16 Iunie 21

Mărturia părintelui Răzvan Ionescu despre părintele Proclu: „Îngăduiți să vă fac martorii unei nașteri în direct.”

Îngăduiți să vă fac martorii unei nașteri în direct. De fapt, nu știu încă cum va rândui Dumnezeu, dar am început să scriu din nou despre părintele Proclu, și deci, să construiesc ceea ce ar putea constitui o mărturie nouă, cât mai consistentă teologic. 
Am tot așteptat manifestarea teologiei academice, care să ia în serios existența acestui trăitor, dar îmi pare că aceasta se lasă încă așteptată. Personal, cu bucuria apartenenței de Centrul de Studii și Cercetări "Dumitru Stăniloae" din Paris, afirm că ne preocupă personalitatea părintelui, felul său specific de a preda viața în Hristos ca purtător concret al Duhului. Mă voi apleca cu evlavie asupra mărturiilor rămase în urma părintelui și voi încerca să construiesc o sinteză teologică a acestora. Comentariile dvs sunt bienevenite, sfaturile, sugestiile ... și, astfel, poate că voi reuși. Iar dacă altcineva va prelua ideea și o va desăvârși înaintea mea, voi fi și mai bucuros, pentru că e loc de multă mărturie, dată fiind anvergura duhovnicească a părintelui.  
________________________________________________
Volumul ar putea avea o astfel de introducere ...
O mărturie ca cea de față nu poate fi stârnită de preocupări estetice sau literare. Ci mai curând de imboldul inimii adânci, ca datorie de suflet întru Hristos Domnul față de o viață a cărei mai bună cunoaștere și cinstire să ne prilejuiască nouă înșine un angajament mai roditor, mai în cunoștință de cauză, spre propria noastră mântuire. Pentru că nu este anodin să te întâlnești cu un om investit cu toată anvergura forțelor sale lăuntrice spre desăvârșire. 
Îmi pare că un monah împlinit este întotdeauna un spectacol viu, aș spune chiar oamenilor și îngerilor, prin felul său firesc de a întrupa, printre noi, suprafirescul. Personal, am învățat prin el și prin alții, că mărturia Duhului te copleșește prin bucurie și prin iubire. Prima mea întâlnire cu părintele Proclu așa a fost : brusc, fără nici un avertisment, m-am trezit în fața cuiva care dogorea de iubire pentru mine. Sau, mai bine zis, și pentru mine. Pentru că, cu siguranță, îmbrățișarea lui iubitoare acoperea mase de oameni, dacă nu chiar umanitatea întreagă, cu cunoscuți și necunoscuți. Și a izbucnit în mine, pe neașteptate, bucuria. Luat atunci de vârtejul năvalnic care îmi topea lăuntric orice posibilitate de barieră între mine și el, pe măsură ce îi descopeream chipul, conștientizam că am în față un făptuitor, un om incredibil de viu. O bucurie de om ! Și spun asta nu pentru că se bucura de prezența noastră, ci era el însuși o expresie a bucuriei lăuntrice, și că stârnea, în mine, copleșitor, bucuria, ușurarea lăuntrică, căderea neputincioasă a tuturor spaimelor.  
Și ce bucurie este împlinitoare dacă o păstrezi numai pentru tine ? Precum un punct de pe suprafața unui lac, resimțim undele de viață stârnite de contemporanii noștri întru o adevărată școală a devenirii personale, și la rândul nostru, le provocăm. Desigur, nu toate sunt benefice. De aceea, personal, cu conștiința calității harice a celor primite de noi, contemporanii pustnicului Proclu, le ofer la rândul meu ca mărturie teologică pentru a le (re)trăi, aprofunda, apropria, a le simți seva de viață, a ni se face prilej de creștere lăuntrică. Părintele ne poate fi, chiar și după săvârșirea sa din această viață, prin cele mărturisite când era palpabil printre noi, un coach contemporan întru cultivarea tainicei Împărății a cerurilor de care ne vorbește Domnul atunci când ne ajută să ne descoperim, rugător, propria cămară a inimii.  
Descoperim, în viața Bisericii, sfinți ai căror cuvinte și mărturii ne interpelează existențial, prin descoperirea unor sensuri vii și a unui nou orizont de viață, nebănuit. Sfântul Siluan, cel aproape contemporan nouă, se ruga cu lacrimi ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, și nu doar să se informeze despre El. Și intuim, din cuvintele lui, ceea ce contemporani implicați în teologia academică numesc, precum părintele Constantin Coman în Erminia Duhului, ca reprezentând o revoluție absolută în planul cunoașterii omenești, un mod de cunoaștere de o factură cu totul aparte, și anume, prin descoperire de Sus, de la Duhul Sfânt. Pentru că este o mare diferență între cum cunoaște omul prin forțele sale și cum poate cunoaște călăuzit în lăuntrul său duhovnicește. Or, părintele Proclu este, pentru mine, în pofida puținătății instrucției sale de școală, ilustrarea concretă unui asemenea mod de a cunoaște și a deveni.

Părintele Răzvan Ionescu, Facebook.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe