23 Ianuarie 22

Părintele Alexandru din Alexandria strânge gunoaie. E nebun după Hristos și niciodată n-a fost ca ceilalți.

Părintele Alexandru (foto) din Alexandria strânge gunoaie. E nebun după Hristos și niciodată n-a fost ca ceilalți. Îl știu de pe vremea când stătea pe o valiză de lemn, în fața unei porți militare, slab și cu ochii aprinși, agățat de o chitară. Am înghețat împreună în tranșee, am mâncat același colț de pâine neagră și-am colindat discret pe sub pături cazone, într-un soi de catacombă modernă, amenințați de un ofițer excesiv de corect politic (”să nu vă aud cu colinde în unitate, popilor, că vă ia mama dracului!” ). Mai târziu am lustruit niște bănci academice cu coatele (mai mult sau mai puțin eficient) și-am necăjit niște profesori cu stângăciile noastre imberbe, și desigur revoluționare, cum stă bine tinereții.
Părintele Alexandru strânge gunoaie și e nebun după Hristos. Jumătate de an muncește în Franța, pe brânci. Seara bea vin cu vecinii și frige sardine pe pragul casei, povestindu-le de țara lui îndepărtată și de Hristos de sub pământul Alexandriei. Că cealaltă jumătate de an părintele Alexandru din Alexandria slujește sub pământ, acolo unde-a construit o bisericuță ca o catacombă, o bisericuță sub pătura pământului. Pentru el e cea mai frumoasă biserică din lume după Hagia Sofia. Pentru mine CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia e cea din Lușca. Să vezi mirare, amândoi avem dreptate. Că atunci când iubești, toate sunt cu putință. Dumnezeu e un boier care dă tuturor de toate, irațional și ilogic, că iubirea e cheia a toate și restul sunt doar adiționale semnate schematic.
Părintele Alexandru cel nebun după Hristos strânge gunoaie și face curățenie în curtea bisericii de sub pământ. O asemenea biserică are curtea deasupra, ca o pălărie, tot așa cum Dumnezeu are curtea dedesubt. Când strânge gunoaie părintele Alexandru fluieră ba o doină, ba o horă, ba o cântare în psaltică, trecând natural de la una la alta cum trecea Domnul dintr-o casă în alta prin Capernaum, împrăștiind frumosul, binele și iubirea. Am cunoscut mulți preoți; unii încruntați definitiv, copleșiți de greutatea eshatonului, cu toate păcatele creștinilor pe umeri, apăsați de pulsul conștiinței extrapolate. Părintele Alexandru nu-i așa; el râde mereu, se bucură de orice fleac și e în stare să fluiere chiar și când strânge gunoaie. Pentru el viața e un dar și de daruri nu faci miștouri încruntându-te; te bucuri, dansezi și-l iei în brațe pe musafirul care ți-a adus cadoul, pupându-i obrajii. Părintele Alexandru se pupă cu Hristos în fiecare zi cu familiaritate de camarazi de armată și Hristos în fiecare zi îi aduce un cadou. Pentru că un asemenea om e irezistibil; sunt convins că părintele Alexandru îi amintește de nunta aia din Cana Galileii, când apa vin s-a făcut și veselie multă și fericire a curs pe capetele celor care au stat cu El la masă, o antecină deloc de taină.
Părintele Alexandru din Alexandria (vezi video), cel nebun după Hristos, fluieră doine, strânge gunoaie și deodată găsește un pachețel. Și-l desface. Și când îl desface sare dragostea lui Hristos drept în capul lui Alexandru, preotul de sub pământul Alexandriei, și se bucură părintele.
Și dacă s-a bucurat el, să vă dau și vouă bucuria lui...

Text: Părintele Crin-Triandafil Theodorescu
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe