21 Aprilie 21

Mărturie despre povara Spovedaniei, trăită , simțită, văzută , prin ochii unei soții de preot!

   Va rog, Parinti, ganditi-va si la sotiile dumneavoastra, la doamnele preotese. Sotul meu era preot la Penitenciar. In primul an, din peste 700 de detinuti s-au spovedit cam 30. Dupa 14 ani de slujire peste 600 se spovedeau in Postul Mare. Venea acasa nu numai preocupat, ganditor, cu lacrimi in ochi, ci... mut. Aproape incapabil sa mai functioneze in familie, in societate. Timp de 6 saptamani stiam ca nu pot conta pe el la mai nimic. Nu ca nu vroia, ci ca nu putea... Il trimiteam la pescuit. Da, o sotie total aiurea, ca sa zic asa, care isi trimite sotul la pescuit. Dar dupa ce statea acolo cateva ore, in liniste, ascultand pasarelele, venea putin mai linistit. Acea perioada era foarte grea si pentru noi, pentru mine si pentru copii, Eu cu cariera, cu casa, cu multe responsabilitati. Ei cu scoala, cu sport, cu dramele lor specifice. Si toti obisnuiti sa ne bazam pe el, pe sot si pe tata. Dar, in acelasi timp, Noaptea de Inviere, cu Liturghia aceea care e cea mai dulce din an, petrecuta de noi toti acolo, intre niste oameni care nu sunt cu nimic mai rai ca noi toti, doar ca 'relele' lor s-au vazut si s-au sanctionat, mi se parea cu adevarat rupta din Rai. Va doresc sa aveti multa rabdare, multe lacrimi si multa inspiratie de sus, sa ii puteti indruma pe oameni cat mai bine. Dar sa stiti ca si familiile Sfintiilor Voastre stiu ca va este greu, si ei fac un sacrificiu. Sa le fie primit tuturor!

Sursă: Părintele Alexandru Lungu / Sursă foto: ziarulnational.md
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe