19 Aprilie 21

Online: o pogorâre în… infernet?

 Viețile noastre sunt tot mai „virtuale”. În pustiul acestei noi realități, ne confruntăm cu trei ispite cărora suntem chemați să le oferim trei răspunsuri ferme. Aceste tendințe ale lumii de azi, adesea justificate de cerințe pretins „obiective”, pot fi analizate pe trei nivele: tehnic, psihologic și social.
 1) Tehnic: comoditate vs. contact real
 Înmulțirea fără precedent a supermarketurilor a condus la dispariția acelei legături ce se crea între client și vânzătorul unui magazin de cartier ‒ specie azi pe cale de dispariție. Cumpărăturile erau mult mai... umane. E doar unul dintre aspectele vieții noastre de odinioară schimbat așa, pe nesimțite. Asupra consecințelor și impactului nu am prea reflectat. Între timp, facem cumpărături online, plătim facturi prin internet banking, lucrăm de acasă șamd. Pe măsură ce tehnologia avansează, ne îndreptăm către un mod de viață precum cel ilustrat de un film lansat în 2009, „Surrogates” (cu Bruce Willis în rol principal). Surogatele permit oamenilor să stea comod în fotoliul de acasă, dar conectați la un soi de roboți umanoizi prin care pot acționa, vedea, auzi, pipăi etc. Se ajunge ca 98% din populație să apeleze la acest alter-ego: „Avem capacitatea de a pleca de acasă fără a risca să ne îmbolnăvim sau să ne rănim, să arătăm perfect fără să mergem la sală, fără operații estetice”. Pentru că, da, fiecare poate alege cum și cât de bine să arate noua sa „înfățișare”. Problemele legate de criminalitate, discriminare, boli transmisibile se rezolvă, astfel, „peste noapte”. Foarte puțini mai sesizează alienarea și dezumanizarea survenite ca efect al utilizării acestei tehnologii. Strigătul lor e însă biruitor: „Uitați-vă la voi! Deconectați-vă de pe scaune, ridicați-vă și uitați-vă în oglindă. Ceea ce vedeți este cum v-a făcut Dumnezeu. Nu ne e scris să cunoaștem lumea printr-un aparat!”. Oamenii ies, într-un final, din case și redescoperă ce înseamnă contactul cu realitatea. În fond, ce înseamnă să trăiești.
 2) Psihologic: compulsiv vs. ascetic
 Utilizarea excesivă a tehnologiei, mai ales în comunicare, produce adicții. În limbaj duhovnicesc, devenim pătimași. În 2015, prezentam noua carte a lui Teodor Baconschi, „Facebook ‒ Fabrica de narcisism”, la una dintre întâlnirile de la parohie, sub genericul „Serile Talpalari”. Ca remediu la dependența de această rețea de socializare, am invocat un pasaj din acest volum unde autorul precizează că „pe Facebook se intră, nu se stă”. Văd undeva, în spatele bisericii, o ucenică (medic de profesie) fluturând insistent mâna în care ținea telefonul mobil. Îi dau cuvântul: „Părinte, eu nu cred că ajută acest sfat. În cele nici zece minute de când ați început să vorbiți, eu am intrat deja de vreo cinci ori pe Facebook”. Așadar, o mișcare compulsivă, ca atunci când nu te poți abține să cumperi sau să mănânci ceva, deși rațional știi că nu ai nevoie de acel lucru. Mi-aduc aminte de vremurile în care stăteam în câte o stație de tramvai sau de autobuz și nu aveam telefoane mobile în care să ne afundăm repede privirile. Acela nu era timp pierdut. Pur și simplu, chiar avem nevoie să stăm cu noi înșine, fără să facem nimic anume. Poate fi timp de reflecție, de introspecție, de rugăciune. Sau pur și simplu de liniștire, de privit pe coclauri. E imperativ să învățăm să restrângem timpul petrecut în mediul virtual la strictul necesar. Încă nu e prea târziu.
 3) Social: expunere vs. intimitate
 Deocamdată, ne expunem viețile în spațiul virtual din proprie alegere. Ce-ar fi dacă ar veni momentul în care am fi obligați să facem asta? Vi se pare greu de crezut? Mie nu, la ce monstruozități poate să nască așa-numita corectitudine politică. Ideea este dezvoltată în filmul artistic „The Circle” (2017). Personajul principal, jucat de Tom Hanks, se plânge că fiul său, țintuit la pat de o paralizie, nu se poate bucura de experiențele tuturor, decât de anumite filme sau fotografii publicate. Ceea ce, nu-i așa?, constituie o discriminare. Tânăra Mae (Emma Watson) sintetizează această ideologie astfel: „Am fost egoistă. Când îi lipsești pe alții de experiențe ca aceea pe care am avut-o, în esență, furi de la ei! Cunoașterea este un drept fundamental al omului. Accesul la toate experiențele umane posibile este un drept fundamental al omului”. Cu alte cuvinte, toți trebuie să-și monteze o cameră video prin care să ofere oricui, via internet, „dreptul” de a fi parte la viața lor (cu excepția momentelor în care se merge la baie sau se doarme). Și se vorbește în film despre aceasta ca despre „sinceritate și umanitate desăvârșită”, ca despre „transparență totală”!! Dacă nu vom înțelege să ne protejăm viața privată și intimitatea, prin însăși acțiunile noastre (de exemplu, prin postările mai „intime” de pe rețelele de socializare) vom contribui la edificarea unei adevărate dictaturi a „transparenței”. 
 Conștientizând aceste trei ispite, parcă sesizăm înțelesuri noi în cuvintele Părintelui Paisie Olaru (1897-1990): „Să nu crezi tot ce auzi. Să nu faci tot ce poţi. Să nu spui tot ce ştii. Să nu dai tot ce ai”. Îndemnuri tot mai greu de aplicat pentru omul de azi care postează public și ce gândește, și ce are pe masă la micul dejun, și ce haine noi și-a cumpărat, și cum îi latră cățelul. 
 Cum (mai) poate creștinul misionar sau preotul să fie, în astfel de circumstanțe, conectat online? În condițiile în care internetul devine tot mai mult un soi de... infernet! Căci iadul (infernul) nu este cazanul cu smoală clocotită în care se chinuie păcătoșii. Este suma alegerilor noastre pătimașe, idolatre, iraționale. Este alienare, împrăștiere a minții, fragmentare a atenției. Iadul este, în ultimă instanță, refuzul lui Dumnezeu, adică refuzul Iubirii, al adevăratei, autenticei realități. Pentru a găsi un răspuns la întrebarea cu care se deschide acest paragraf, să ne reamintim că icoana ortodoxă canonică a Învierii este tocmai icoana „Pogorârii la iad”. Chiar și în Vechiul Testament se știa că nu există loc unde să nu fie și Dumnezeu. El este prezent inclusiv în șeol („locuința morților”): „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti” (Psalmi 138, 7-8). Oriunde ajunge omul, mai ales când cade (adică moare spiritual, se stinge duhovnicește), se cuvine să fie cercetat precum oaia rătăcită este căutată de păstor. Prezența unui misionar sau a unui preot pe internet ‒ dacă acela are discernământ și bună așezare duhovnicească ‒ este una dezirabilă, cu o condiție: să fie ca o pogorâre, nu ca o cădere în acest ‒ dintr-o anumită perspectivă, desigur ‒ infern numit și infernet.

- articol publicat pe 6 februarie a.c. în rubrica săptămânală a părintelui Constantin Sturzu din „Ziarul de Iași”, preluat pe doxologia.ro / sursă foto: noi.md
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe