24 Ianuarie 21

Jurnalistul Cornelius Florin: „Singurul care ne vrea binele este doar DUMNEZEU”

În vremea aceea Iisus vindeca oamenii și s-a dus vestea că este El vindecă oamenii. Pe atunci, mai marii vremii nu aveau nimic împotrivă pentru știința medicală nu are atât de avansată. Era un fel "Așa și? Dacă îi vindecă ce? Oricum nu era nimic de făcut". L-au lăsat să vindece, L-au lăsat să predice, L-au lăsat să Își strângă ucenici. Au mai fost și câțiva cu funcții înalte care au apelat la El. L-au lăsat în pace până când a stricat comerțul din templu. Atunci mai marii au zis "Ne strică veniturile și trebuie să facem ceva în legătură cu asta". Pentru asta ar fi trebuit să pună mâna pe El, să Îl chinuie, să Îl batjocorească. Interesant faptul că deși a făcut numai bine, L-au tratat mai rău decât pe un tâlhar. Cam a fost totul până la bani. Cum ar fi în ziua de astăzi? Pai în ziua de astăzi Iisus Hristos nu ar mai vindeca pentru că ar da peste cap industria farmaceutică, nu ar mai predica pentru că ar da peste cap "influencerii" și toți vlogării, nu ar mai face fapte bune pentru că ar da peste cap unele ONG-uri care au interese financiare și de imagine, nu ar mai vorbi despre Dumnezeu pentru că ar veni cine știe ce profesor doctor să Îl contrazică și cine știe dacă ar avea loc să predice și în biserici, asta așa de ciuda unor slujitori că este Cineva care vorbește mai frumos și mai profund decât ei. Cu toate acestea, noi trebuie să Îl urmăm pe Iisus Hristos orice ar fi. Când El i-a spus tânărului "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi." Matei 19, 21, tânărul s-a întristat foarte tare și a preferat să își păstreze averea pământească decât să o câștige pe cea cerească. Sunt convins că au fost mult mai mulți chemați de către Fiul lui Dumnezeu dar au rămas consemnate câteva chemări. Dumnezeu a lăsat liberul arbitru. Alegi. Așa și în ziua de astăzi. Oare Dumnezeu nu ar fi putut opri mascarada asta? Ba ar fi putut. Întrebarea este dacă omul și-ar fi dorit cu adevărat acest lucru. Dumnezeu a lăsat știința și medicina doar în acestea au devenit mai mult un "business", o afacere iar Dumnezeu nu a lăsat medicina pentru afaceri. Avem în calendar sfinți doctori, sfinți doctori fără de arginți. Sfântul Luca al Crimeei a studiat anastezia locală pentru că pe atunci anestezia totală era foarte periculoasă. "Calitatea medicilor este foarte proastă iar tehnicile sunt grele" - spunea pe atunci Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki, numit mai târziu Luka Voino-Iasenețk (Sfântul Luca al Crimeei). Este adevărat că sunt și unele costuri pentru materia primă, cercetare etc. dar unii au înclinat balanța mai mult spre afacere decât spre binefacere. Adică cine ar mai vindeca oamenii gratuit în ziua de astăzi? Cum am tot auzit "dai și tu ceva la anestezist, acolo..." de parcă dacă nu dai te anesteziază greșit sau deloc. Adică aici nu mai vorbim de costurile unui produs farmaceutic. Ce ar spune acum Sfântul Luca al Crimeei când în ziua de astăzi "darul" pentru anestezie a devenit un obicei prost, decât un beneficiu pentru cel care trebuie operat. Dar oare mai are cineva nădejde în Dumnezeu? Acum apare credința în ac decât credința în Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu a lăsat liberul arbitru, acum Dumnezeu ce să facă? Tu te duci unde vrei, crezi în ce vrei dar nu îi obliga și pe alții să o facă. Nu știu ce va fi anul acesta dar un lucru este sigur : " Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” (Matei 10, 16)" Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina tâlcuia acest verset prin faptul că în cazul unor lovituri, șarpele își ferește mai întâi capul  și tot așa și creștinul trebuie să își apere credința. Oare își mai apară omul credința? În anul ce tocmai a trecut am trecut printr-o perioadă neagră și anume închiderea bisericilor. Omul L-a închis pe Dumnezeu în Casa Lui, nu care cumva să se împrăștie boala în Casa lui Dumnezeu când de fapt de acolo vine sănătatea. Oare în ce crede omul în ziua de astăzi? În Dumnezeu sau în ac? Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care a vindecat bolnavii, a înviat oameni, a biruit moartea și a înviat și El, a fost închis și ținut departe de credincioși. Adică dacă Iisus Hristos a biruit moartea, tu omule de ce te temi că de acolo ai lua boală? Biserica nu este împotriva medicinei sau a științei, ba chiar o încurajează și în special că în ultimii ani Biserica Ortodoxă Română a donat aparatură medicală de sute de milioane de euro. Dar problema este că trebuie să existe discernământ. Nu poți merge să faci cunoștință cu acul doar ca să arăți ce? Doar că să asculți campania "ai grijă de cei din jurul tău"? Cum îi ajuți tu pe ceilalți dacă tu îți pierzi sănătatea? Campania nu este "ai grijă de tine", ci "ai grijă de cei din jurul tău", adică să te facă să te simți vinovat dacă nu faci ceea ce spun ei. Și cum omul nu suportă să se știe vinovat de ceva, face "ascultare" . "Poartă mască pentru a-i îndemna și pe alții să o facă". Adică dacă tu nu o porți ești vinovat că ceilalți nu o poartă. Deși la începutul anului trecut oamenii de sus ziceau că cei bolnavi să poarte mască. Acum se fac iar afirmații iar la finalul anului vom vedea rezultatele. Noi să fim luare aminte, atenți și cu discernământ. Atâta vreme cât sunt medici, asistenți și alte cadre medicale care refuză acul, atâta vreme cât sunt zeci de clipuri cu seringi false sau fără ac, atâta vreme cât efectele adverse sunt ascunse de noi, este clar că este ceva la mijloc. Dacă fumatul provoacă cancer pulmonar și alte complicații, cum de nu este interzis? Dacă alimentația cu produse "bogate" în e-uri, atunci cum de nu sunt retrase de pe piață? Dacă vaccinul nu este obligatoriu, atunci de ce există riscul ca anumite servicii să îmi fie restricționate? Știți că cei confirmați pozitiv au fost deja sunați și întrebați "doriți să vă vaccinați"? Acum înțelegeți de ce au fost atât de multe teste pozitive deși unii au fost declarați "asimptomatici"? Dacă numărul celor testați și diagnosticați pozitivi ar fi fost mic, ar fi însemnat vaccinări mai puține. Trăim într-o lume în care ne pârâm unii pe alții, ne furăm unii pe alții, ne vânăm locurile de muncă și funcțiile și voi chiar credeți în unii care cică ne vor binele? Singurul dar singurul care ne vrea binele este doar DUMNEZEU. Iar dacă Dumnezeu zice "Vino după Mine", ce ai face?
 
Text: Jurnalisul Cornelius Florin, Facebook / foto credit: Facebook.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe