16 Iunie 21

Luptă, rabdă și vei trăi!

De multe ori citim sau auzim mărturii despre miracole. Cu toate că firea umană este atrasă spre lucruri fantastice sau paranormale, miracolele se petrec nu pentru a impresiona ci pentru slava lui Dumnezeu.
În fața unei astfel de lucrări, mintea umană totuși nu poate cuprinde singură complexitatea mărturiei harului divin. Astfel, gonind după fel de fel de lucruri, înțepeniți în propriul egocentrism, de multe ori riscăm să trecem impasibili pe lângă astfel de relatări miraculoase.
Ce sunt miracolele?
Aș tinde să cred că sunt mărturii ale dragostei lui Dumnezeu față de oameni ce ni se descoperă dacă dorim să credem în ele.
Dintre miracolele citite sau auzite până acum, povestea părintelui Ionuț Butoiu din Câmpina este de departe fascinantă. 
La 24 de ani, în ceea ce trebuia să fie o vacanță normală alături de familie la mare, părintele avea să treacă prin încercarea vieții sale.
Printr-un accident, căzând de pe o stâncă, părintele și-a fracturat coloana în zona cervicală, prăbușindu-se inert pe fundul mării, ceea ce a dus la paralizarea acestuia de la gât în jos.
Cât timp a stat în apă părintele neîncetat s-a rugat la Maica Domnului, care i-a ascultat strigătele de ajutor și la scos din apă. Deși medicii nu i-au dat nici o șansă, în diagnostic era menționat: moarte iminentă și au crezut că va rămâne paralizat pe viață, se pare că Dumnezeu a avut alt plan.
Dragostea, nădejdea și speranța în Domnul l-au ajutat să se vindece, iar dintr-un om paralizat, aproape mort, Dumnezeu l-a ridicat precum slăbănogul din evanghelie, ajutându-l astăzi nu doar să meargă ci și să lucreze și să slujească în biserică. 
Pr. Ionuț Butoiu este o pildă vie a iubirii și grijii constante a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi dacă cu inimă curată credem în El cu adevărat.

Text: Constantin Răzvan Popovici
Taguri: LUPTĂ, și, trăi!, vei, Rabdă
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe