25 Octombrie 20

Nebunia continuă - Șeful Bisericii Anglicane șochează: „Portretizarea lui Iisus ca bărbat alb ar trebui reconsiderată”

   Dacă pentru unii, așa zisele proteste contra rasismului ar fi contra rasismului, iată că noii comuniști își arată adevărata față.
   Site-ul activenews.ro prezintă afirmația șefului Bisericii Anglicane și Arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby, care a declarat: „Nu vedeți doar un Iisus alb, ci un Iisus negru, sau un Iisus asiatic sau un Iisus din Orientul Mijlociu, ultima variantă fiind și cea mai precisă din punct de vedere istoric”, a punctat Welby.„Îl vezi în tot atâtea feluri câte culturi, limbi și modalități de înțelegere a lumii există”.
   Reprezentările lui Iisus servesc mai degrabă ca „amintire a universalității lui Dumnezeu, care a devenit pe deplin uman”, a mai spus el.
   „Luna trecută, Shaun King, scriitor și activist de stânga,  a lansat un apel la distrugerea icoanelor și statuilor religioase în care, afirma el,  Iisus apare „alb”. King, care susține mișcarea Black Lives Matter, consideră că toate operele de artă, inclusiv unele dintre cele mai recunoscute capodopere ale civilizației occidentale, nu sunt decât „instrumente ale supremației albe”, „instrumente de opresiune” și „propagandă rasistă”. „Toate picturile și vitraliile bisericilor cu Iisus alb, și cu mama sa europeană și prietenii lor albi ar trebui să fie eliminate”, a adăugat King într-un alt tweet.” - se arată în articolul „Șeful Bisericii Anglicane șochează: „Portretizarea lui Iisus ca bărbat alb ar trebui reconsiderată”. O pictură cu Iisus negru va fi instalată în altarul celei mai vechi catedrale din Marea Britanie” publicat de activenews.ro.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe