În Biserica Sfântului Mormânt este un paraclis unde se află Piatra Flagelării, locul în care Hristos a fost bătut înainte de a fi răstignit pe Cruce.
Se spune că cei care pun urechea pe acea piatră vor auzi diverse sunete legate de pătimirile lui Hristos: respirații apăsătoare, ciocane, lanțuri.
Pentru un student la Teologie, uneori, apare ispita de a nu credea cele auzite, multe „minuni” existând doar din evlavie populară, nimic mai mult. Așa am crezut și eu în legătură cu această piatră - doar imaginație.
În prima zi de închinare la Sfântul Mormânt m-am dus și la această piatră, însă nu am auzit nimic față de colegii care tremurau de emoție, fiind uimiți că au auzit sunete de ciocane și lanțuri. Am râs de ei, crezând că acestea există doar în imaginația lor.
În inima mea, totuși, mă gândeam de ce nu am auzit și eu. Oare sunt prea rațional în credință?
În următoarea zi am ajuns din nou la Sfântul Mormânt. De data aceasta m-am dus direct la Piatra Flagelării, cu gândul la Dumnezeu că poate îmi va da și mie să trăiesc această bucurie în care, totuși, nu prea credeam nici în acel moment.
Am pus urechea pe acea piatră cu sfială, iar în 2-3 secunde am auzit două bătăi ritmice de ciocan pe un metal.
M-am speriat! Am încercat să mai ascult, dar nu mai auzeam nimic. Am rămas bulversat. Sunetul de metal este ușor de recunoscut. Eram bucuros că am auzit, dar tot nu credeam. „Mintea îmi joacă feste”, așa îmi spuneam.
Am mers mai departe să mă închin și în celelalte paraclise. Înainte de a pleca din Biserica Sfântului Mormântul mi-am zis să mai merg încă o dată acolo. Nu eram convins că ceea ce am auzit era adevărat.
Nu mai era nimeni la altar, așa că am pus urechea și timp de 20 de secunde am auzit încontinuu sunete de lanțuri!
M-am ridicat speriat și am verificat să nu existe alți factori care să provoace acele sunete. Nu era nimic în jur. Am mai pus o dată urechea și timp de un minut jumătate s-au auzit încontinuu lanțuri care se loveau între ele, asemenea a două furculițe atinse una de cealaltă.
M-a cuprins o stare de bucurie încât nu mai conta nimic. Toată agitația din exteriorul Bisericii, foamea, oboseala nu mai existau, ci doar gândul acesta: Hristos a Înviat! Cu adevărat a Înviat!
Grigorie Pîjîn, Facebook.
