„Am regretat retragerea sa de acum zece ani, față de actualul papă era mult mai distant față de progresism, aprecia mult tradiția veche ce apropie biserica catolică de ceea ce a fost până în secolul XI. O retragere mai degrabă forțată. Era un om ce ar fi putut aduce Vaticanul mai aproape de Biserica Ortodoxă, istoria a ratat un moment.” - a scris Eduard Dumitrache pe un site social.
Nu este un secret că multe persoane regretă retragerea Papei Benedict de pe scaunul papal. Acesta a trecut la cele veșnice la vârsta de 95 de ani. Teologul catolic german, a cărui demisie, în 2013, a luat lumea prin surprindere, a decedat în cursul dimineții acestei zile, iar trupul său neînsuflețit va fi depus luni în Bazilica Sfântul Petru, pentru ca oamenii să îi poată aduce un ultim omagiu...
Chiar dacă suntem ortodocși, este creștinește, este ortodox să spunem o rugăciune pentru acest Papă care a trecut la cele veșnice ... nu, nu îl punem pe pomelnic, dar ne rugăm ca bunul Dumnezeu să fie, după voia Sa, milostiv!
Catolicismul prin retragerea lui Papa Benedict a pierdut calea către lumina Ortodoxiei ... cine știe când se va mai ivi un astfel de „tren”! Dumnezeu să-l ierte!
Sursă foto:
activenews.ro