09 Decembrie 22

Mântuitorul Hristos, Împăratul păcii, care îl eliberează pe omul chinuit de sub stăpânirea demonică

Predică la duminica a XXIII-a după Rusalii – vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

Scumpi și iubiți credincioși, despre încă o minune înfăptuită prin cuvânt ne vorbește Sfânta Pericopă Evanghelică din duminica a XXIII-a după Rusalii, în care ni se istorisește cum Domnul a eliberat un om înrobit și legat în lanțurile cruzimii și ale cinismului, lanțuri cu care diavolul îi leagă pe toți cei pe care îi ia în posesiunea sa. Un pasaj evanghelic ne vorbește, după caz, fie despre o minune, fie despre un mesaj pe care ni-l transmite Domnul Hristos, fie despre o parabolă – adică o pildă, care are un anume tâlc și care trebuie tălmăcită, explicată pe înțelesul tuturor. Fragmentul din duminica a XXIII-a ne relatează în mod clar maniera în care Domnul Hristos i-a redat libertatea omului care se afla sub stăpânire diavolească. Ni se spune așadar, că Iisus a trecut dincolo, în ținutul Gherghesenilor, acest “dincolo” însemnând că Mântuitorul Hristos sparge tiparele timpului și ale spațiului și orice fel de opreliști care sunt puse înainte, de obicei, printr-o boală, printr-o calamitate, printr-un dezastru sau printr-o catastrofă, dar toate acestea sunt biruite de către lumina dumnezeiască, care poate să le alunge de la om. De aceea, noi când ne rugăm la slujbele bisericii, Îi cerem Domnului ”să ne apere și să ne izbăvească de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia”, iar în rugăciunea Tatăl Nostru Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu zicându-I ”și ne izbăvește de cel rău”, adică de diavol și lucrarea sa. Cererea este explicită și nu vorbește despre ceva abstract, ci despre necesitatea stringentă a fiecărui om, și anume aceea de a fi eliberat de sub dominația demonică exercitată asupra lumii prin patimile, viciile și păcatele pe care diavolul le întinde ca momeală pentru a pescui suflete, care să fie chinuite în iad încă din această lume. De aceea, evitarea oricăror tentații bolnăvicioase și a oricăror pofte și plăceri vinovate trebuie să reprezinte prioritatea absolută a fiecărui creștin drept-slăvitor, iar pentru a se putea realiza această ocolire a păcatului, trebuie să Îl aibă permanent în minte și în inimă pe Mesia, Cuvântul întrupat, dătător de viață și libertate întru fericire.
Deci, Iisus a traversat practic lacul Ghenizaret, plecând din cetatea Sa de reședință misionară, adică din Capernaum și ajungând în ținutul Gherghesenilor adică, din punct de vedere geografic, pe tărâmul situat între cetățile Gadara și Gherasa.
După ce a potolit furtuna de pe mare, iar ucenicii I s-au închinat recunoscându-I puterea dumnezeiască, Iisus este întâmpinat imediat după ce coboară din corabie de către un demonizat foarte cumplit care umbla fără haine pe el, manifesta o violență extremă și își avea locuința în morminte. Adeseori, acest om luat în posesiune demonică era legat cu lanțuri și cu obezi la mâini și la picioare, dar rupea lanțurile și obezile, transformându-se într-un real pericol pentru locuitorii acelei regiuni, care ajunseseră să fie efectiv îngroziți de gândul că s-ar putea întâlni cu acest om demonizat, cunoscându-i atitudinea extrem de violentă. Iubiți prieteni, observăm cum diavolul provoacă depersonalizarea și pierderea de identitate a omului pe care l-a luat în stăpânire, fiindcă îl metamorfozează pe acesta într-o persoană lipsită de orice raportare la firesc, la bunul simț al relațiilor interumane sau la pace, liniște ori odihnă sufletească. Vedem cum omul stăpânit de diavol are o atitudine impudică, umblând fără haine pe el, este foarte agresiv și doritor să facă rău, manifestându-se în cea mai irațională manieră. Acest om demonizat își avea locuința în morminte pentru că practic se afla în moarte spirituală, se produsese dezumanizarea lui și nu mai avea nicio raportare înțeleaptă la adevărata cunoaștere.
Din nefericire, observăm și în zilele noastre cum îngerii căzuți, adică demonii, au o influență majoră asupra foarte multor oameni, fiindcă viciile și căderile precum desfrânările de tot felul, consumul de droguri, fumatul sau alcoolismul reprezintă nefericita operă a celui rău, care se exercită prin comportamentul omului. Diavolul, care ”umblă răcnind precum un leu, căutând pe cine să înghită”, găsește din nefericire teren liber pentru propagarea răului, fiindcă atitudinile împotriva lui Dumnezeu , împotriva bisericii și împotriva luminoaselor tradiții, toate aceste atitudini au astăzi, din păcate, un mare ecou în rândul tinerilor, dar și al oamenilor maturi și mai vârstnici deopotrivă. Descurajarea oricărei forme de educație ancorată în tradițiile noastre milenare a propagat indisciplina la toate nivelurile, iar mulți dintre profesorii cu care am vorbit afirmă că încă din mediul preșcolar, violența și agresivitatea între copii și a copiilor față de adulți capătă dimensiuni de-a dreptul îngrijorătoare. Oricum, se observă cu ochiul liber faptul că există numeroase interese prin care, spunându-ni-se în mod fals că educația tradițională nu are mai nimic bun, la adăpostul unei astfel de afirmații aberante spuneam, se dorește și în mare parte s-a reușit ca, atât în familie, cât și în școală să fie prezentă anomia, adică lipsa de reguli, astfel încât ascultarea și disciplina să devină noțiuni din ce în ce mai îndepărtate, mai abstracte și mai nebăgate în seamă. Se vorbește de drepturile copilului și de interesul superior al acestuia, dar promovarea libertinajului , a indisciplinei și a lipsei de raportare cu respect atât la părinți cât și la cadrele didactice, au ca rezultantă incontestabilă distrugerea unei educații sănătoase și conducerea pe căi greșite a acestor caractere în formare ale copiilor noștri. Lupta care s-a dus și încă se mai duce împotriva orei de religie, eliminarea din școli a simbolurilor credinței creștine, promovarea la scară macro a sexualității dezlănțuite și a primatului instinctelor îmbolnăvite de păcat, toate acestea își propun fără îndoială să îi îndepărteze pe elevii noștri de o educație performantă și calitativă, care să aibă la temelie sănătatea morală și sufletească dăruită de către credința noastră milenară. Se știe că există un demon al bășcăliei și ironiei nefericite în raport cu tot ceea ce înseamnă lumină, demon identificat de către Sfinții Părinți și care are evident în program aducerea tinerelor vlăstare în sfera necredinței, a ironizării bisericii și a Cuvântului lui Hristos. Acest demon al unei astfel de manipulări monstruoase, este activat și în multe locuri are influența decizională majoră în secularismul în care trăim, iar dacă în vremea regimurilor totalitare își exercita puterea folosind forța brută, astăzi și-a specializat metodele prin care acționează, creând impresia unei dulceți aparente, dar care duce la rătăcirea și pierderea în plan sufletesc a omului care cade într-o asemenea capcană a înșelării. Atunci când li se spune tinerilor de către necunoscătorii și sfertodocții lumii de azi că principii ale luminii precum viața curată până la căsătorie și păzirea de orice viciu sunt, după reprezentările bolșevismului modern și a neo-marxismului de astăzi, căzute în desuetudine, adică demodate, este evident că se urmărește pervertirea conduitei tinerilor, pentru ca adulții de mâine să nu mai aibă aproape deloc repere sănătoase pe care să le transmită mai departe generațiilor viitoare. În același timp, este încurajat desfrâul prin susținerea concubinajului și prin socotirea divorțurilor ”ca fiind la modă”, iar acestea reprezintă la rândul lor alte metode prin care diavolul compromite sănătatea sufletească a tinerilor și nu numai. Sesizăm, deci, că influența demonică din zilele noastre a căpătat un contur mai rafinat, fiind chipurile un fel de a-l determina pe om să se simtă mai autonom, mai independent și mai liber să își manifeste așa-zisele trăiri generate, forțate și amplificate de către un ambient social din ce în ce mai îndepărtat de Dumnezeu.
Rețeta mântuirii oferită de către Mântuitorul Hristos, validată de două mii de ani încoace de toți cei care s-au sfințit, s-au desăvârșit și s-au mântuit, este singura cale prin care putem birui ispitele demonice și ne putem așeza cu mintea și inima în sălașurile veșniciei fericite. Diavolul, ajutat de complicitatea omului, este creatorul răului și al iadului și s-a ocupat dintotdeauna cu propagarea neascultării în mintea omului, lucru pe care l-a reușit în cazul protopărinților noștri, a lui Adam și a Evei, pe care șarpele – întruchiparea luciferică, i-a convins să nu Îl asculte pe Dumnezeu, aducând astfel în lume moartea. Robit de mândrie și slavă deșartă, de orgoliu nemăsurat și vanitate, Lucifer, îngerul căzut al răului, a vrut să își pună scaunul său lângă sau chiar mai presus decât tronul lui Dumnezeu și, de aceea, pe bună dreptate, a fost izgonit din raiul desfătărilor împreună cu toată ceata sa. Spun Sfinții Părinții că o treime dintre îngeri au căzut atunci și că aceste sălașuri ale bucuriei nesfârșite trebuie ocupate de sufletele care se mântuiesc, iar când se vor umple este foarte aproape cea de a doua venire a Domnului Hristos. Chiar dacă omul n-a ascultat și a căzut în păcatul sfidării la adresa lui Dumnezeu, Iisus, asumându-și întruparea de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, împropriindu-și activitatea de propovăduire, de facere a minunilor și jertfa prin moartea pe cruce din dragoste pentru noi, Domnul Hristos spuneam, a desăvârșit prin Învierea și Înălțarea Sa la ceruri întreaga operă de răscumpărare a păcatelor noastre, oferindu-ne, fără a ne încălca libera alegere, alternativa cea mai fericită de a birui răul și de a intra în posesia certificatului de moștenitori de drept ai Împărăției Cerurilor. Este cert că numai Dumnezeu poate să ofere un astfel de dar, pentru că este apogeul generozității și al iubirii.
Revenind acum la relatarea pe care ne-o prezintă fragmentul evanghelic din duminica a XXIII-a după Rusalii, care ne-a rămas de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, trebuie precizat faptul că demonii aflați în cel pe care îl posedau, au început să strige: ”ce ai cu noi Iisuse Fiul lui Dumnezeu, pentru ce ai venit să ne chinuiești înainte de vreme?” Dragi credincioși, Iată că duhurile necurate prezente în acest om posedat L-au recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, ceea ce, din nefericire, mulți dintre oameni n-au făcut și nu fac nici în ziua de astăzi. Îngerii căzuți, care dezumanizaseră persoana luată sub stăpânire, se simt acum chinuiți înainte de vreme pentru că bunătatea și dragostea lui Hristos supun și chinuiesc întunericul și cruzimea. Răutatea extremă nu suportă bunătatea, pentru că aceasta o arde cu smerenia și cu dorința de a face binele. S-a observat adesea, din relatările concluziilor unor anchete pe marginea anumitor conflicte foarte violente, că toți cei aflați sub influență demonică tind să fie foarte violenți atât cu cei de lângă ei, cât și cu cei pe care îi întâlnesc în anumite contexte. Sigur că putem vorbi, de exemplu, de o influență demonică majoră în cazul unui bărbat care își terorizează familia, soția și copiii, cum la fel de certă este realitatea din păcate din ce în ce mai prezentă în zilele noastre, aceea că diavolul împinge foarte multe femei la acest păcat cumplit al avortului, al uciderii pruncilor. Deci demonii, spre deosebire de Dumnezeu, nu aduc binecuvântare și bunătate, ci răutate și samavolnicie. Așadar, duhurile necurate despre care ni se istorisește în această Sfântă Evanghelie din duminica a XXIII-a după Rusalii, după ce au recunoscut dumnezeirea lui Iisus, L-au rugat să nu îi trimită în adânc, ci să le îngăduie să intre într-o turmă formată cam din 2000 de porci care pășteau în apropiere. Demonii știu bine că pentru mândria și slava deșartă la care nu pot să renunțe, le este rezervat adâncul iadului, iar sălașul lor veșnic va fi pecetluit într-o manieră inechivocă la cea de a doua venire a Mântuitorului Hristos. De aceea, atât timp cât acționează în lume, diavolul ”ca minciună și tată al minciunii” după cum îl numește Însuși Domnul Hristos, are ca singură preocupare atragerea omului în cursele sale pentru ca ființa omenească să își piardă mântuirea. Aici este diferența nemărginită între dragostea lui Dumnezeu și ura diavolului în raport cu fiecare om, fiindcă Dumnezeu vine cu oferta veșniciei fericite iar diavolul propune iadul chinurilor eterne. În atari condiții, numai un om iresponsabil, mai ales că vorbim despre veșnicie, numai o persoană fără măcar o dreaptă socoteală minimală spuneam, nu L-ar alege pe Dumnezeu.
Evanghelia vindecării demonizatului sau, după Sfântul Evanghelist Matei, a demonizaților din ținutul Gherghesenilor, de lângă cetatea Gadara, această minune spuneam, ne este redată de toți cei trei evangheliști sinoptici: Matei, Marcu și Luca. Aparentele și micile nepotriviri despre care s-ar putea vorbi, în cazul în care analizăm comparativ cele trei fragmente evanghelice referitoare la această minune, sunt menite tocmai să arate adevărul absolut a ceea ce ni se prezintă în evanghelie, fiindcă se observă în mod clar că evangheliștii nu s-au înțeles dinainte și că istorisesc personal, conform felului în care au trăit și perceput minunile de netăgăduit înfăptuite de către Iisus. Unii dintre exegeți afirmă că Sfântul Evanghelist Luca de exemplu, vorbește despre vindecarea unui singur demonizat, fiindcă se referă la cel care suferea mai mult și era lovit mai cumplit de frisonul demoniac. Totodată, trebuie precizat faptul că nu există nicio incompatibilitate cu relatarea care vorbește despre vindecarea a doi demonizați, pentru că oricum, Sfintele Evanghelii nu cuprind decât într-o extrem de mică măsură minunile pe care le-a făcut Mântuitorul Hristos fiindcă, după cum ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, dacă s-ar vorbi despre toate câte a făcut Iisus, pământul nu ar fi suficient pentru a încăpea toate cărțile care ar trebui scrise.
Împăratul vindecării noastre așadar, l-a eliberat pe omul care fusese chinuit de diavol atâta amar de vreme, după ce a întrebat anterior ”care îți este numele?”. Demonii care vorbeau în locul omului au răspuns ”legiune”, pentru că erau mulți. Se știe că o legiune romană avea între patru și șase mii de soldați și vedem acum puzderia de demoni, care substituiseră ființa omenească posedată. În altă parte a Sfintelor Evanghelii, Mântuitorul Hristos vorbește despre atacul concomitent exercitat asupra omului de către mai mulți demon deodată, fiindcă Domnul afirmă că dacă demonul izgonit dintr-un om se întoarce ”și găsește locul gol și casa curată, ia cu el încă șapte duhuri mai rele” pentru a stăpâni această persoană. Atenție la următoarea nuanță extrem de importantă, și anume că diavolul vine și ocupă un loc în care este vid, unde există goliciune și unde lumina nu își face simțită prezența. Așadar, dacă un om scapă de influența duhului necurat, dar își lasă sufletul gol, fiindcă nu Îi permite lui Hristos să-i învăluie inima în dragostea Sa nețărmurită, peste un astfel de om neglijent, indiferent și dezinteresat față de mântuirea sa, vine o mulțime de duhuri necurate pentru a-l stăpâni și a-l arunca în moarte spirituală. Prin urmare, participarea la slujbele bisericii, viața de post, rugăciune și priveghere și primirea Sfintelor Taine ale ortodoxiei, reprezintă umplerea sufletului cu lumină și stavila de netrecut pentru duhurile necurate.
Întorcându-ne la Pericopa Evanghelică despre care vorbim, trebuie spus faptul că Domnul Hristos le-a dat voie demonilor atât de numeroși să intre în porcii care pășteau, iar aceștia s-au aruncat în mare și s-au înecat. Iubiți credincioși, știm bine că în conformitate cu legea lui Moise, evreii nu consumau nici atunci și nu consumă nici astăzi carne de porc, porcii fiind considerați animale necurate și ne întrebăm cum de exista un efectiv atât de mare de porci în ținutul Gherghesenilor. Răspunsul este că acest teritoriu, fiind locuit de neiudei, veterani ai armatei romane și în special de greci, nu se supunea rigorilor impuse de legea lui Moise, iar această populație socotită păgână creștea porci, având evident în spatele acestei îndeletniciri un interes major de natură materială și comercială. Exista deci un câștig financiar destul de consistent ca urmare a unei astfel de preocupări. Trebuie să remarcăm faptul că porcii, aflați sub imperiul dominației demonice, s-au aruncat în mare și s-au înecat, arătându-ni-se astfel cât de rău poate fi diavolul, care prin toată strategia sa, împinge într-un final la sinucidere. Formele sinuciderii capătă mai multe aspecte în lumea de azi, fiindcă oamenii supuși viciilor și patimilor de tot felul, care își compromit iremediabil sănătatea, de exemplu prin fumat, alcool sau droguri, nu fac decât să își provoace o sinucidere lentă. Fiind creat de Dumnezeu, ca om ești al lui Hristos și nu ai dreptul să îți bați joc de viața care și-a fost oferită. Evident că diavolul îndeamnă acolo unde găsește terenul propice la păcatul de neiertat al sinuciderii, pentru că după cum am mai subliniat, dorește să îl vadă pe om aruncat în prăpastia chinurilor veșnice. Rata sinuciderii a crescut îngrijorător în vremurile pe care le trăim, media de vârstă la care se înfăptuiesc aceste acte necugetate este în continuă scădere și totul pe fondul dipsihiei, adică a schizofreniei sufletului, care întrerupe relația dintre om și Hristos la alegerea omului. Statisticile arată că restricțiile prin care lumea a trecut, au generat forme de depresie mult mai numeroase și mult mai grave, crescând astfel și rata sinuciderilor. Orice om responsabil trebuie să se întrebe preocupat și cu purtare de grijă față de aproapele, ce se poate întâmpla cu oamenii nevoiași în condițiile unor noi restricții nefirești, fiindcă să dorești să îi fixezi omului temperatura din propria locuință sau să îi raționalizezi consumul de apă ori de energie electrică, toate acestea reprezintă destabilizarea echilibrului psihic și așa destul de fragil în special în cazul categoriilor vulnerabile. De aceea, autoritățile de astăzi sunt obligate să manifeste o mai mare aplecare față de problemele oamenilor, fiindcă facturile exagerate și de nesuportat și restricțiile de tot felul duc la căderi abrupte și din păcate de foarte multe ori iremediabile în cazul oamenilor împovărați cu foarte multe dificultăți.
Revenind la porcii care s-au aruncat în mare și s-au înecat, doresc să menționez un aspect extrem de interesant pe care l-am regăsit într-una din predicile Înalt-Preasfințitului Părinte vrednic de pomenire Bartolomeu Anania, care afirma ”că există o așa-numită voluptate a căderii și că mulți dintre cei care o iau pe căi greșite, de exemplu consumatorii de droguri, se supun acestor căderi extrem de cumplite”. Înalt-Preasfințitul Părinte Bartolomeu Anania reflectează pe bună dreptate asupra felului în care, mulți dintre tinerii de azi, care nu mai au reperele ascultării față de părinți și ale unei educații sănătoase, I-ar fi spus lui Iisus dacă s-ar fi aflat în ținutul Gherghesenilor: trimite-i în noi pe demonii care vor să intre în porci, pentru că îi primim noi prin viciile de tot felul. Fără a generaliza, pentru că sunt și tineri care își împlinesc vocația și știu să își vadă de treabă în această viață, trebuie totuși să subliniem că procesul de degradare morală a omului începe de la vârste din ce în e mai fragede și acesta este un lucru deosebit de îngrijorător, iar Biserica Ortodoxă, mama noastră cea care a născut duhovnicește națiunea română, are datoria și obligația să lupte pentru sănătatea sufletească, mentală și trupească a tuturor celor din poporul binecredincios.
Iubiți prieteni, porcarii, păzitorii porcilor, au mers în cetate și le-au spus locuitorilor că porcii ai căror proprietari erau aceștia, s-au aruncat în mare și s-au înecat după ce demonii izgoniți din om au intrat în ei. Locuitorii din Gadara au venit în grabă la marginea cetății, și în loc să se bucure de faptul că semenul lor ședea acum întreg și sănătos la picioarele lui Iisus, și îi asculta cuvântul, I-au cerut Mântuitorului Hristos să plece de la ei. Domnul smerit, discret și delicat ca întotdeauna, s-a supus alegerii omului și Lumina a fost nevoită să părăsească ținutul Gherghesenilor, dar totuși, pentru cine avea ochi să vadă, o făclie a rămas fiind reprezentată de către omul vindecat care acum era sănătos, întreg la minte, echilibrat, fără a mai prezenta vreo amenințare pentru cei din jur. Pentru gadareni însă, mlaștina porcească în care și-au mozolit mintea și sufletul a fost mai atrăgătoare decât lumina și sănătatea semenului lor. Aceasta se întâmplă și astăzi cu oamenii care fac din situația materială dumnezeul lor și refuză să se raporteze la Mântuitorul Hristos.
Ceea ce este însă foarte important, se referă la faptul că omul vindecat, conștient de binefacerea pe care I-a dăruit-o Mântuitorul Hristos, L-a rugat pe Iisus să îl ia cu El, dar Domnul a hotărât să îi atribuie calitatea de apostol în locurile natale ale celui tămăduit. ”Mergi la casa ta și spune-le tuturor cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”, i-a spus Mesia celui pe care l-a vindecat. Evanghelia completează și ne încredințează de faptul că, cel izbăvit din robia diavolului, le spunea tuturor cât bine i-a făcut lui Iisus și cum l-a vindecat. Aceasta arată că omul a primit lumina în suflet, mărturisind că Iisus este Dumnezeu, îndeplinindu-și astfel misiunea de mărturisitor. Dragi credincioși, este obligatoriu să ne gândim dacă oamenii zilelor noastre știu să îi mulțumească așa cum se cuvine lui Dumnezeu pentru tot binele pe care Domnul ni l-a făcut, ni-l face și ni-l va împlini întotdeauna dacă ne rugăm și împlinim măcar la putință omenească ceea ce ne cere să înfăptuim. Din nefericire, ancorarea cu toate forțele în lupta egoistă pentru hegemonie, supremație în plan material și întâietate din multe puncte de vedere, îl împiedică pe omul de acum să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru darul inestimabil al sufletului și al vieții, pentru sănătatea mintală și trupească, pentru un răsărit și un apus de soare, pentru imensitatea unei mări și semeția munților, pentru zâmbetul cald al unui copil, pentru gingășia unui animal sau pentru mireasma sublimă a unei flori.
Această atitudine de a trece nepăsători pe lângă frumusețea zidirii dumnezeiești reprezintă o poziție indolentă, supusă păcatului, care arată lipsa de bun simț duhovnicesc și care îl îndepărtează pe omul nerecunoscător de relația firească pe care ar trebui să o aibă cu binefăcătorul său. Atunci când bunicii vor ști să Îi mulțumească cu adevărat lui Dumnezeu pentru surâsul nepoților pe care îi îmbrățișează, atunci când părinții vor ști să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru rezultatele și performanțele copiilor lor, atunci când soțul și soția vor ști să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru unitatea și dragostea din familia creștină pe care o formează, atunci când o persoană cu o anumită deficiență va ști să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că îi facilitează drumul spre mântuire, atunci când o văduvă săracă va ști să Îi mulțumească lui Dumnezeu nădăjduind că îi va primi sufletul în lumină, atunci când toate acestea și multe altele vor căpăta forma recunoștinței și a mulțumirii aduse lui Dumnezeu, vom fi cu adevărat apostoli și mărturisitori ai Domnului și Îl vom face pe Iisus să rămână cu bucurie în sufletul nostru fără să fie nevoit să plece vreodată de la noi.
Scumpi și iubiți credincioși, să rămânem așadar în concluzia acestui cuvânt referitor la Sfânta Pericopă Evanghelică din duminica a XXIII-a după Rusalii, cu măcar trei aspecte extrem de folositoare și întremătoare pentru suflet și cuget. Să știm în primul rând că Mântuitorul Hristos a mers din proprie inițiativă, întocmai cum a făcut mergând în părțile Tirului și ale Sidonului, în ținutul Gherghesenilor ca să ne arate și nouă că atunci când trebuie să aducem binele și lumina nu trebuie să așteptăm invitație specială, ci să lăsăm dragostea să izvorască pentru a ne ajuta aproapele. Iisus a vindecat un om aflat în posesiunea unei legiuni de demoni, iar după tămăduire, omul care nu avea haine pe el, purta acum haină de lumină, cel care locuia în morminte a primit învierea, și cel care era legat cu lanțuri pentru a putea fi stăpânit avea acum libertatea pe care o are omul care Îl alege pe Dumnezeu. În al doilea rând, să știm că Iisus l-a transformat pe cel tămăduit în mărturisitor și misionar al Său, într-un veritabil apostol, zicându-i: ”mergi la ai tăi și spune-le tuturor cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”. Nu în ultimă instanță, să știm că trebuie să Îi cerem Domnului Hristos puterea de a ne lupta cu orice gând păcătos care L-ar putea îndepărta de la noi, pentru că omul fără Dumnezeu se confundă cu neantul, cu dezordinea și cu moartea duhovnicească.
Să Îl rugăm așadar pe Mântuitorul Hristos să ne îmbrace sufletul, mintea și trupul în haina strălucitoare a Luminii Învierii ca să gustăm încă de aici dulceața Împărăției Cerurilor spre slava Prea Sfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin.

Autor: Protos. Dr. Sofian Costea / Sursă foto: Lumina Cuvântului.

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe