24 Noiembrie 20

Jurnalistul Cătălin Sturza: Principalele obiecții ale celor care se opun OBLIGATIVITĂȚII vaccinării sunt legate de siguranța vaccinurilor

   Principalele obiecții ale celor care se opun OBLIGATIVITĂȚII vaccinării sunt legate de siguranța vaccinurilor, de accidente și incidente, de reacțiile adverse tot mai frecvent raportate (a se vedea de exemplu retragerea de pe paiță a vaccinului Hexavac din Germania), de componența schemelor de vaccinare și de mecanismele slabe sau inexistente de tragere la răspundere a producătorilor din industria pharma, în cazul unor incidente sau reacții adverse. Coronavirusul a creat o oportunitate pentru a scoate de la naftalină vaccinarea obligatorie în România și pentru instaurarea statului polițienesc în sănătate, nu doar în România. În acest timp, infrastructura sanitară este deficitară și nepregătită în probleme de sănătate publică.

   Știința necontrolată devine o armă seculară, un crez, care este impus prin amenzi și închisoare, care este proclamat ca adevăr nu în predici, ci în legi și statute, care este răspândit nu de predicatori, ci de polițiști. Problema științei oficiale este că, pe măsură ce devine treptat tot mai oficială, renunță la îndoială ca atitudine epistemologică, ajunge la un grad de suficiență încât orice obiecție este considerată blasfemie, și este astfel tot mai puțin științifică.

   Un text foarte limpede și lucid al profesorului Vasile Astărăstoae pe care îl reiau mai jos, alături de îndemnul de a vă alătura protestelor de astăzi, de la ora 14.00, împotriva OBLIGATIVITĂȚII vaccinării (subliniez ideea că protestele se opun vaccinării "cu forța", și nu vaccinării atunci când sunt respectate regulile etice - consmțământ informat, posologia riscurilor, respectarea demnității umane)..

Coronavirusul și legea vaccinării “cu forța” (articol de prof. Vasile Astărăstoae)

Coronavirusul și legea vaccinării “cu forța”

   Speriați de epidemia cu coronavirus, oamenii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor cetățenești și introducerea unui sistem diabolic de supraveghere și control. Coronavirusul a creat o oportunitate pentru instituirea statului polițienesc în sănătate. Lucrul evidențiat de modul în care (după ce 2 ani a zăcut în sertare) Comisia de sănătate a Camerei Deputaților a aprobat raportul la o lege, privind vaccinarea obligatorie. Repede, repede, într-o zi și fără să fie trecută pe ordinea de zi. Într-o formă “coafată” s-a renunțat la consimțământul prezumat și la incriminarea părinților pentru neglijența, dar în esență sa a rămas neschimbată. În declarații membrii comisiei ne vorbesc despre OMS și despre știința. Cât de pertinente sunt aceste argumente?

Organizația Mondială a Sănătății (OMS)

   Am mai scris despre OMS, această Mecca a medicinei. În realitate, OMS este o instituție birocratică, construită pe principiul reprezentativității și nu a competenței. Forul suprem este Adunarea Generala formată din delegații statelor member (desemnați de Guvernele statelor).Votul are aceeași valoare fie că e vorba de SUA, fie că e vorba de Papua-Nouă Guinee. Cu alte cuvinte un colhoz. Până în prezent OMS-ul nu se poate lăuda cu niciun succes – atât în proiecte punctuale cât mai ales în prognoze strategice. Exemplu. La sfârșitul secolului XX, birocrații OMS declarau: secolul XX este secolul sfârşitului erei pandemiilor. Aduceau drept argumente progrese realizate: variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin (în Europa şi în America de Nord). Progrese realizate pe baza a două metode: utilizarea produselor antibacteriene și vaccinarea. Realitatea: în ultimii 25 de ani au apărut peste 30 maladii infecțioase noi,tuberculoza este în creștere la fel și mortalitatea prin boli infecțioase. Ne aflăm azi în fața amenințării sănătății a sute de milioane de oameni. Utilizarea nejudicioasă a produselor antimicrobiene cu spectru larg a condus la apariția formelor farmacorezistente. Influența comercială a industriei farma a devenit un factor, care condiționează direct starea de sănătate. Și nu întotdeauna în bine, vezi iatrogenia. Vaccinarea este contestată din cauza accidentelor, incidentelor și reacțiilor adverse tot mai frecvent raportate (vezi retragerea de pe piață după patru ani de utilizare a vaccinului Hexavac din Germania sau decizia instanțelor italiene cu privire la vaccinul InfanrixHexa). Infrastructura sanitară este deficitară, nepregătită în probleme de sănătate publică.

Știința

   Scopul științei este acela de a integra omul și de a-l împăca cu natura. Prin urmare, în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile moralei, care sunt supreme. În științele vieții nu pot acționa axiome, prejudecăți, formalism, scheme. Există aprecieri potrivit cărora în 20 de ani cunoștințele se modifică fundamental. Cu alte cuvinte adevărul științific de acum 20 de ani nu mai este valabil azi. Este adevărat că progresul științific și tehnologiile moderne au crescut confortul individului, conferind omului o falsa imagine de maximă securitate. Pentru prima dată în istoria sa, omul are senzația că a devenit stăpân al gândirii și al naturii și a ales să înlocuiască sacralitatea și căldura vieții cu rigoarea rece a științei. Știința evoluează, însă, mai repede decât conștiința omului. De aceea știința devine necontrolabilă și tiranică. Am mai spus și repet: știința încearcă o tiranie prin intermediul statului. Știința necontrolată devine o armă seculară, un crez, care este impus prin amenzi și închisoare, care este proclamat ca adevăr nu în predici, ci în legi și statute, care este răspândit nu de predicatori, ci de polițiști. Problema științei oficiale este aceea că ea pe măsură ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Renunță la îndoială (dubito) ca atitudine epistemologică, așa cum este descrisă de Descartes. Ajunge la un grad de suficiență încât ori ce îndoială este considerată blasfemie. Dacă există oamenii cărora le pasă de adevăr și încearcă să obiecteze, ei sunt îngrădiți, marginalizați, boicotați și împiedicați prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere.

   După această introducere (recunosc cam lungă, dar necesară) să analizăm astăzi 3 articole din atât de lăudată lege a vaccinării obligatorii. Alte articole în postări viitoare.

   În art.10 al.2 aflăm că tipurile de reacții adverse postvaccinare se vor stabili prin hotărâre a Guvernului(!?). Fiecare vaccin este pus pe piață cu un prospect în care reacțiile adverse sunt deja menționate. De ce trebuie Guvernul să legifereze? Deoarece prevederea aceasta reprezintă practic o metodă de a limita numărul reacțiilor adverse eligibile pentru despăgubiri bănești. Mai mult al. 3 al aceluiași articol arată că reacțiile adverse și relația de cauzalitate cu vaccinul trebuie confirmate de către un Grup Tehnic de Coordonare a Activității de Vaccinare în condițiile în care cei mai în măsură să recunoască și să trateze prompt o reacție adversă postvaccinare sunt fie medicul vaccinator, fie medicul specialist (dacă pacientul a necesitat consult interdisciplinar). Delegarea competenței confirmării reacțiilor adverse postvaccinale unei comisii județene înseamnă de fapt încercarea de a exonera statul de răspunderea pe care și-a asumat-o prin vaccinarea forțată și a o transfera pe umerii pacienților sau a părinților.

   La art.11 se prevede la al.1 că Ministerul Sănătății derulează campanii de informare a populației cu privire la efectele vaccinării, singur sau în parteneriat cu societățile comerciale producătoare sau distribuitoare de vaccinuri, iar la al.2 permite producătorilor și distribuitorilor să desfășoare singuri campanii de informare (cu avizul M.S.). Deci firmele, care sunt preocupate de profit, își promovează produsele sub umbrela statului. Vor face o informare corectă, onestă și dezinteresată? Și lectorii vor fi plătiți (direct sau indirect) de firmă pentru că nimeni nu face o activitate “pro bono”. Nu va exista niciun conflict de interese?

   La art. 59 din proiectul de lege găsim „personalul medico-sanitar și farmaceutic, indiferent de specialitate” are obligația „să furnizeze informații corecte, dovedite științific, legate de vaccinuri și activitatea de vaccinare” iar, la art. 71 găsim că nerespectarea prevederilor art. 59 „constituie abatere disciplinară gravă” care se sancționează. Îmi pun întrebarea de ce ar furniza personalul medical informații „incorecte, nedovedite științific” legate de vaccinuri? Mai ales când curentul qvasi-unanim este pro-vaccinare? În lumea medicală, nu există o dispută privind rolul benefic al vaccinării, ci o dezbatere privind modalitatea de realizare: cu forța sau voluntar, cu consimțământul informat al pacientului sau părinților. Sintagma „informații dovedite științific” este extrem de confuză pentru că știința nu și-a spus ultimul cuvânt în domeniul vaccinării. Dimpotrivă. Noi vaccinuri apar continuu pe piață, altele sunt retrase, noi studii apar. De multe ori studiile noi răstoarnă informații considerate anterior ca „dovedite științific”. Cine va hotărî care sunt informațiile „dovedite științific”? Ministerul Sănătății, Comisia de sănătate, Colegiul Medicilor, firmele producătoare? Dacă un medic/farmacist, pe baza experienței personale sau în urma studiului literaturii științifice, ar ridica o problemă legată de siguranța sau de eficacitatea unui vaccine, proiectul de lege prevede o singură soluție: sancționarea medicilor/farmaciștilor respectivi.Prin aceste două articole de lege personalul medico-sanitar este descurajat să recunoască și să raporteze eventualele reacții adverse postvaccinale, iar statul nu va plăti despăgubiri.

   În concluzie, sunt pro vaccinare, cu respectarea regulilor etice (consimțământ informat, posologia riscurilor, respectarea demnității umane) și ferm împotriva vaccinării “cu forța”.

P.S.1. Știu că demersul meu este sortit eșecului și că legea va fi cel mai probabil votată în forma aprobată de Comisie. Am însă satisfacția că am să pot oricând să mă uit în ochii oamenilor pentru că mi-am apărat ideile până la capăt.

P.S.2. Primesc tot felul de apostrofări și lecții de la semi-medici, semi-jurnaliști sau semidocți. Le spun (dacă nu știu) sau le reamintesc că totdeauna încerc să-mi argumentez opiniile. Cunosc foarte bine Convenţia de la Oviedo, fie şi prin simplul fapt că 16 ani am făcut parte din Comitetul Director de Bioetică al Consiliului Europei (cel care a redactat Convenția de la Oviedo) .

P.S.3. Aștept cu nerăbdare să fiu anchetat, potrivit legii, de Comisia de disciplină a CMR unde să am posibilitatea să vorbesc despre caracterul științific al informațiilor, despre epistemiologie, despre Discursul asupra metodei a lui Descartes. Nu cred însă că dorința mi se va îndeplini. Am o bănuială că se va evita această confruntare. Nu de mine.
 
Sursă: Jurnalistul Cătălin Sturza, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe