Novak Djokovici a câștigat turneul de la Australian Open pentru a zecea oară, urcând pe primul loc în topul jucătorilor cu cele mai multe turnee de Mare Șlem câștigate, la egalitate cu Rafael Nadal.
Ar trebui să fie o zi de mare sărbătoare pentru sportul mondial, dar din păcate, pentru partea occidentală sau pretins occidentală a sa, nu este. Lumea sportului de pe mapamond ar trebui să laude această performanță extraordinară, realizată de un bărbat de 35 de ani. Povestea lui Djokovici are toate atributele pentru a fi a fi un model, un adevărat „vis american” al unuia care a pornit de jos, a învins toate obstacolele și acum e cel mai bun din lume.
Asta s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost marea nenorocire: Djokovici nu e occidental. E sârb. E balcanic. E creștin-ortodox. Provine dintr-o zonă despre care occidentalii au cea mai joasă părere, iar cultural face parte dintr-o cultură pe care, întotdeauna, Occidentul a încercat s-o suprime, disprețuind-o.
Așa că în aceste ore și în ultimul an, am văzut cum toate vorbele frumoase despre „democrație”, „libertatea de exprimare”, „libertatea de conștiință”, „separația dintre politică și sport” au fost doar vorbe goale. Ca să vezi că victoria și dominația lui Djokovici provoacă indigestie în Vest e suficient să urmărești reacțiile: probabil cel mai important cotidian sportiv al lumii, La Gazzetta dello Sport, consideră că un meci ordinar de fotbal din propriul campionat e mai important decât performanța lui Djokovici.
La noi, DigiSport a considerat că mediocritatea absolută, numită campionatul românesc de fotbal, e mai semnificativă decât reușita uriașă a sârbului.
Dacă ar fi fost Nadal sau orice alt occidental, era sărbătoare. Curgeau superlativele. CTP s-ar fi înclinat în fața excelenței sportive, etc.
Dar cu un estic, un balcanic, nu se poate. Mai ales că e vorba de unul care a demonstrat că prețuiește principiile mai mult decât orice. Principii? Adică exact ceea ce ne propovăduiește Occidentul și lătrăii săi de ani de zile. Dar, fatalitate: când sunt testate „prințipurile” respective, se vede treaba că nu există, vorba lui Caragiale.
Libertatea de exprimare? Da, dar doar dacă ești de acord cu stabilimentul. Libertatea de conștiință? Da, dar cu condiția să te închini la zeul lor. Democrație și libertate de alegere? Da, dar nu pentru căței. Libertatea de a dispune de propriul corp? Sigur, dar dacă accepți să faci cu el ce-ți spunem noi. Altfel, vei fi deportat, etichetat și anulat. Putinistule!
Căci numai cine nu vrea, nu vede linia directă dintre Inchiziție, Comunism/Fascism și Cancel Culture. Dar, dragă CTP și ceilalți lătrăi care vă zbateți acum în chinuri, aveți o speranță: în Metavers. Acolo finala de la Melbourne a fost jucată de Nadal și Federer. Și amândoi purtau tricouri în culorile curcubeului, cu o seringă desenată în dreptul inimii.
Djokovici? El nu există, că-n Metavers, bombele au căzut unde trebuie și nici măcar Djokovici n-a putut să le mai dribleze. În lumea CTP-istă din Metavers, din sârbi a mai rămas doar amintirea „victimelor colaterale” dintr-un război pentru democrație, din secolul trecut. În metavers nu mai există nici români, nici ortodocși, nici nevaccinați. Concepte „fundamentaliste” izvorâte din „supremația albă”, precum bărbatul și femeia au fost eradicate.
Nu mai există decât non-binari, în lesă, care fac numai ce li se spune: în numele libertății. Și-al progresului, desigur!
Până una-alta, însă, realitatea este asta: cine nu se leapădă de el însuși și de principiile sale, va fi, în final, învingător. Asta e lecția lui Novak Djokovici, care, din punct de vedere al ADN-ului, este identic cu noi, românii.
Mentalitatea lui ne lipsește, dar încă nu e prea târziu să o (re)învățăm.
Autor: Mihai Șomănescu, Facebook.
