22 Octombrie 20

Mărturie despre puterea rugăciunii săvârșite de IPS Teodosie

   Jurnalista Natalia Lorena a primit un mesaj de la „Drd. Ghionoiu Vladut-Ionut” din Iași, prin care se prezintă cu adevărat ce putere poate avea rugăciunea, mai ales cea de noapte, asupra celor iubitori de Hristos dar și asupra celor care urăsc Biserica. Astfel, rugăciunea, iubirea de Dumnezeu poate avea un efect de convertire, de unire în simțiri cu Biserica lui Hristos, dar poate da naștere și la o ambiție de a învrăjbi Biserica din partea celor care urăsc pe Hristos. Astfel, în ultima săptămână am văzut ne-numărate atacuri din partea presei, cu fel de fel de minciuni și răstălmăciri contra Bisericii, contra IPS Teodosie, ierarhul care a fost, poate, cel mai aproape de credincioși în ultimele luni.
   Ura dușmanilor Bisericii a culminat cu anunțul IPS Teodosie de a învita credincioșii la Odovania Învierii din noaptea din 26 spre 27 mai, o slujba foarte asemănătoare cu slujba Învierii Domnului, o adevărată mângâiere pentru credincioșii care nu s-au putut bucura împreună, în comunitatea liturgică, în Biserică la slujba Învierii Domnului ... așa s-au re-activat „motoarele învechite ale ideologiei comunist-atee”.

   Pe site-ul nattallia13.wordpress.com, jurnalista Natalia Lorena a publicat mai multe mărturii, impresii despre lupta duhovnicească, și nu numai, a IPS Teodosie în aceste vremuri de mari tulburări și multă ură contra Bisericii.

   Un fragment dintr-o mărturie vi-o redau și eu mai jos:
  • „Decizia IPS Teodosie de a sluji asumat si fara intrerupere zi si noapte, a bucurat dar a si scandalizat. Pe cei iubitori de Hristos i-a mangaiat, iar pe necredinciosi i-a aprins. Deci, rugaciunile IPS Teodosie i-a atins pe toti, desigur dupa ,,masura darului si a harului”.
  • Transmisiile online l-au adus mai rapid pe Hristos in casele noastre, actualizat si innnoit cu ocazia fiecarei slujbe pe intreaga perioada a starii de urgenta si nu numai. IPS Teodosie a fost mana intinsa a Sfantului Pavel care spunea: ,,credinta este prin auzire, iar auzirea prin cuvantul lui Hristos” (Rm. 10, 17).
  • Pe IPS Teodosie l-as putea compara cu alti ierarhi sau slujitori ai sfintelor altare, dar orice astfel de comparatie e simultan benefica si paguboasa. Benefica pentru ,,admiratorii” si fiii sai duhovnicesti, paguboasa pentru noi ceilalti, fii ai altor parinti si ierarhi iubitori de Hristos. Scopul vietii crestine e dobandirea Duhului Sfant, spune Sfantul Serafim de Sarov, de aceea, daca rugaciunile tuturor ierarhilor BOR si a parintilor rugatori converg spre Hristos, de ce sa nu il acceptam pe IPS Teodosie ca porta-vocea vizibila a Sfantului Sinod in timpul acestei pandemii ? Oricum, cred ca atat ierarhii Sfantului Sinod, cat si preotii din orase, sate, catune, pustii, paduri, munti au fost in acelasi duh de rugaciune. E posibil, poate e timpul aratarii la fata si nu a smereniei in negura izolarii noastre.
  • E adevarat, IPS Teodosie are darul de a misca suflete, de a aprinde inimi, de a-l face simtit pe Hristos, de a rationaliza credinta, de a face credincioasa ratiunea, de a indemna la rugaciune, de a invita la Liturghie, de a smerii capetele, de a pleca genunchii, de a tine mintea in priveghere si de a smeri trupul prin slujirea in/prin/lui Hristos.

   In loc de concluzie, il numeam mai sus pe IPS Teodosie ,,arhiereul treaz”, deoarece in persoana arhiereului locuieste harul primit de la Hristos necesar mantuirii noastre, iar in chipul trezviei sta nadejdea vindecarii de pandemie si de pacatele noastre !

Parinte Arhiepiscop Teodosie, roaga-te pentru noi, copiii lui Hristos Dumnezeu !

Drd. Ghionoiu Vladut-Ionut, Iasi
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe