30 Noiembrie 21

Oricât am fugi de tumultul lumii, odată întorși în mijlocul orașului grijile și ispitele ne întâmpină la tot pasul.

Este atât de multă tulburare în lume și frică. Oricât am fugi de tumultul lumii, odată întorși în mijlocul orașului grijile și ispitele ne întâmpină la tot pasul. Mergem spre Dumnezeu pentru a primi liniștea și pacea pe care lumea nu o poate oferi. Căutăm confortul uneori, dar și acesta își pierde la un moment dat rostul. Sufletul este însetat după divin, iar noi atât de rar îl hrănim în acest sens. Fugim după mâncare și băutură, ne îngrijorează la tot pasul ziua de mâine încât niciodată nu o trăim deplin pe cea de astăzi. Postul Crăciunului care se apropie încearcă să ne așeze în normalitate, să prioritizeze lucrurile cu adevărat importante din viață. Postul nu înseamnă mai puțină mâncare și mai multă durere de stomac. Astfel l-am reduce doar la partea văzută și materială, iar scopul său este cu totul altul. Postul trebuie să ne umple inima de milă față de aproapele, să golească hambarele noastre și să le umple pe cele goale ale săracilor. Să fim de folos celorlalți și altfel, printr-o rugăciune mai deasă făcută pentru aproapele aflat în necaz și supărări, arătându-ne disponibilitatea de a sta de vorbă cu cei singuri și lipsiți de prieteni. Postul nu înseamnă cartofi, orez și pește în detrimentul cărnii, laptelui și brânzei. Înseamnă a renunța la orgolii, la luptele cu aproapele, la răutățile față de vecini, la judecata celuilalt cu orice preț. Mai avem puține zile până la post, să ne aprovizionăm pentru perioada pe care urmează să o traversăm prin lecturi duhovnicești mai dese, prin cercetarea celor săraci și lipsiți de cele mai banale lucruri. Să îmbrăcăm hainele cumințeniei și să lepădăm omul cel vechi, căci la finalul celor 6 săptămâni de osteneli și lupte duhovnicești, să ne facem vrednici a găzdui în casă sufletelor noastre, pe cel mai curat și sfânt dintre toți bebelușii care s-au născut vreodată pe acest pământ, pe Domnul Nostru Iisus Hristos. - părintele Alexandru Lungu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe