03 Octombrie 22

Până unde merge iubirea de aproapele?

    Avem exemplul cu femeia desfrânată, în care Mântuitorul, iubind pe păcătoşi, nu vrea să-i judece şi să-i piardă, ci să-i mântuiască. Este o iubire înaltă. Spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Adevărata viaţă veşnică este ca lumea să Te cunoască pe Tine, singurul şi adevăratul Dumnezeu, şi pe Fiul Tău Iisus Hris-tos pe care L-ai trimis în lume ca să mântuiască neamurile“. Sau: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat la moarte şi la ce fel de moarte, moarte pe cruce“…
 
photo (1)

    Iată modelul absolut al iubirii nemărginite. Iată modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine în viaţa noastră şi vrea să ne arate că, atunci când este vorba despre aproapele, noi trebuie să mergem până la jertfă. Cine greşeşte una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru că, dacă iubeşti pe aproapele, nu poţi să furi, nu poţi să râvneşti bunul lui cu vicleşug, nu poţi să iei în deşert numele lui Dumnezeu, nu poţi să nu-ţi cinsteşti părinţii, nu poţi să ucizi, să curveşti, nu poţi să urăşti şi aşa mai departe.

Sursa: Danion Vasile / Mângâiere şi mustrare / Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova
Ediţie îngrijită de Claudia Vasile
Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului / Bucureşti, 2003

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe