27 Mai 22

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Rugămintea se aude repetitiv în această  perioadă de început a postului Învierii Domnului, în care simțim să ne întoarcem sufletele spre Dumnezeu, prin pocăință.
Dar ce înțelegem din felul în care Dumnezeu dorește să ne întoarcem spre El?
Mă gândesc la faptul că de cele mai multe ori suntem departe de ceea ce înseamnă pocăința cu adevărat. Fie nu o înțelegem, fie îi dăm mai mult o conotație abstractă. În ambele cazuri ratăm profunzimea pocăinței în viețile noastre.
Întoarcerea pe care Dumnezeu o cere omului este după posibilitățile acestuia. Suntem chemați spre o conștientizare asumată a sinelui, a propriilor păcate și neputințe, dar cel mai important, suntem chemați să cerem iertare și să gustăm din bucuria mântuirii.
Pocăința poate să însemne 5 minute din timpul meu petrecut cu Dumnezeu, dedicate  întru totul Lui. Poate să însemne o vorba bună spusă aproapelui meu sau iertarea celor cu care până mai ieri nu mă puteam înțelege.
Pocăința este un proces constant și asumat în care te cunoști pe tine și pe Dumnezeu în același timp. Este vorba de o schimbare a sufletului întru Hristos, o lepădare sinceră de tine din dragoste către Hristos.
Pocăința și iertarea sunt elementele de bază în drumul către Dumnezeu, în urcușul către bucuria mântuirii.

"Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul tău cel blând şi-mi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.
Greşit-am mai mult decât toţi oamenii, însumi am greşit Ție; ci Te milostiveşte, Mântuitorule, ca un Dumnezeu spre făptura Ta". (Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul)

Autor: Constantin Răzvan Popovici
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe