16 Iunie 21

Mărturisirea trebuie făcută de bunăvoie

Aşadar, şi tu, frate:

1) Trebuie să mărturiseşti, cu însăşi gura ta, toate faptele tale cele rele, toate vorbele tale rele şi toate gîndurile tale rele. Am zis să-ţi spui păcatele cu însăşi gura ta deoarece, chiar dacă le-ai avea scrise ca să nu le uiţi, totuşi ai datoria să le citeşti tu însuţi duhovnicului tău. Cei care îşi scriu păcatele şi, după ce au dat duhovnicului ceea ce scriseseră, pleacă, fac rău şi greşesc, iar mărturisirea lor nu este desăvîrşită. Şi, pe viitor, să înceteze cu acest lucru nepotrivit şi să-şi citească ei singuri înscrisul cu păcatele lor.

Mărturisirea să nu se facă din silă sau nevoie, ci de bunăvoie, de la sine, grăind împreună cu David: „Şi din voia mea mă voi mărturisi Lui.” Să nu te asemeni şi tu, în aceasta, împăratului Nabucodonosor, care nu a spus magilor visul pe care l-a avut ca, pe urmă, magii să-l tălmăcească, ci a cerut ca aceia să-i spună şi visul, şi tălmăcirea lui. Deci, descoperiţi-mi visul şi tîlcuirea lui! (Daniel 2, 6). Dar tu, spune mai întîi visul, adică păcatele tale, şi atunci, auzindu-le, duhovnicul să le îndrepte.

Extras din: IEROMONAH IOAN IAROSLAV - CUM SĂ NE MÂNTUIM? - DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI - EDITURA SCARA ŞI MĂNĂSTIREA SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL – PETRU VODĂ 2005 / sursă foto: Doxologia.ro / Oana Nechifor
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe