risipește".(Sf.Evanghelie).
- "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea".(Sf.Evanghelie).
- "Cea ce păzește poruncile Mele, acela mă iubește".(Sf.Evanghelie).
- "Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din cer dasăvârșit este"!(Sf.Evanghelie).
- "Iubiți-vă între voi, ca să cunoască lumea, că sunteți ucenicii Mei".(Sf.Evanghelie).
- Domnule Cristoiu, Biserica nu dezbină, nu învrăjbește, nu îndeamnă la ură și anarhie.
- Ce să facă Patriarhul și clerul?
- Să îndemne la luptă românii contra români? 
- Să ne ucidem între noi?
- Să facem vărsări de sânge, datorită demagogiei și ideologiilor bolnave și mincinoase propovăduite de partidele nesătule de minciună și hoții politice?
- Ce a făcut poporul român când a fost îndemnat să voteze la referendum, pentru familia biologică și tradițională bărbat și femeie?
- A arătat dispreț, indolență, nepăsare și a acuzat Biserica că face politică, nimic nedemocratic. 
Acum, drag popor român culege roadele educației sexuale din școli și grădinițe, incepând cu vârsta de 4 ani și tot înainte.
- Sigur, domnule Cristoiu nu de alocații mărite aveau nevoie copiii poporului român, că nu sunt bani, dar bine că are țara și guvernul bani de implementat teoriilor și ideologiilor sexuale.
- De ce să iasă Patriarhul și clerul la proteste, dacă poporul român își croiește singur direcția în geopolitica UE, fără să-l mai întereseze dacă mai are nevoie sau nu, de Dumnezeu.
- Poporul a făcut alegeri libere, a votat democratic, a dat jos ciuma roșie, a arătat cu un procent de 66% că vrea schimbare, depinde de ce fel de schimbare, trebuie să trăim și să o vedem din lucruri.
- Domnule Cristoiu, poporul trebuie să-și asume conducătorii votați, să-i asculte, să-i urmeze, să-i secondeze pas cu pas la împlinirea dezideratelor electorale promise, de fiecare partid de la putere, timp de 30 de ani încoace.
-Domnule Cristoiu, mama binelui este mai răul, iată că și Dumnezeu a îngăduit să gustăm din plăgile faraonice biblice, secetă, pandemie, boli, morți, tulburări sociale și multe alte necazuri, mai rele sau mai neașteptate.
- Spuneți domnule Cristoiu românilor, că este momentul discernerii cruciale, să gândim atent, să cântărim lucrurile, să deschidem ochii minții, să cugetăm la faptele guvernanților noștri și să alegem cu înțelepciune, dacă este nevoie, plecând genunchii și înainte de a ștampila un vot, să zicem în cuget o rugăciune.
- Dezbinarea, ura, anarhia, revoltele, uciderile, masacrele cu jandarmi și forțele de ordine, nu ne dezvăluie un stat democratic, coordonat după principii europene. 
Din contra, un lagăr de opresiune și umilință a unui popor debusolat care nu știe și nici nu vrea, să iasă din mrejele umilinței, minciunii politice, exploatării ieftine și îndobitocirii prin forța și frică.
- Domnule Cristoiu, poporul Israel când nu a ascultat de Dumnezeu, a mers 40 ani, rătăcind în pustiul Sinai.
- Poporul român are 30 de ani, de când rătăcește în democrația lui proprie, din rău în mai rău și tace.
- Mai sunt 10 ani de rătăciri și orbire sufletească și poate generațiile noi care vin acum, eliberate de hedonismul democratic actual, vor putea zări luminița de la capătul tunelului, dacă vor asculta și de Dumnezeu.
- Așa că domnule Cristoiu, povestea cu spitale și catedralele, este identică cu replica PNL versus PSD, orice partid vine la putere doar cu scop de căpătuială, este o plagă a lui Dumnezeu pentru lipsa noastră de inspirație și de credință, peste România noastră.
- Avem nevoie de unitate între noi românii, de gânduri bune, de meditație interioară, de puțin naționalism românesc și ortodox, de puțin patriotism în comunitate, în țară, în familie, să nu ne alterăm total valorile culturale și morale ale ethosul nostru românesc, pe care de 30 ani l-am ignorat total.
- Domnule Cristoiu, preoții călări cu barda în mână, au fost veritabili când ne năvăleau păgânii, acum s-a schimbat paradigma istoriei.
- Se ridică creștin contra creștin și român contra român, dar nu pentru binele neamului, doar pentru interese mărunte, lucruri meschine și fotolii moi bine plătite.
- Aici trebuie să lucreze Domnul că oamenii au stricat legea Lui.
Deci de multă rugăciune este nevoie, de trezirea conștiinței nationale și de trezirea din somnul națiunii, care a creat tot felul de monștrii, care au  dus țara la sapă de lemn.
- Trăim cu toții și vedem realitatea cu ochii.
(Parintele Calistrat, mănăstirea Vlădiceni-Iași.)
 
Foto: Avantaje.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe