21 Aprilie 21

O adolescentă de 16 ani din Râșnov a născut și și-a ucis copilul.

O știre tulburătoare de pe siteul Adevărul:

O adolescentă de 16 ani din Râșnov a născut și și-a ucis copilul. Din dosarul tribunalului, aflăm următoarele:

"A fost audiat ca martor şi fostul prieten al tinerei care şi-a omorât copilul la naştere. Tânărul a declarat, însă, că pe toată perioada în care a întreţinut raporturi sexuale cu iubita sa nu a folosit prezervativul sau alte metode contraceptive. La un moment dat au folosit prezervativul, dar „întrucât inculpatei nu îi plăcea acest lucru, în final au renunţat şi au continuat să întreţină raporturi sexuale fără să se protejeze”.
"Pentru a vedea dacă eleva avea cunoştinţe de educaţie sexuală necesare pentru a-şi da seama că era gravidă, în condiţiile în care a spus în permanenţă că nu ştia că e gravidă, procurorii au cerut detalii şi la liceul la care învăţa eleva.
Astfel, şcoala a comunicat că eleva a participat la ore de educaţie sexuală, atât prin participarea cadrelor didactice şi a psihologului şcolar, cât şi prin implicarea unor ONG-uri, eleva participând la astfel de cursuri. 
O colegă a tinerei judecate pentru că şi-a omorât copilul, audiată ca martor în dosar, a declarat că la unul dintre cursurile de educaţie sexuală la ei în clasă au mers reprezentanţii unui ONG şi «s-a vorbit despre sarcină şi despre faptul că dacă ai un contact sexual neprotejat există riscul de a rămâne însărcinată»".

Cum a ajuns o elevă de liceu care a beneficiat de ore de educaţie sexuală să îşi omoare copilul născut pe ascuns

Acum, se pune întrebarea: la ce au ajutat toate aceste ore de educație sexuală? Mass-media și anumite „elite” ne spun, iar și iar, că problema mamelor minore vin din lipsa educației sexuale în școli și că educația sexuală comprehensivă generalizată va fi soluția magică pentru această problemă.
După cum se poate vedea, însă, educația sexuală nu a fost de niciun folos. În acest caz adolescenta cunoștea tot ce trebuia să cunoască, cel puțin în planul folosirii contracepției, dacă nu și în cel psihologic și moral. Ea făcuse așadar ore de educație sexuală de toate felurile, dar asta nu a ajutat în nici un fel la întâmpinarea tragediei. 
Și exemplul acesta nu este deloc unul izolat. Studii din Marea Britanie arată că în zonele unde au fost reduse fondurile pentru programe de edcuaţie sexuală axate pe metode contraceptive rata sarcinilor la adolescente a scăzut rapid cu aproape 50%. Și este logic să fie așa. Deoarece nu lipsa educației sexualeă este problema. Ci fondul problemei este reprezentat de cultura hipersexualizantă în care trăim, accesul facil la poronografie, promiscuitatea care îi afectează de la cele mai mici vârste pe copiii noștri. Și, în România, abandonul parental (părinți plecați la muncă în străinătate) și cel școlar, lipsa accesului la educație pentru anumite categorii sociale, și sărăcia. 
Educaţia sexuală şcolară nu diminuează, ci validează cultura sexualizantă a mediului actual – şi sexualizează adolescenţii pentru că legitimează cu autoritatea şcolii comportamente pe care altminteri ei le consideră instinctiv oarecum ruşinoase. Mai mult, această educație sexuală bazată pe contracepție (și adesea chiar pe pornografie explicită, cum ne arăta mai demult un material Recorder) prezintă sexualitatea ca pe un sport de performanță, scoțând-o din mediul ei firesc, care este cel al relaționării. Așadar, educaţia sexuală comprehensivă şcolară nu-i descurajează pe cei care și-af fi început oricum de timpuriu viața sexuală. Mai mult, pune presiune şi pe cei care nu şi-ar fi început așa devreme viaţa sexuală să o facă cât mai repede, pentru a fi în rândul lumii. Și are în acest fel exact efectul opus față de ceea ce ne spun mass-media și unele „elite”. Cum o demonstează, din păcate, și cazul nefericit despre care vorbim.
 
Text: Jurnalistul Cătălin Sturza / sursă foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe