25 Ianuarie 22

La îndemnul lui Claudiu Târziu, susținătorii AUR se retrag din curtea Senatului: „Nu vrem violență, nu susținem așa ceva”

Astăzi, 21 decembrie 2021, la Parlamentul României a avut loc un protest pentru libertate și contra „certificatului verde”. Diverse asociații și oameni care își doresc libertate s-au strâns la București în fața Parlamentului pentru a scanda contra măsurilor fără logică luate de cei cocoțați la conducerea țării.

Manifestanții au fost împărțiți în mai multe grupuri, aceștia fiind în număr de aproximativ 15 000 de oameni, respectivele grupuri s-au poziționat la întrările în curtea „Casei Poporului”. „După ce manifestanții au ajuns în dreptul Senatul României, pe Calea 13 Septembrie, câțiva jandarmi s-au poziționat în fața porților și i-au oprit pe aceștia să intre în curte. Unii protestatari au forțat intrarea și, conform Jandarmeriei, dar și ministrului de Interne, Lucian Bode, „încuietoarea s-a rupt“. Practic, ministrul de Interne ne spune că s-a rupt încuietoarea porții de la una dintre cele mai bine păzite clădiri din țară, Palatul Parlamentului. Pentru cei care își aduc aminte de imaginile din SUA, atunci când Capitoliul a fost luat cu asalt iar forțele de ordine au închis ochii și i-au lăsat pe manifestanți înăuntru, ceva aproape similar, involuntar desigur, s-a întâmplat și astăzi la București.” - argumentează faptele întâmplate site-ul r3media.ro

După ce această încuietoare s-ar fi „rupt”, circa 200-300 de oameni au intrat în curte, scandând „fără certificate, jos dictatura” etc. Cateva persoane au lovit cu pumnii în ușile clădirii și unele mașini.

După câteva minute de la intrarea oamenilor în curte, Claudiu Târziu, co-președinte AUR, a ieșit în fața protestatarilor alături de deputatul Antonio Andrușceac, iar mesajul acestuia a fost simplu și clar: „Rog toți susținătorii AUR să se retragă de aici. Nu îndemnăm la violență, nu susținem așa ceva.” După mesajul co-președintelui AUR, aproximativ 80% dintre cei care intraseră în curte au ascultat îndemnul și s-au îndreptat spre ieșire.

Sursă: r3media.ro (foto credit)
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe