30 Iulie 21

„Mai bine să mor eu, decât să moară părintele!” Pentru preoții care se vaită că au ajuns în parohii mici, sărace și că nu au bani

Părintele Ilie Cleopa, pildă pentru preoții care se vaită că au ajuns în parohii mici, sărace, și că nu au bani.

Când a văzut Ilie că poporul lui Israel a părăsit de tot pe Dumnezeu și se închină lui Baal, s-a dus și a stat înaintea lui Ahab și i-a spus: Viu este Domnul Dumnezeu Căruia îi stau azi înainte, că nu va fi ploaie, nici rouă pe pământ, fără numai prin cuvântul gurii mele. Și nu vă spun istoria lui că-i lungă, numai vă spun o pildă, După trei ani și jumătate, văzând Dumnezeu că Ilie nu se înmoaie la inimă, de multe ori îi spunea:
- Ilie, descuie cerul! Eu fără tine nu-l descui! Că atâta îl asculta Dumnezeu, că era mare râvnitor.
- Doamne, nu-l descui!
- Dar mor toți!
- Las' să moară!
- Dar mor de foame și de sete femei, văduve și copii!
- Las' să moară toți! De ce te-au părăsit pe Tine?
Dar de ce era Ilie așa tare? Pentru că la pârâul Horat corbii îi aduceau mâncare, pâine și carne, o data pe zi, și de două ori; iar pe vale, jos, era pârâul Horat. Avea și apa și mâncare. Și nu simțea durerea poporului. Și râvna mare avea pentru Dumnezeu. Mai bine să moară toți, decât să se închine la idoli.
Iar Dumnezeu, vrând să-l plece pe Ilie Tezviteanul, zicea: "Lasă, că-ți fac eu ție, dacă ești așa de tare în credință! Te mai înmoi oleacă! "Deci i-a secat întâi izvorul si a oprit corbii să-i mai aducă mâncare. A stat Ilie, a postit 40 de zile, ca era foarte puternic în post. Când a văzut că moare – firea asta are nevoie și de mâncare -, Dumnezeu atunci i-a spus: "Ilie, ridică-te de aici și mergi la Sarepta Sidonului".
S-a dus Ilie și când a ajuns, a văzut văduva aceea adunând câteva lemnișoare, câteva vreascuri, cum vorbim noi. Și l-a cunoscut pe Ilie ca este omul lui Dumnezeu, după înfățișare.
- Ce faci aici? a întrebat Ilie.
- Iată, omule al lui Dumnezeu, zice, adun aceste lemnișoare. Mai am un pumn de făina într-o vadră si puțin untdelemn într-un ulcior; am să fac o turtă în spuza, singura mea hrană, și vom mânca și eu și fiul meu și vom muri. Ca după aceea nu mai avem nimic, absolut nimic. Că atunci era mare greutate să gasești un pumn de faină undeva. Iar Ilie nu mâncase de 40 de zile și auzi ce-i spune:
- Femeie, adu-mi mie întâi. Fă pentru mine o turtă că mor de foame și ad-o încoace! Ai văzut ? Și femeia, săraca, ai auzit cât iubește pe sluga lui Hristos, pe sluga lui Dumnezeu? Vă dau o pilda pentru cei care se tem ca-i o parohie mică și că n-ar avea cu ce trăii.
Femeia, știind că va muri, că nu mai are altă hrană, a făcut întâi o turtă pentru proorocul lui Dumnezeu. Căci a zis: "Acesta-i omul lui Dumnezeu. Mai bine mor eu și să nu moara el, că acesta-i om scump. Pe acesta îl ascultă Dumnezeu!" Și i-a adus lui Ilie mâncare și Ilie, după ce-a mâncat, i-a spus: Viu este Domnul Dumnezeu, Căruia Îi stau înainte, că vadra de făină nu se va mai împuțina și ulciorul cu untdelemn nu va mai seca până va da Dumnezeu ploaie pe pământ. Ai văzut? Sfântul Ioan Gura de Aur face un comentariu și zice: "O! preote, care te temi că vei muri în popor, că n-ai ce mânca și că parohia-i mică și săracă. Nu zice că mor de foame și n-am cu ce trăii. Numai de n-ai avea credintă!
Eu aș vrea să mă dea la o parohie mică, numai cu 20 de familii și eu mai țin zece preoți pe lângă mine. Dar știi ce să faci întâi? Întâi să te cunoască enoriașii că ești om al lui Dumnezeu, precum a cunoscut văduva pe Ilie. Și pe urmă te hrănesc cu toată casa ta. Odată ce te-a cunoscut poporul cu adevărat părinte duhovnicesc, zice: "Mai bine să mor eu, decât să moară părintele!" Atât o să te iubească poporul, dacă o să vadă că ai virtuți, că ești om cuminte și nu ești lacom după averi și după bani. Ai auzit ce zice Sfântul Pavel către Galateni? Știu bine că dacă era cu putere, ochii voștri scoțându-i mi i-ați fi dat mie. Dar de ce voiau sa-i dea ochii lui Pavel ? Pentru că până acolo era inima lor. Erau gata sa-i dea ochii că le câștigase inima. Așa și voi, când mergeți la parohie. Dacă veți câștiga inima poporului, să nu va temeți că nu veți avea ce vă trebuie, că vrednic este lucrătorul de plata sa. O să aveți și haine, o să aveți și hrană, o să aveți și bani, o să aveți și cinste, și de la Dumnezeu și de la oameni. Dar să vă vadă oamenii cinstiți. Doamne ferește, ca preot, să nu te vadă în crâșmă, să nu te vadă la joc, să nu te vadă la petreceri, să nu te vadă cu țigara în gură, să nu te audă înjurând, să nu te vadă că ești mândru, hrăpăreț după bani, că-ți plac glumele sau râsul sau altceva prin care să-i smintești.

Extras din: Ne vorbeste Parintele Cleopa - Vol.1, aceasta carte apare sub ingrijirea Arhim. Ioanichie Balan / EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI SI HUSILOR 1995 / foto: sportimpact.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe