22 Octombrie 20

Părintele Calistrat: Un fel de interzis libertății religioase, peste legea garantată de Constituție, sub justificarea epidemică a Covidului

   Politicienii în zelul lor, de a vindeca forțat România de covid, au dat trei legi, care la alegerile locale nu au fost necesare, acolo nu se mai contaminau votanții.

1. Să nu vină nimeni la Sfânta Parascheva, din afara municipiului Iași.
- Un fel de interzis libertății religioase, peste legea garantată de Constituție, sub justificarea epidemică a Covidului.

2. Să se legitimeze  tot creștinul, la porțile mitropoliei, să se vadă dacă este orășean ieșean.
- Ce bine ar fi fost, dacă am legitima toți traficanții de droguri, de carne vie, infractorii, dacă ar exista preocupare să se găsească fetele de la Caracal, erau lucruri mult mai importante, decât să păzim o băbuță cu traista în spate, la poarta bisericii. 

- Cât de iresponsabil și lipsit de realitate  să fii, ca să crezi că niște simpli creștini, au imagine și apucături criminale, oare nu citim, pe fețele lor smerite, muncite, istovite și obosite de vârstă și muncă, nimic din credința lor ?
- La zelul jandarmului din România, marca Pungești-Vaslui, nu mai găsim norma bunului simț sau înțelepciunea discernerii.
- Am spus și repet iarăși: 

   Până nu va fi inteligența, cultura si educația un hobby al tuturor românilor, până nu vom învăța decența și bunul simți, respectul față de semeni și dacă nu vom cultiva valorile demnității, cinstei, dreptății, valori umane constructive, nu vom face nimic bun în țară aceasta.

- Doar cultivând, clanismul, nepotismul, interesele meschine, hoția, minciuna, corupția, devenite litere de lege la nivel social, vom continua să ne comportăm, ca o hoardă socială fără rațiune și conștiință morală.

 
Pagina oficială Părintele Calistrat
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe