16 Iunie 21

Paisprezece ani în care am fost lipsiţi de copii ...

   Din Germania, de la Maria Gavrilidou vine următoarea mărturie spre Mănăstirea de la Nea Macri în luna noiembrie a anului 2000.
   Maria mărturiseşte că timp de paisprezece ani nu rămăsese însărcinată. Trecuse prin nenumărate controale medicale, rezultatul rămânând însă mereu acelaşi. O prietenă i-a vorbit despre Sfântul Efrem şi despre ajutorul grabnic al acestuia în dobândirea de prunci. Ea nu dăduse importanţă celor auzite. O verişoară i-a dat apoi o carte cu minunile sfântului, dar nici atunci nu a luat prea mult în seamă acest lucru, punând cartea în bibliotecă.
   După ce a trecut destul de mult timp, a sosit vremea să urmeze un tratament pentru dobândirea de prunci. După cinci încercări nereuşite şi-a amintit dintr-o dată de Sfântul Efrem. L-a rugat atunci să îi ajute familia. La câteva zile de la acea rugăciune a găsit iconiţa sfântului în cutia poştală. I-o trimisese o prietenă. Şi-a amintit atunci şi de cartea uitată în bibliotecă. Cu mult dor şi drag a început să o citească. A aflat cât de grabnic ajutător este sfântul şi a simţit că o va ajuta şi pe ea. A început a se ruga împreună cu soţul ei din tot sufletul. Observase însă un element comun al intervenţiilor sfântului şi anume faptul că părinţii care dobândeau copii în mod minunat, prin mijlocirea acestuia, puneau acestora numele sfântului, Efrem. Maria însă îi spunea cu răceală sfântului că nu îi place numele lui şi că preferă să îi ceară orice altceva. A rămas însărcinată, dar nu a putut duce sarcina la capăt. Ar fi avut nu unul, ci trei copii. Comentează ea însăşi: „Trei copii mi-a dăruit sfântul şi niciunuia nu m-am învrednicit să-i dau numele lui!”. Povesteşte că auzea mereu înăuntrul ei o voce care o acuza de necredinţă. Începuse să-şi facă autocritica, şi-a dat seama că lucrurile nu erau în ordine. A găsit curajul de a i se adresa iarăşi sfântului cu rugăciuni. După încă o nereuşită pe care a considerat-o pedeapsa sfântului pentru necredinţa de care dăduse dovadă a venit o nouă încercare. De această dată, spune, citea mereu minunile Sfântului Efrem, mai ales când trebuia să aştepte la doctor şi avea tot timpul la ea o iconiţă a acestuia. Îi promisese de-acum sfântului că, dacă va fi băiat, o să-i poarte numele. Şi, minune! A rămas iar însărcinată. Bucuria nu se poate descrie în cuvinte. Înainte de a afla vestea cea mare văzuse mereu în faţa ochilor figura veselă a sfântului. O voce îi şoptea mereu: „Să nu îţi fie frică, totul va fi în regulă”. În luna martie a anului 1999 a născut un băieţel perfect sănătos, care a fost botezat Efrem. Acum aştepta cu bucurie cel de al doilea copil.

Extras din: Noi minuni ale Sfântului Efrem - MINUNI CU COPII NĂSCUŢI ŞI NENĂSCUŢI / foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe