30 Noiembrie 20

„Mergi și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”

   Evanghelia de astăzi descrie vindecarea unui demonizat din ținutul Gehrghesenilor, unde locuitorii erau crescători de porci. Demonizatul, locuit de o legiune de demoni, umbla fără haine și era teribil la vedere. Hristos alungă demonii poruncindu-le să intre într-o turmă de porci, iar porcii, cam 2000 la număr, se aruncă în apă. Locuitorii din acel ținut îl alungă pe Hristos, iar la picioarele Mântuitorului rămâne doar fostul demonizat, „îmbrăcat și întreg la minte”. Acest bărbat Îi cere să urmeze Mântuitorului, însă Hristos îi poruncește: „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu.”
   Aceasta este poate principala datorie a celor care au simțit lucrarea lui Dumnezeu în viața lor, primind ajutorul lui Hristos pentru a alunga demonii numeroaselor patimi: a viciilor și dependențelor, a lăcomiei și a iubirii de putere, a confortului, a leneviei, a ignoranței autosuficiente și a multor altor vicii care fac ravagii în lumea de astăzi. 
   Eu unul am simțit direct ajutorul lui Dumnezeu în câteva momente-limită ale vieții mele. Am trecut prin situații foarte dificile și aparent lipsite de speranță în care evident că singur m-am vârât, din aroganță sau prea mare încredere în sine. Și am primit de câteva ori un ajutor sau o rezolvare în modalități cu totul nesperate. Pe care nici un sceptic nu al putea să îl explice pe căi strict raționale. Lecția a fost de fiecare dată foarte clară: dacă te încrezi doar în forțele proprii, nu poți nimic. Simțind ajutorul și pedagogia lui Dumnezeu în astfel de situații-limită, am simțit și puterea rugăciunilor – nu a rugăciunilor mele, ci mai ales ale altora pentru mine.
   De asemenea, am simțit ajutorul Celui de Sus când m-am luptat cu patimi deloc ușoare. Am scris de multe ori despre tema viciilor și a patimilor, și mai ales despre dependența de pornografie, dependența de droguri și alte flageluri ale zilelor noastre. Am fost acuzat de multe ori că „scriu din cărți”. Nu scriu deloc din cărți: am trecut eu însumi prin câteva bolgii ale acestui infern. M-a ferit Dumnezeu de ispita drogurilor grele, însă cunosc oameni care s-au luptat cu drogurile; și unii cărora acestea le-au distrus viața sau i-au împins direct la sinucidere. Am cunoscut și în mod direct iadul unor dependențe care ucid sufletul omului și trăiesc printre oameni care s-au luptat sau se luptă cu astfel de dependențe. 
   Într-un astfel de moment foarte dificil Providența m-a adus în fața unui călugăr cu viață îmbunătățită, care fără să mă cunoască și fără să îi fi spus eu nimic s-a uitat la mine și m-a întrebat: „faci aia, aia și aia”? Și mi le-a descris, cum se spune, pe toate ale mele. Eu am rămas ca trăznit și am negat (deși era adevărat tot ce spunea acel călugăr). Părintele s-a uitat lung la mine și mi-a zis: du-te, și să nu mai faci. Atât mi-a zis: „să nu mai faci”. 
   Dacă vreun sceptic poate pretinde că îmi va explica în mod rațional acel moment, o să îi spun că este sau ignorant fără speranță, sau nebun de legat. Așa ceva nu se poate explica decât prin harismele (darurile) și prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Mi-a luat mulți ani să înțeleg ce a vrut să spună acel părinte, de ce a spus-o așa și de ce era spre binele meu să renunț chiar atunci la viciile care mă înrobeau. Nu am renunțat chiar atunci, însă am început din acel moment să mă gândesc mai serios la consecințele acelor vicii, să citesc, să încerc să înțeleg. Și, cu timpul și după niște ani, am reușit, însă nu aș fi putut să duc acea luptă de unul singur, fără ajutorul Providenței. Multe dintre articolele mele pe tema dependențelor și a viciilor contemporane se bazează pe ce am trăit și am învățat în acei ani. Nu aș îndrăzni să abordez aceste teme dacă nu aș fi coborât eu însumi preț de câteva bolgii, în infern. 
   Celor care se luptă acum cu astfel de vicii le transmit și eu mesajul acelui mare duhovnic: „mergeți și nu mai faceți”. Opriți-vă acum, indiferent care ar fi patima care vă chinuie, vă mănâncă timpul, mintea, sufletul și viața; sau începeți să vă luptați chiar acum, în mod serios, împotriva ei. Și mai încolo vă va deveni tot mai limpede, veți înțelege de ce acesta e cel mai bun lucru pe care îl puteți face. 
Închei cu un fragment al părintelui Nicolae Steinhardt din textul „Ce îi datorez eu lui Hristos”. 
   „Mai presus de orice îi datorez lui Hristos simțământul liberator, îmbătător, exaltant, transformator, nelimitat al fericirii – ascuțit că o sabie cu două tăișuri – și luarea la cunoștință a faptului că «El poate face din ține o făptură nouă» nu e o simplă enunțare teologică ori o afirmație pilduitoare, ci un constant obiectiv, o realitate brută. 
   Iată de ce, dintre toate versetele Psaltirii pe acestea (din psalmii 65 și 72) îmi place a mi le repeta, ca mai apropiate mie, ca mai grăitoare ale bucuriei în care neîncetat mă desfăt din binecuvântata zi când am primit euforicul dar al Sfântului Botez: 

«Trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos la odihnă». 
«Veniți de auziți toți cei ce va temeți de Dumnezeu și va voi povesti câte a făcut El sufletului meu». «Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte la glasul rugăciunii mele». 
«Binecuvântat este Dumnezeu care n-a depărtat rugăciunea mea și mila Lui de la mine». 
«Că eram fără de minte și nu știam; că un dobitoc eram înaintea Ta». 
«Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul tău m-ai povățuit și cu slavă m-ai primit». 

   De la aceste inspirate cuvinte la simțământul de împăcare generală, ce mă cuprinde, nu-i departe. Care împăcare? Cu Dumnezeu, cu oamenii și cu lumea, cu oamenii care-mi vor răul, cu acei care mi-au greșit, ba – lucru pe de-a-ntregul extraordinar, cu cei cărora le-am greșit eu, și în cele din urmă, până și cu mine însumi.”
 
Text: Jurnalistul Cătălin Sturza, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe