21 Aprilie 21

Open for TODAY

   Încep articolul cu o frază arhicunoscută  dar încă destul de dureroasă , a părintelui Nicolae Steinhardt: Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”  

   Acum poate lumea întreagă să tragă linie și să concluzioneze cum stau treburile la 1 an după lockdown-un de Înviere 2020? La fel de prost, sau vorba românului :"aceeași Mărie cu altă pălărie" .  Nu mă consider profet, dar ceva îmi spune că și în acest an la Înviere vom fi opriți să participăm. Asta nu ține de conducere, ci de diavolul care nu poate dormi de lumina învierii! La conducere sunt oameni cu care am vorbit și în care am avut încredere, oameni care i-am votat chiar pentru "binele" - considerat filosofic relativ. 

   Că tot preluăm texte, la Bisericile (instituții în primul rând divine și apoi umane) unde eu slujesc din mila Domnului, de Înviere 2021, va fi deschis indiferent de ce vor alții. Și nu o spun asta de fală pentru că mulți mă vor stârpit, ci pentru că înaintea oricărui om, eu îi slujesc Domnului și sfinților! Iar pentru că o mare parte din sfinți au fost martirizați, poate că epoca postmodernă implică încă martiraje și în Europa, nu doar Irak, Pakistan.

   Deci cu prețul.... Eu nu opresc pe nimeni să vina la slujba învierii Domnului. Și cu mâna pe inimă încă regret că în 2020 am fost un laș, DAR eu, anul ăsta îmi iau revanșa!

   Biserica a început și se termină cu Hristos!  E întemeiată pe Jertfa Crucii și pogorârea Duhului Sfânt. Ori astea două mari praznice dacă nu le mărturisim atunci rămânem doar la o simplă instituție umană care propagă valori morale și are angajați, încasări și cheltuieli.

   Am pierdut lumește multe din mărturisirea mea dar divin, am câștigat cel puțin smerenie, căci smerenia dă înțelepciune și gând bun.
Fraților e vremea cernerii anunțată de mult! Ce facem? Ajungem farisei de dragul codului civil (păgân) sau rămânem ucenicii Domnului care nu se leapădă de El.
   Indiferent de ce va fi, la mine va fi pus pe ușă  "Deschis astăzi" (open for TODAY) pentru că la Hristos jertfa e continuă dar mereu prezentă, și învierea la fel.
   Nu fac și nu vreau prin asta să creez rating, fală media, ci doar să atrag atenția că "stăm acasă" a durat cam mult și rezultatul e pe minus.
Ripostăm în rugăciune, nu trebuie să fim tâmpiți dar nici să facem tulburare, ci " să fim buni, blânzi și cinstiţi, smeriţi cu inima" cum spune Pr. Steinhardt! Ripostăm dorindu-ne libertatea de a ne practica cultul la care am aderat, libertate păzită de Constituție!!!!

   Iar acest aspect pentru mulți e greu de purtat, ce veți face când, ca în Pakistan vin iranienii și te pun să alegi intre soție sau copii, care mor primii? Te lepezi? Sau crezi că acolo e o fabulă iar aici alta?

   Om vedea! A mei sunt pe baricade, dragii mei enoriași și fii duhovnicești știu ce spun și au văzut realitatea că masca și distanța = 0. Eu sunt pregătit fraților! La mine va fi deschis, nu pentru că mă cred cineva, ci pentru că (ATENȚIE) , Biserica e zidirea lui Dumnezeu, iar iadul nu o va putea birui în veci!
 
Taguri: open, for, today
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe