17 Ianuarie 21

O posibilă explicație etimologică pertinentă pentru „leru-i ler” din colindele românești.

Nu știam exact ce înseamnă, mă intriga sonoritatea și enigma acestui “Leru-i ler“. Iată și explicația:

“Deși au existat tendințe în cercetarea românească de a explica fantezist proveniența lui Ler de la un oarecare rege mitic Ler Împărat, realitatea este mai puțin poetică. În spațiul ecclesiastic, în perioada secolelor XII-XIV, apare o modă în Constantinopolul bizantin, între compozitorii vremii, de a îmbogăți și a înfrumuseța linia melodică, de a dezvolta, de a extinde cântările transformându-le în veritabile concerte cu momente de virtuozitate solistică.

O metodă foarte utilizată și, ulterior, păstrată până în prezent, este aceea de a introduce momente solistice fără un text poetic anume ci doar utilizând silabe de tipul TE_RI_REM; RE_RU_REM; RE_RI_RE; RE_RU_RE sau TE_NE_NA; NE_NE_NA; Acest obicei a fost preluat și de otomani care pronunțau TE_LI_LEM; LE_LU_LE; LE_RU_REM; etc. Acest tip de silabe va intra și în muzica obișnuită când se dorea completarea unui fragment melodic cu text, dar în lipsa textului poetic se utilizau aceste silabe.

Limba română având un alt tip de pronunție decât cea greacă sau cea turcă, a preluat acest model dar a transformat silabele în LER_U-i_LER; de menționat că acest fenomen de transformare se petrece doar în spațiul ne-ecclesiastic în rândurile celor needucați care reproduceau după ureche ceea ce se cânta la strană unde cântarea fiind în limba greacă, singurele silabe mai ușor de reprodus erau acestea. Spun că doar în spațiul ne-ecclesiastic și a celor needucați, deoarece psalții (maeștrii cântăreți de strană) și hanende (maeștrii interpreți cu vocea) știau care erau silabele corecte.“
 
Citat din interviul dat de Constantin Răileanu, etnomuzicolog / sursă: Răzvan Bucuroiu, Facebook / foto: Grupul de colindă, Provița
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe