27 Iunie 22

Justiția din Japonia a decis ca e constituțional ca mariajul dintre două persoane de același sex să fie interzis.

Un tribunal din Osaka a decis astfel după ce câteva cupluri de același sex au dat în judecata statul nipon.
Decizia e una foarte dezamăgitoare pentru activiștii LGBT, care au făcut presiuni enorme în ultimii ani pentru legalizarea căsătoriilor gay.
Decizia vine după ce activiștii câștigaseră deja dreptul pentru parteneriat civil la anumite tribunale mai mici din țară, însă nu au fost satisfăcuți.
"Nimic nu poate înlocui căsătoria. Simt o mare indignare, practic ne-au spus ca nu ne considera egali și asta e în regulă" a declarat unul dintre reclamanți.
Japonia e singura țară din G7, grupul celor mai dezvoltate state din lume, care nu recunoaște căsătoria gay.
Vedeți, tot timpul cu pași mărunți. Știti ca erau și pe la noi mulți naivi care spuneau "hai, domne, lasati-i să beneficieze de parteneriat civil" considerând că activiștii s-ar opri acolo.
Pașii sunt aceiași peste tot, întâi spălăm un pic creierele, apoi cerem recunoaștere, apoi parteneriat, apoi căsătorie, apoi adopții de copiii. Și in același timp sa sucim mințile copiilor și adolescenților prin campanii agresive mascate în școli, la tv și radio.
Felicitări japonezilor!

Autor: Jurnalistul Paul Gabriel Andrei. / Captură foto: Facebook.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe