27 Iunie 22

M-am tot gândit dacă să postez sau nu...

Miercuri dimineața la ora 6:00 mă trezesc să plec spre Cluj, fiind foarte stresat pentru că aveam două examene și în același timp grăbit, uit să-mi fac rugăciunea. Îmi aduc aminte după ce pornesc, așa că m-am rugat în timp ce conduceam (dar vai de ea rugăciune, cred că mai mult a fost din obligație). În ultima localitate, inainte sa intru in județul Cluj cineva imi face cu mana sa opresc. Parca cineva imi soptea sa opresc (nu obisnuiesc sa iau la ocazie)...opresc, cobor geamul, un tanar cu chipul bland ma intreaba daca il pot lua pana la Cluj. Eu, grabit, i-am zis doar sa urce. Nu aveam chef de discutii, desi a incercat sa lege vorbe cu mine, ma gandeam doar la examene fiind in continuare stresat. Insa, la un moment dat, foarte serios, ma intreaba acest tanar: "Faci des acest drum?" Si eu i-am raspuns ca aproape saptamanal. Si din nou ma intreaba, "Tu ai observat ca in fiecare zi campul si florile sunt altfel decat ieri?" Eu: "Nu prea ma uit la flori, mereu sunt grabit si stresat." El: "Pacat..." Si tace. Trec cateva minute si il intreb, "Dar tu mergi des la Cluj de observi cum natura isi schimba fata in fiecare zi si cum de te uiti dupa flori pe camp, nu ai alte ganduri sau prioritati?" Si vad cum incet isi ridica mana spre cap si isi trage usor caciula (era una subtire) si in acel moment am crezut ca toate puterile m-au parasit. Ma uitam in oglinda si eram ba galben, ba alb. Si incepe sa-mi povesteasca: "In urma cu un an si doua luni am fost diagnosticat cu leucemie, si de cateva luni merg de 2 ori pe saptamana la citostatice, pana acum un an eram exact ca tine, mereu grabit, stresat si nu realizam cat de minunat este tot ceea ce ne inconjoara. In fiecare dimineață uitam sa-i multumesc lui Dumnezeu ca sunt viu (au fost nopti cand doar atata ziceam "Doamne mai da-mi o dimineata") acum crede-ma ca nu mai uit, si ma minunez de tot ce vad, de tot omul, de putinul pe care il am,si de fiecare data cand ies din curte, ma gandesc ca poate nu ma mai intorc acasa, dar totusi daca mor as vrea sa mor acasa..." Oarecum ma aflam in fata unui om care după spusele lui nu odata ci de mai multe ori poposise la discutii cu moarte si imi era frica, dar in acelasi timp ma gaseam in fata unei enorme lectii de viata! Bineinteles ca l-am dus pana in fata spitalului unde facea tratamentul si i-am incredintat ca o sa ma rog pentru el. Atat i-am putut spune ca Dumnezeu care a facut trupul, El il poate si vindeca. Am realizat pe urma cata valoare poate avea un trandafir, familia, prietenii, tot ceea ce ne inconjoara, cata valoare am eu in ochii lui Dumnezeu pentru ca am mai deschis ochii inca intr-o dimineata. Si totusi, ce puțin apreciem noi aceste detalii din viata noastră. PRETUIESTE TOTUL! AZI ESTE AL TAU, MAINE NU STII DACA MAI ESTE...

Text preluat!

PS: Merită să ajungă la cât mai multe suflete această experiență de viață!

Foto: Părintele Alexandru Lungu.
Taguri: postez, nu..., sa, sau, m-am, Daca, tot, gandit
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe