08 Decembrie 22

LEGENDA CRIZANTEMEI

O fată a cărei mamă era foarte bolnavă, se ruga zi de zi la Maica Domnului și îi oferea câte o floare, cerându-i să nu îi lase mama să moară.
Într-una din nopți, ea a avut un vis în care  Fecioarei Maria din icoană o privea plină de compasiune, spunându-i:
- Biată fetiță, mama ta mai are numai câteva zile de trăit. Tot atâtea câte petale are floarea pe care vrei să mi-o dăruiești.
Fata s-a trezit cu ochii în lacrimi și s-a uitat la floarea pregătită pentru a fi oferită Maicii Domnului. Avea numai cinci petale. Asta însemna că mama ei, mai avea numai cinci zile de viață. Disperată, a început să rupă fiecare petală în bucățele cât mai mici, până când floarea a ajuns să aibă nenumărate petale minuscule.
Fecioara Maria a împlinit dorința fierbinte a fetei și i-a vindecat mama. De atunci, crizantema, care se spune, avea la origine doar câteva petale, a devenit o floare încărcată, cu numeroase mici petale, amintind astfel de rugăciunile fetei iubitoare și de infinita bunătate a Maicii Domnului.

Părintele Teodor Ciurariu

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe