05 August 20

Mesaj adresat credinciosilor ortodocsi practicanti

   Traim de cateva luni cu totii o perioada de deruta si haos, marcata in primul rand de o lipsa tot mai acuta de discernamant si echilibru, cu exagerari masive in ambele directii. Mai presus de orice virtute am avea, Sfintii Parinti ne recomanda sa dobandim dreapta socotinta si dreapta masura, fara de care, orice alte mari virtuti ne pot insela.

   Foarte multi romani ortodocsi se arata scandalizati de faptul ca Patriarhul Daniel si alti Inalti Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane au aparut in public recent purtand masca. Curg acuzatiile la adresa Patriahului: ca e vandut sistemului, ca e racolat de oculta, ca e las, ca e tradator, ca e vandut...doar pentru ca a purtat o masca in public. Am si eu un mesaj pentru voi, drept-credinciosilor care va judecati aspru si fara sa ganditi temeinic pastorii: Nu vreti sa purtati masca? E alegerea voastra si va asumati consecintele. Purtati masca? E alegerea voastra si va asumati consecintele. Dar, in calitate de credinciosi, NU aveti dreptul sa va judecati si condamnati pastorii. Chiar vi s-a urcat democratia asta la cap? V-a ajuns spiritul civic la cote maxime? Foarte bine. Dar sa il folositi in societatea civila, nu la biserica. Nu confundati planurile. Biserica se bazeaza pe IERARHIE si ASCULTARE. Cum e cantarea aceea pe care o cantam cand vine episcopul? "Pe stapanul nostru, Doamne il pazeste"...deci cine v-a pus pe voi judecatori ai pastorilor/stapanilor Bisericii noastre?

   Da, avem si noi dreptul sa ne revoltam si sa protestam si sa nu ne supunem ierarhiei, dar NUMAI in situatia cand incearca sa schimbe dogmele - invataturile de credinta fundamentale, sau elemente esentiale ale cultului - de exemplu taina euharistiei. Dar, in toate celelalte situatii, ni se cere sa facem ascultare, si sa fim smeriti. Unde va e smerenia pe care ne-a recomandat-o Hristos? Toti stiti exact care e treaba cu Covidul si cu masca, toti sunteti prea intelepti si prea bine informati...luati-o mai usor, totusi, va sfatuiesc.

   Daca v-ar lasa Ierarhii pe voi, "aparatorii credintei" sa luati deciziile in Biserica, ne-am fi dus de rapa de mult...Noroc ca Biserica nu se bazeaza pe democratie, ci pe intelepciunea si dreapta socotinta a Ierarhilor, pastorii nostri, calauziti de Sfantul Duh. Chiar aveti memoria atat de scurta? Pana de curand, ne vaitam ca ne-au inchis bisericile, si plangeam pe la garduri, ca nu putem sa participam la slujbe decat pe internet...Voi chiar vreti sa le dati lui Arafat, Iohannis si Orban apa la moara sa ne inchida din nou bisericile, pe termen lung de data asta? Ca astia atat asteapta, iar voi, lipsiti de discernamant, ce faceti? II ajutati sa puna lacatul pe poarta bisericilor? Mai ganditi-va putin: preferati sa mergeti la liturghie cu masca, sau sa va uitati la Trinitas de acasa?

   Patriarhul nostru si ceilalti ierarhi sunt intelepti, si fac ce trebuie, cu diplomatie, ca noi sa putem participa in continuare la sfanta liturghie si sa primim sfintele taine, iar voi va revoltati, ca niste activisti civici, incercand sa le zadarniciti lucrarea...Credeti ca aveti o atitudine crestineasca, pe placul lui Dumnezeu? Serios? Mai ganditi-va. Si vorbiti cu duhovnicul pe care il aveti, si pe care aveti datoria sa-l ascultati, daca tot sunteti credinciosi practicanti. Sfatul meu este ca, daca v-ati facut singuri judecatori si i-ati condamnat pe ierarhii vostri pentru un simplu gest de a purta o masca, care nu are nimic de-a face cu credinta, sa mergeti si sa va spovediti cat mai curand, marturisindu-va pacatul, cu pocainta si smerenie.

   In aceste vremuri tulburi, sa ne rugam cu totii fierbinte sa ne dea Dumnezeu intelepciune, dreapta masura si dreapta socotinta, ca avem mare nevoie...Si pe mine sa ma iertati, daca am fost prea aspru. Doamne ajuta.
 
un articol de Andrei Dinca, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe