05 August 20

JURNALUL CONVERTIRII: „Credinţa e bună pentru cei bătrâni!“

   „Credinţa e bună pentru cei bătrâni!“ Ideea asta prinde repede la oameni. Dar poate fi demontată foarte uşor. Dacă abia la bătrâneţe sufletul ar putea cunoaşte dragostea lui Dumnezeu, atunci ar fi de înţeles de ce tinerii stau deoparte. Dar Dumnezeu nu a pus o limită de vârstă pentru a stabili cine trebuie să meargă şi cine nu trebuie să meargă pe calea mântuirii. Ba chiar a spus că de nu vom avea sufletele ca ale copiilor nu vom putea intra în Împărăţia Cerurilor.
   Cu cât oamenii care nu vin la biserică înaintează în vârstă, cu atât sufletele lor sunt mai întunecate. Şi cu atât mai greu le este să se spovedească.
   De ce cad tinerii în patimi? Pentru că aşa se simt bine. Dar dacă ar înţelege că ar fi mult mai fericiţi dacă ar merge pe calea credinţei, atunci poate ar merge pe această cale.
   Credinţa nu e numai pentru bătrâni. Unii aşteaptă bătrâneţea pentru a duce o viaţă creştinească, gândindu-se că oricum, ajungând la o vârstă la care nu vor mai putea să îşi satisfacă toate patimile, vor avea timp să se apropie de Dumnezeu.
   Puţină dreptate au: sunt mulţi bărbaţi care se lasă de fumat sau renunţă la băutură numai de frica de a nu îşi ruina sănătatea. Şi dacă înainte cu câţiva ani nu ar fi renunţat nici în ruptul capului la aceste „mici plăceri“, de frica morţii renunţă instantaneu.
   Numai că în ceea ce priveşte obişnuinţa păcatului lucrurile stau altfel: bătrâneţea nu este un teritoriu în care nu se poate păcătui. Chiar dacă trupul e prea bătrân pentru unele păcate, mintea nu îmbătrâneşte.
   Şi obişnuinţa unei vieţi departe de Dumnezeu îşi spune cuvântul. Un banal exemplu e pasiunea femeilor în vârstă: bârfa. Nemaiavând momente prea interesante în propria viaţă, femeile în vârstă îşi ocupă timpul comentând ce fac ceilalţi. Şi aşa îşi ocupă timpul: criticând scăderile celorlalţi.
   Dacă şi-ar da seama că moartea le va pune faţă în faţă cu Dumnezeu ar schimba lucrurile. Ar avea grijă de propriile suflete. Dar, după ce au trăit o viaţă întreagă aducându-şi aminte de Dumnezeu numai la nevoie, pe ultima sută de metri nu mai vor să facă efortul de a se schimba. Îşi ratează până şi ultima şansă.
   Cât de frumoşi sunt bătrânii care cred în Dumnezeu... Feţele lor sunt senine, ochii lor sunt blânzi. Tinerii se simt bine în preajma lor şi vor să înveţe de la ei.
   Tinerii dau de multe ori note celor mai în vârstă: fiind apropiaţi de cei pe care vârsta i-a înţelepţit, stând departe de cei pe care vârsta i-a făcut reci la inimă.
   Cât de bine mă simt în preajma doamnei Ileana... Această văduvă de nota 10, „gospodina parohiei“ cum i se spune, e o femeie absolut deosebită. Nu numai pentru modul în care a ştiut să păstreze memoria soţului ei, fiind singură din floarea vârstei. Nu numai pentru grija cu care în fiecare săptămână se osteneşte să facă bunătăţi pe care le împarte în biserică.
   Ci mai ales pentru viaţa sfântă pe care o duce: se roagă mult, citeşte mult şi încearcă să îi ajute pe toţi care îi cer aceasta. Îşi pune inima pe tavă.
   Odată, când a scos din cuptor o tavă de prăjituri pe care vroia să o aducă la biserică, o cruce mare de aluat ieşea în evidenţă; ea face cruce pe bucatele pe care le pregăteşte. Şi de acea dată Dumnezeu i-a arătat că e bine ce face: nu putea fi o coincidenţă, aluatul nu se putea umfla în formă de cruce cu braţe drepte.
 
Extras din: Danion Vasile JURNALUL CONVERTIRII / De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii / Editura Bunavestire Galaţi, 2002 - Foto credit: Doxologia.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe