30 Noiembrie 21

LEGENDA CRIZANTEMEI

O fată a cărei mamă era foarte bolnavă, se ruga zi de zi la Maica Domnului și îi oferea câte o floare, cerându-i să nu îi lase mama să moară.
Într-una din nopți, ea a avut un vis în care statuia Fecioarei Maria o privea plină de compasiune, spunându-i:
- Biată fetiță, mama ta mai are numai câteva zile de trăit. Tot atâtea câte petale are floarea pe care vrei să mi-o dăruiești.
Fata s-a trezit cu ochii în lacrimi și s-a uitat la floarea pregătită pentru a fi oferită Maicii Domnului. Avea numai cinci petale. Asta însemna că mama ei, mai avea numai cinci zile de viață. Disperată, a început să rupă fiecare petală în bucățele cât mai mici, până când floarea a ajuns să aibă nenumărate petale minuscule.
Fecioara Maria a împlinit dorința fierbinte a fetei și i-a vindecat mama. De atunci, crizantema, care se spune, avea la origine doar câteva petale, a devenit o floare încărcată, cu numeroase mici petale, amintind astfel de rugăciunile fetei iubitoare și de infinita bunătate a Maicii Domnului. / sursă: Părintele Isaia Berzunti / sursă foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe