14 August 22

Pâinea vieții aduce schimbarea la față a sufletelor noastre

Pâinea vieții aduce schimbarea la față a sufletelor noastre-cuvânt atât despre Praznicul Împărătesc al Schimbării la față a Domnului cât și referitor la evanghelia duminicii a opta de după Rusalii în care ni se vorbește despre minunea înmulțirii pâinilor

Iubiți prieteni,
Praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos este unul dintre cele douăsprăzece praznice împărătești care se sărbătoresc în Sfânta Biserică Ortodoxă de-a lungul anului bisericesc. Fiind o succesiune minunnată a sărbătorilor, pentru că sâmbătă, 6 august prăznuim Schimbarea la Față a Domnului, iar duminică este evident Ziua Învierii, m-am gândit că este bine să identificăm legătura și întrepătrunderea duhovnicească profundă dintre aceste două sărbători mai ales că în duminica a opta de după Rusalii se vorbește în dreptmăritoarea noastră biserică despre înmulțirea minunată a pâinilor ca o prefigurare a Sfintei Euharistii, iar Sfânta Împărtășanie aduce cu adevărat Schimbarea la față a sufletului fiecărui creștin dreptslăvitor, care se împărtășește cu Trupul și Sângele reale ale Mântuitorului Hristos. Înainte de toate, trebuie să ne oprim puțin asupra felului în care ni se propune schimbarea la față la nivel sufletesc, în plan mental dar și sub aspect trupesc atât de către Dumnezeu cât și de către lumea în care trăim, supusă unei decadențe care parcă nu se mai termină. Dacă am ține cont de ceea ce își dorește Sfânta Treime de la noi am ști că Dumnezeul nostru Treimic vrea ca tot omul să se schimbe la față în chip sfințitor; să se împărtășească încă de aici cu Lumina Necreată a Învierii Domnului ca o pregustare a Vieții Veșnice, fericite, înveșmântată în lumina nemuririi. Dumnezeu vrea și a investit pentru aceasta toată dragostea Sa ca tot omul, dacă vine și aplică Dreapta Credință, să se împodobească cu Lumina Taborică atât la nivelul portretului sufletesc cât și din perspectiva icoanei zugrăvite în minte și în trup ca templu al Duhului Sfânt.
Aceasta este ceea ce ne propune Mântuitorul Hristos ai cărui frați după har suntem, dacă suntem botezați în Sfânta Biserică Ortodoxă. Ca aspect diametral opus, deși este foarte trist, trebuie să amintim și schimbarea la față pe care o propune cel rău, vicleanul diavol lăsat din nefericire ca prin căpetenii sus-puse să conducă în multe dintre ținuturile lumii de azi. Lucifer și toată ceata de îngeri căzuți îi doresc omului pieirea și vor să arunce ființa omenească în moarte duhovnicească, adică să oprească relația omului cu Hristos astfel încât demonii să îl depersonalizeze pe om, să i se substituie și să îl arunce în iadul chinurilor și al deznădejdii încă din această lume. Pentru aceasta cel rău folosește strategii din ce în ce mai sofisticate și extrem de diversificate, susținute puternic de imperii mediatice, campanii ce nu au nici o legătură cu Dumnezeul Adevărat și Sfânta noastră Ortodoxie. Dezinformarea, manipularea și tot felul de tactici sunt puse în practică și implementate de către mulți dintre așa-numiții influenceri de azi, care își propun un singur obiectiv, și anume ruperea legăturii firești dintre om și Ziditorul Său. Schimbarea la Față pe care o propune vrășmașul mântuirii noastre, are drept cuvânt de ordine păcatul, pentru că atunci când se elaborează politici la nivel global prin care se urmărește pervertirea valorilor autentice, este clar că se dorește pierderea identității omului și împotrivirea față de cuvântul lui Dumnezeu. Așa-zisul progresism sau neomarxism globalist de acum vine cu măsuri obligatorii pentru statele lumii prin care se vrea contestarea singurului Adevăr Absolut al creerii omului după cum ne spune Sfânta Scriptură și anume că ”Dumnezeu pe om bărbat și femeie l-a făcut”. Se intenționează ca într-o manieră agresivă minciuna să înlocuiască adevărul și spre exemplu, bărbații să se creadă femei sau invers. Totodată țintele acestei lumi aflată în multe privințe sub influența tatălui minciunii vizează și pervertirea adevărului absolut al singurei căsătorii firești, aceea dintre un bărbat și o femeie și înlocuirea acestui adevăr cu găselnița unei societăți umane din ce în ce mai supusă păcatului, găselnița așa-ziselor căsătorii între persoane de același sex. În același timp, suntem obligați să observăm cum este stimulată în zilele noastre probagarea agendei LGBT prin parade ale devianței prin care păcate foarte grave, împotriva firii, se vrea să fie aduse în centrul atenției. Nici educația copiilor nu scapă de atacul furibund al secularismului, încercându-se introducerea pseudoeducației deviante (dacă s-ar putea încă de la grădiniță sau de mai devreme), astfel încât să se dorească instaurarea primatului instinctelor și a plăcerilor trupului, care să pervertească dezvoltarea normală a copiilor. Într-o altă ordine de idei, dar tot în registrul unei schimbări la față care înseamnă pătarea sufletului cu haosul, confuzia și dezordinea specifice actualelor vremuri, se urmărește prin atitudini filoecumeniste și laxiste îndepărtarea omului de Credința Cea una, de Sfânta Ortodoxie și aducerea persoanei într-o sferă căldicică de incertitudine și nesiguranță. De asemenea, propagarea practicilor orientale de tip yoga dar și altele, care vin cu așa-numite divinități impersonale are ca obiectiv îndepărtarea, ruperea oamenilor de Credința Adevărată. Trebuie să spunem în mod clar că astfel de practici nu au nici o legătură cu Dumnezeul adevărat și Sfânta noastră Ortodoxie. Fabricarea de drepturi închipuite și imaginate în mințile coplepșite de păcat ale multora dintre decidenții acestei lumi, drepturi false precum avortul, uciderea pruncilor sau eutanasia este încă una dintre modalitățile cumplite prin care cel rău vrea să schimbe la față lumea zilelor noastre.
Iubiți prieteni,
Sigur că procesul de disoluție a familiei și implicit creșterea exponențială a ratei divorțurilor sau disprețul față de oamenii în vârstă mai ales de cei bolnavi ori față de copii cu neputințe, mai ales prin neglijență, sunt alte căi, care arată că astăzi omul care are nevoie de ajutor, este pus la colț, pentru că dacă nu poate fi folosit ca forță de muncă devine inutil pentru o lume care își propune aproape exclusiv beneficii și foloase materiale. Fără a contesta problema sanitară pe care am parcurs-o, nu putem să nu observăm că în climatul pandemic și-au făcut loc și multe, prea multe accente pandemonice, fiindcă interzicerea accesului la slujbele bisericii, obligarea la tratamente medicale sau la așa-numite certificate de liberă trecere reprezintă o lovitură foarte puternică dată libertății, libertatea fiind darul inestimabil pe care Dumnezeu i-l oferă fiecărui om. Poate vă întrebați de ce m-am exprimat în mod repetat referitor la aceste aspecte. Răspunsul meu este unul simplu dar extrem de cuprinzător. Mânntuitorul Hristos spune în mod clar ca din cuvântul nostru să rezulte convingător ”ceea ce este da, da și cea ce este nu, nu”. De aceea, toți cei care cred că dacă afișează un mobilier bineplăcut doar lumii de astăzi în ceea ce privește profilul intelectual (politically correct) trebuie să știe că se află în izolare în raport cu voința lui Dumnezeu, pentru că nu poți să te ții după mamona și să pretinzi că îl iubești pe Hristos. La fel de periculoasă este și tendința care se constată din nefericire din ce în ce mai mult, și anume aceea de a se propaga din partea unora cu staturi impozante doar în aparență, idea unei așa-numite pseudomărturisiri, care fiind chipurile îmbrăcată în haina eleganței să nu exprime de fapt nimic. Discursul confuz, alambicat, lălăit, alcătuit din cuvinte și expresii menite să mulțumească pe toată lumea nu reprezintă un cuvânt bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, ba dimpotrivă, se situiază în contra a ceea ce ne-a învățat Mântuitorul care a avut vorba foarte hotărâtă. În cea ce privește Praznicul Schimbării la față a Domnului Hristos trebuie precizat faptul că acesta mai poate fi numit Paștile de Vară pentru că amintește despre legătura existentă atât între Cruce, pătimiri și lumină cât și între Cruce și Înviere, dar totodată amintește și despre vocația, chemarea și ultima destinație a omului și anume sălășluirea în Împărăția Luminii Necreate. Schimbarea la Față a Domnului a avut loc cu puține zile înainte de sfintele Sale pătimiri, de răstignirea pe cruce, de moarte și de Înviere tocmai pentru ca Iisus să îi încredințeze pe ucenicii Săi cei mai de taină, mai exact pe Petru, Iacob și Ioan de Slava Luminii Învierii astfel încât să îi întărească, să le semene în ogorul sufletului curajul, nădejdea, credința în Biruință și în Înviere. Aproape de marea Galileii este muntele Tabor, iar Mântuitorul Hristos a urcat pe acest munte împreună cu cei trei ucenici pe care de exemplu i-a luat cu El și la învierea fiicei lui Iair, ca să se roage în singurătate. Logosul Întrupat, pentru a menține vie, lucrătoare si profundă legătura intimă cu Tatăl în Duhul Sfânt avea adesea obiceiul de a se retrage în zonă muntoasă ca să se roage singur, adică să hrănească această comuniune deplină cu Tatăl Ceresc. Prin aceasta Iisus arată că urcarea pe munte înseamnă urcușul duhovnicesc al sufletului, ascensiunea inimii care călătorește în ascensorul numit rugăciune și practic, unirea minții, a sufletului și a trupului cu Dumnezeu. După cum bine spunea părintele vrednic de pomenire Iuanichie Bălan muntele sau pădurea nu trebuie să reprezinte locul de petreceri lumești ci sălașul de tihnă, liniște și isihie în care omul să se întâlnească cu Binefăcătorul său. Așadar, Iisus a lăsat jos zgomotul lumesc și a urcat pentru ca la înălțime, mai aproape de cer, să dea drumul Izvorului de Lumină care a inundat atât chipul cât și hainele Sale. Se pune intrebarea: de ce Domnul i-a luat cu El doar pe Petru, Iacob și Ioan? Să însemne oare aceasta că pe ceilalți ucenici îi iubea mai puțin? Nicidecum, ba dimpotrivă, dragostea revărsată de către Domnul este aceiași pentru toți cei care vor să fie ai Lui. Ceea ce ne arată însă faptul că doar cei trei au urcat împreună cu Mesia pe Tabor este adevărul conform căruia numai cei pregătiți pot să vadă la un anumit moment Lumina Dumnezeiască, acest lucru fiind un element de încurajare și pentru ceilalți ca să se pregătească pentru acest obiectiv. Petru, omul râvnitor, persoana adevăratei mărturisiri, dar și cel responsabil cu interogațiile și ridicările din căderile abrupte, Ioan și Iacob, doi ucenici ascultători și râvnitori, iată apostolii care l-au însoțit pe Domnul în aceste momente tainice de o frumusețe inexprimabilă în cuvinte omenești. Așadar Iisus S-a schimbat la față înaintea lor, chipul Său strălucind ca soarele, iar Hainele Sale devenind albe ca lumina, toate acestea privite de ochii care puteau să le vadă și care Îl vedeau pe Hristos în splendoarea Dumnezeirii Sale, pentru că acum Firea Dumnezeiască copleșește firea omenească. Izvorul de lumină strălucește pe chipul  și veșmintele Soarelui Dreptății, care arată acum palpabil pentru ochii celor care vedeau frumusețea dumnezeirii, pe care până atunci o constataseră când Domnul făcea minuni ca Dumnezeu înviind morții, tămăduindu-i pe orbi, curățindu-i pe leproși sau eliberându-i pe cei demonizați. Se mai produc aici două evenimente care zguduie din temelii lăuntrul ucenicilor și anume discuția dintre Iisus și prorocii reper ai Vechiului Testament Moise și Ilie și totodată mai ales norul luminos care i-a învăluit, care i-a umbrit și din care s-a auzit glasul Tatălui Ceresc zicând: ”acesta este Fiul Meu prea iubit întru care am binevoit, pe acesta să ascultați”.
Scumpi și iubiți credincioși,
Sunt momente unice pe care nici o minte omenească oricât de iscusită ar fi nu le poate tâlcui în autentica lor profunzime, dar trebuie ca măcar in limita neputinței noastre omenești să înțelegem că Domnul vorbea cu Moise și cu Ilie despre toate cele pe care avea să le pătimească pentru răscumpărarea păcatelor noastre și pentru mântuirea fiecărui om care crede în El. Cei mai de seamă proroci ai Vechiului Testament, Moise prin care a venit legea și Ilie mutat în carul de foc al virtuților se înfățișează aici ca fiind mici în comparație cu nemărginirea, infinitatea și muntele de iubire, toate întruchipate în Mântuitorul Hristos. Stând în mijlocul lor Iisus arată cine este împăratul slavei și dătătorul mântuirii omului. Pe când vorbeau ei iată că Sfântul Apostol Petru pătruns de lumina izvorâtă de pe fața și de pe hainele Soarelui Dreptății I-a spus Mântuitorului: ”să facem aici trei colibe una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie”. Aceasta arată că ucenicii, prietenii Domnului se simțeau în rai și ar fi acceptat să stea ca niște robi credincioși chiar și la ușa colibelor demonstrându-și fidelitatea față de fericirea dăruită de către Învățătorul lor. Petru nu terminase de vorbit când deodată i-a învăluit un nor luminos și s-a auzit glasul Tatălui Ceresc zicând: ”Acesta este Fiul Meu preaiubit întru care Am binevoit, pe Acesta să Îl ascultați”, același îndemn care s-a auzit la Botezul Domnului. Ucenicii au căzut cu fețele la pământ neputând suporta puterea și profunzimea, lumina copleșitoare a dragostei Dumnezeiești. Aceasta arată că omul este mult prea mic în raport cu măreția dumnezeiască. Dar ca un bun pedagog, ca un iubitor învățător, Domnul Hristos apucându-i de mână i-a ridicat poruncindu-le să nu spună nimanui până la Învierea Sa din morți. Iată cum Iisus le-a arătat ucenicilor Săi Slava Sa atât cât puteau aceștia să cuprindă pentru că, omul are limitele lui, dar dumnezeirea este infinită. Sărbătoarea Schimbării la Față trebuie să reprezinte pentru fiecare dintre noi o transfigurare în lumină a minții, a sufletului și a trupului deopotrivă. Credința trebuie să fie Taborul care să se înalțe în sufletele noastre, munte pe care, Mântuitorul Hristos să vină și să Se sălășluiască cu scopul de a ne inunda în lumină. Muntele Tabor este pentru fiecare dintre noi Sfânta Biserică Ortodoxă, pentru că numai aici prin primirea Sfintelor Taine și prin participarea la slujbe avem parte de adevărata Schimbare la Față a inimii. Observăm din relatarea minunii faptul că cei trei ucenici au căzut cu fețele la pământ, asta arătându-ne limitele lor omenești și de asemenea, faptul că Petru de exemplu, nu s-a considerat vicarul lui Hristos așa cum unii care în lume fiind, s-au considerat și încă se consideră infailibili. Ortodoxia este învățătura smereniei care propovăduiește modestia și supunerea necondiționată față de Mântuitorul Hristos. Sigur că Schimbarea la Față a Domnului, pentru a produce și schimbarea la față a sufletelor noastre, trebuie să ne conștientizeze de faptul că avem obligația de a ne transforma din oamenii răi de acum în oameni mai buni și de a ne spăla cugetele viclene cu roua limpede a iertării păcatelor la Taina Sfintei Spovedanii pentru a deveni cu adevărat florile luminoase ale Creației Dumnezeiești.
În Sfânta Biserică Ortodoxă, apariția norului de pe Tabor în fiecare an la praznicul Schimbării la Față este alături de venirea Luminii Sfinte și curgerea inversă a Iordanului încă una dintre marile minuni care validează Dreapta Credință.
Toate aceste minuni ne arată încă de aici chipul bunătăților viitoare de care se va împărtăși cel care s-a ținut după Hristos în această lume. Domnul le-a deschis ucenicilor ochii după cum spune Sfântul Ioan Damaschin ca să vadă strălucirea Dumnezeirii Sale întocmai cum le-a deschis ochii lui Luca și lui Cleopa la frângerea pâinii la Emaus, după ce în prealabil pe parcursul călătoriei către această destinație le tâlcuise scripturile cu focul Dragostei Dumnezeiești.
Spuneam însă la începutul acestui cuvânt că Schimbarea la Față a Domnului, având în vedere succesiunea sărbătorilor în Sfânta noastră Biserică se leagă în cea mai fericită și profundă manieră de minunea înmulțirii pâinilor despre care ne vorbește Evanghelia din duminica a opta de după Rusalii. Înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești din care s-au hrănit 5000 de bărbați afară de femei și de copii, deci minimum 15000 de oameni a avut loc după tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, care și-a asumat acest sfârșit mucenicesc pentru că-l mustra ferm pe Irod pentru relația incestuoasă a acestuia cu soția fratelui său, cu Irodiada. Bucuros pentru frumusețea sufletească și asceza Sfântului Ioan Botezătorul, dar trist pentru răutatea și îndărătnicia lumii, Mântuitorul Hristos a decis încă o dată să se retragă într-un loc pustiu pentru a se ruga în taină alături de ucenicii Săi. Numai că, suferința oamenilor nu poate aștepta și durerea glăsuiește cerând vindecare. De aceea, mulțime mare de oameni a venit după Iisus în acel loc, aducând mulți bolnavi pentru ca să fie vindecați, dar dorind să se tămăduiască și de bolile sufletești de care sufereau cei care au venit la Iisus. În atari condiții, Dascălul Eternității, Învățătorul Veșniciei, Domnnul nostru Iisus Hristos a început să le vorbească mulțimilor despre Împărăția Cerurilor, iar evangheliștii Matei, Marcu și Luca ne spun că îi învăța multe, că le vorbea despre nemurirea întru fericire, zugrăvindu-le din cuvânt icoana sfințeniei și a desăvârșirii, cum numai Dumnezeu Cuvântul știe să facă. Logosul Întrupat le-a vorbit după cum ne spune Sfânta Scriptură ”ca unul care avea putere”, deci nu precum le vorbeau alții și tocmai din acest motiv, mulțimile se hrăneau din cuvânt și gândindu-ne la vorba noastră populară, care ne spune că pofta vine mâncând, oamenii pe măsură ce Îl ascultau pe Domnul doreau să se hrănească tot mai mult din Cuvântul Său pentru că, după cum foarte sugestiv a spus într-o altă împrejurare Sfântul Apostol Petru ”numai la Iisus găsim cuvintele Vieții Veșnice”. Așadar, Domnul le-a vorbit adânc și înalt deopotrivă și vedem cât de grăitoare este predica depe munte, care ne-a rămas și ni se redă în Sfânta Evanghelie de la Matei. Deci după ce le-a vorbit și i-a tămăduit pe toți volnavii care erau acolo, împlinindu-și astfel cea mai frumoasă vocație, aceea de tămăduitor a toată boala și a toată suferința din norod, Iisus este pus de către uceniicii Săi în fața unei probleme majore credeau ei, pentru că făcându-se seară, aceștea, fiind purtători de grijă față de oameni L-au rugat pe Domnul să le îngăduie și să le dea drumul mulțimilor pentru ca oamenii să meargă în localitățile din împrejurimi ca să își cumpere de mâncare. Deci după ce au primit hrana sufletească prin cuvânt și după ce au primit hrana vindecării de neputințele pe care le aveau, acum cei prezenți aveau nevoie să își hrănească trupul pentru că, fiind captivați de frumusețea cuvântului lui Dumnezeu nu au simțit cum a trecut timpul și s-a făcut seară. Putem presupune că Domnul le-a vorbit chiar și până la zece ore și avem astfel prilejul să realizăm câtă neputință avem noi slujitorii de astăzi, care din nefericire, ori din pricina lipsei de trăire ori dintr-o rugăciune mai superficială sau din cauza unei pregătiri teologice inadecvate nu putem capta atenția oamenilor mai mult de câteva zeci de minute și aceasta ca urmare a indulgenței ascultătorilor. De aceea, fiecare teolog, fiecare preot trebuie să știe că studierea cuvântului lui Dumnezeu cu mare aplecare de cuget și de suflet reprezintă o prioritate absolută, pentru că având în vedere progresul tehnologic din zilele noastre și acesul la informații, oamenii pot fi persuadați (convinși) numai prin cuvinte pertinente, învăluite în știință teologică și îmbrăcate în haina de lumină a faptelor bune și a corespondentului dintre cuvânt și faptă. Nici formulele pretențioase și nici hiperbolizatele staturi impozante la nivel intelectual care pretind că ar avea în spate o pregătire academică de multe ori fără conținut în fapte, nu pot să atragă oamenii așa cum Dumnezeu își dorește și cum le-a trasat ca poruncă și imperativ slujitorilor Săi de pe pământ. Mai toate sondajele de opinie arată că, oamenii își doresc o prezență activă a Bisericii în spațiul public, și implicit luări de poziție bine argumentate în Duhul Dreptei Credințe privitoare la problemele deloc ușoare cu care ne confruntăm. Revenind la minunea produsă, care ne vorbește despre înmulțirea pâinilor și a peștilor, trebuie spus că la cererea ucenicilor care I-au solicitat Domnului să dea drumul mulțimilor ca să își cumpere hrană, Iisus le-a răspuns: ”dați-le voi să mănânce”. Acest cuvânt al Domnului ne scaldă sufletele în bucurie, pentru că vedem aici atât smerenia Sa cât și statutul la care îl ridică pe om. Mesia nu a zis le voi da Eu să mănânce cum de fapt s-a și întâmplat. El a plasat această bucurie pe seama ucenicilor ca să îi facă să se simtă cu adevărat responsabili pentru oameni. În aceiași ordine de idei, trebuie precizat faptul că Domnul îi spune fiecărui arhiereu, fiecărui preot, fiecărui teolog și fiecărui credincios în parte: dă-le tu să mănânce tuturor celor aflați în nevoie, hrănindu-i mai întâi cu milostenia cuvântului Meu și apoi și cu hrana necesară pentru trup. Este un îndemn la mărturisire, la iubire concretă, milostivă și smerită cum bine subliniază în repetate rânduri patriarhul bisericii noastre. Faptul că Domnul le-a spus ucenicilor să hrănească mulțimile, deși știa ce avea să facă, arată că dorește să ne facă și pe noi responsabili în raport cu necesitățile oamenilor, iar dimensiunea filantropică a bisericii atât de bine implementată de Sfinții părinți precum Sfântul Vasile Cel Mare trebuie să însemne una dintre marile priorități ale fiecărei mănăstiri, parohii, ale fiecărei mitropolii, arhiepiscopii, episcopii. Am observat în ultimii ani cum Sfânta noastră Biserică Ortodoxă atât în timpul problemei sanitare prin care am trecut cât și de-a lungul crizei umanitare generată de războiul din apropierea noastră, a ajutat într-o manieră extrem de consistentă în valoare de multe milioane de euro oamenii aflați în nevoie.
Sfânta pericopă evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, care se citește în Biserica Ortodoxă în duminica a opta ne spune că ucenicii Domnului Hristos au socotit ca fiind imposibil să hrănească atâta mulțime de oameni cu doar cinci pâini și doi pești de care dispuneau la acel moment. În primul rând, trebuie să observăm cumpătarea și dreapta socoteală din interiorul comunității apostolice, care Îl avea în frunte pe Mântuitorul Hristos, comunitate care era foarte bucuroasă dacă avea o hrană minimală, aceasta făcând o notă complet disparată și situându-se pe un palier diametral opus cu lumea de astăzi, în care luxul, snobismul, dorința de îmbuibare, goana după delicatese alimentare și nu numai reprezintă din păcate priorități. Cinci pâini și doi pești era tot ceea ce se găsea în acel moment la dispoziția Domnului în condițiile în care trebuia să fie hrăniți atâția oameni. Domnul a poruncit ca toți cei prezenți să se așeze pe iarbă și ridicându-și ochii către cer, comunicând în cea mai intimă manieră cu Tatăl, a binecuvântat pâinile și peștii și astfel s-a produs înmulțirea minunată a acestora, fiind astfel posibilă hrănirea a minimum 15000 de oameni, care au mâncat și s-au săturat, iar la final, ceea ce a prisosit, s-a adunat în 12 coșuri pline cu firimituri ca să nu se piardă nimic din scumpătatea darurilor Dumnezeiești. Iubiți prieteni,
aceste 12 coșuri de firimituri reprezintă proba cea mai elocventă a faptului că avem parte de o minune palpabilă și nu de o iluzie optică, fiindcă Domnul, după ce a binecuvântat pâinile și peștii, le-a împărțit ucenicilor Săi, care la rândul lor le-au dăruit capilor familiilor, aceștia femeilor și copiilor, săturându-se astfel toți cei prezenți. Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit vrednic de pomenire Bartolomeu Anania spunea că trăim într-un univers de minuni și că aceste minuni trebuie să ne încredințeze de atotprezența lui Dumnezeu în viața noastră. Însemnătatea pâinii în Sfânta noastră Biserică poate fi identificată cu cel puțin trei semnificații majore. Avem pâinea pentru trup, pâinea noastră cea de toate zilele, pe care o cerem de la Dumnezeu în Rugăciunea Domnească, avem pâinea frământată și crescută atât de frumos cu care ne hrănim sufletul când ascultăm Cuvântul lui Hristos, adică pâinea Cuvântului și avem mai presus de orice pâinea vieții, trupul și sângele reale ale Mântuitorului Hristos, Sfânta Euharistie pe care o primesc din același Sfânt Potir și din aceiași Sfântă Linguriță credincioșii care au dezlegare pentru a se împărtăși. Mântuitorul Hristos spune “cine nu mănâncă Trupul Meu și nu bea Sângele Meu, nu are viață în el”. Deci, pentru a avea viață în noi trebuie să ne spovedim, să Îl primim pe Hristos în sufletul și în trupul nostru prin Sfânta Euharistie din aceiași Sfântă Linguriță care e Maica Domnului și totodată este imperios necesar să ne împărtășim din Cuvântul Domnului pentru a fi cu adevărat următori și ucenici ai lui Hristos.
În concluzie, îmi exprim imensa bucurie că am putut vorbi fie și la măsura neputinței mele omenești despre această luminoasă legătură între Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos și înmulțirea minunată a pâinilor relatată în Evanghelia duminicii a opta de după Rusalii. Cred cu convingere că fiecare creștin dreptmăritor trebuie să rămână cu măcar trei lucruri din istorisirea celor două minuni. În primul rând, este imperios necesar să știm că Schimbarea la Față a Domnului a avut menirea esențială de a-i încredința pe ucenicii Săi de Slava Dumnezeirii Sale, de a ne arăta și nouă ținta pe care trebuie să o avem încă din această viață de care s-au învrednicit mulți dintre Sfinții Părinți și anume, Lumina Taborică ca pregustare a Luminii Învierii și totodată de a ne călăuzi către imperativul schimbării la față a fiecăruia dintre noi atât în plan sufletesc cât și ca portret comportamental, astfel încât bunătatea să ia locul răutății și smerenia să înfrângă egoismul de care suferim. În al doilea rând, credinciosul ortodox trebuie să înțeleagă din minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor că Domnul a făcut minunile într-o manieră smerită, fără spectaculozitate, fără nici o dorință de a ieși în evidență, dar a săturat mulțime mare de oameni cum ne satură și pe noi dacă Îl ascultăm, oferindu-ne pâinea Cuvântului Său. Mai presus de toate, trebuie să știm că dacă primim pâinea vieții, adică ne împărtășim cu Trupul și Sângele reale ale Mântuitorului Hristos se produce cu adevărat schimbarea la față a sufletelor și a trupurilor noastre, oferinduni-se marea bucurie de a aspira la dreptul de moștenitori ai Împărăției Cerurilor, care se împărtășesc de Lumina Învierii în eternitatea desăvârșită.
Așadar să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să înmulțească în această lume pâinea Cuvântului Său, să ne dăruiească măcar minima vrednicie de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele reale ale Domnului nostru Iisus Hristos și să ne facă părtași luminii Celei Neapropiate spre Slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Autor: Protosinghel Dr. Sofian Costea. (foto) / Captură foto: Lumina Cuvântului
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe