22 Octombrie 20

Obligați să murim doar de Covid-19? Nu mai avem voie să murim de altceva?

   Înțeleg că există o pandemie, mai mult sau mai puțin umflată cu pompa de presa din România, înțeleg că se MOARE din pricina acestui virus, înteleg multe...însă ceea ce eu nu înțeleg, poate că din cauză că-s prea prost, e următorul citat: „Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportata ca și  cauza  a  decesului, independent de condițiile medicale pre-existentecare  se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19. COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.” Exact, deci cum, „COVID-19 trebuie raportata ca și  cauza  a  decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care  se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19”, „COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului”, ce înseamnă asta? Bătaie de joc sau nu mă prind eu? Oare așa nu se „umflă” victimele care au ca „etichetă” virusul Covid-19? Întreb și eu pentru cunoscători ...

   Ceea ce vi-am citat mai sus este un extras de pe site-ul cnscbt.ro, un extras dintr-un document în PDF încărcat și pus la dispoziție de site-ul menționat, cică de „Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile” la categoria „Deces la pacient confirmat cu COVID-19”.

P.S. Aștept un răspuns.
 
Foto Credit: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe