30 Noiembrie 21

„Mă uit la poza asta și nu înțeleg de ce oamenii zilelor noastre sunt așa de lași, așa de apatici. ”

Mă uit la poza asta și nu înțeleg de ce oamenii zilelor noastre sunt așa de lași, așa de apatici.
În decembrie '89 mulți au ieșit în stradă pentru libertate, și mult prea mulți au și murit, pentru ea, libertatea!
Fix înainte să înceapă nebunia ultimilor doi ani, vorbeam cu un prieten și amândoi ne miram și ne hrăneam în același timp din fericirea oamenilor, a anonimilor din jurul nostru care roiau veseli pe străzile orașului.
Și am spus atunci o vorbă, că trebuie să vină, să se întâmple ceva.
Nu știu de ce, nu aveam un motiv anume, pur și simplu am gândit cu voce tare.
Întotdeauna este nevoie și de suferință ca să ajungem la adevăr și la fericire, cum spune Dostoievski.
Azi oamenii așteaptă tăcuți și supuși ca fericirea să li se întoarcă, ca obișnuința păcatului să nu fie întreruptă.
Acesta este probabil și motivul pentru care oamenii sunt inerți și temători.
Iubesc prea mult viața, iar asta înseamnă frică de necunoscutul morții.
În decembrie '89, la baricadă, oamenii nu își iubeau într-atâta viața, poate că se temeau cumva de moarte, dar era prea dulce visul libertății.
Pentru cei ce iubesc viața urmează ani lungi de sclavie a trupului și de robie a sufletului.
Pentru alții, ani fericiți întru Adevăr și libertate! / sursă: Facebook.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe