21 Aprilie 21

Mărturie: „în inima mea aveam o teama care s-a spulberat odată ce am ajuns la Radaseni”

Sărumana Părinte. Sunt din Suceava și la propunerea dvs. am să vă mărturisesc cum am ajuns la Radaseni. Mă numesc M  și la vârsta de 25 de ani am rămas însărcinată. Făcând toate controalele necesare unei sarcini, unui medic i s-a părut că ar fi ceva în neregulă... Eu având un defect din naștere atât unii doctori cât și mama soțului m-au sfătuit să renunț la sarcină. Soțul nu a fost de acord și a spus că indiferent cum o să fie, noi o să-l creștem, dar eu în inima mea aveam o teama care s-a spulberat odată ce am ajuns la Radaseni în anul 2007. Am stat la rând , pe atunci se făcea listă și te  înscriai în funcție de cum ajungeai. Erau o mulțime de persoane în fata mea și nu am reușit să intru la Părinte și să vorbesc in camaruta de la întrare. Sfinția SA a ieșit și a spus că este timpul de rugăciune și va sta de vorbă când miluiește. Mi-era așa teamă că nu o să pot să îi spun pe fugă problema mea, dar ajunsă în fața părintelui am apucat să-i spun plină de emoții și lacrimi doar că sunt însărcinată  și... și atât, pentru ca Părintele Petru Irimescu m-a miluit și mi-a spus să stau liniștită că  o să am o fata frumoasa și sănătoasă. Am făcut tot ce m-a sfătuit să fac și așa am descoperit ce frumos este Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, și alte acatiste. Însă am rămas mirată de unde știa Părintele că o să am fata pentru că nici un doctor nu mi-a spus,  pentru ca aveam pană în 3 luni de sarcină si nu se vedea exact la ecograf ce e.  Vă mărturisesc că spusele Părintelui s-au adeverit și am avut o sarcină ușoară, naștere ușoară și o fetita sănătoasă și frumoasă  pe nume Teodora. Ca mulțumire către Maica Domnului am decis să-i punem copilului nume de Sfânta. Îl rog Pe Bunul Dumnezeu să-l țină sănătos pe Părintele Petru Irimescu și să-l răsplătească pentru tot binele făcut.

Sursă: Părintele Alexandru Lungu, Facebook / Foto: Părintele Petru Irimescu
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe