13 Mai 21

Mesaj dinspre BOR: Credincioșii vor putea sta și în biserică la slujba de Înviere.

Slujba de Înviere va fi oficiată în aer liber, iar credincioșii trebuie să păstreze distanțarea socială. Este anunțul făcut de premierul Florin Cîțu, la Digi24. Purtătorul de cuvânt al BOR îl contrazice, însă. Slujba va fi făcută în interior, dar în biserică va intra un număr limitat de credincioși, conform sursei citate.

„Tot trebuie să avem niște reguli de distanțare, trebuie să fie niște reguli pe care le respectăm cu toții în jurul bisericii. Vor fi și cei de la Ministerul de Interne, vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, voi fi și eu acolo”, a spus Cîțu.

„Vă aduc aminte de Hotărârea Guvernului nr 432 din 8 aprilie 2021 în care sunt stipulate precis toate elementele privitoare la desfășurarea slujbelor religioase, inclusiv slujba de Înviere. Din acest motiv, Cancelaria Sfântului Sinod a emis deja îndrumări foarte riguroase cu privire la desfășurarea acestor slujbe”, a spus Bănescu.

„Slujba de Înviere are partea ei primă la care participă credincioșii în număr mai mare, care se desfășoară afară, după aceea, această majoritate a credincioșilor se retrage spre casă. Cei care vor rămâne, evident că vor putea rămâne atât în curtea bisericii, vor fi locuri foarte precis marcate, dar și în interior, unde clericii se vor retrage să slujească până la capăt Sfânta Liturghie. Vor putea pătrunde în interior doar un număr limitat de persoane, conform spațiului disponibil”, a explicat el.

„Este o certitudine și nu identific în acest moment, în contextul în care ne aflăm, niciun motiv real, adecvat, cu conținut, care să producă o schimbare a unei Hotărâri de Guvern deja publicate în Monitorul Oficial”, a adăugat el.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române spune că declarația premierului este „un reflex de a pune accentul pe manifestările în exterior”.

„Oricum slujbele din perioada Sfintelor zile, mă refer la Săptămâna Sfintelor Patimiri, Deniile, la care mai participă lume mai multă, toate acestea se vor desfășura cu preponderență în exterior, sperând că și vremea va fi foarte bună”, a spus Vasile Bănescu (foto).

Sursă foto: patriarhia.ro/
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe