08 Decembrie 22

Iubirea vrășmașilor – cerință imposibilă sau poruncă întemeiată care poate fi dusă la îndeplinire?

Predică la duminica a XIX-a după Rusalii – predica de pe munte, iubirea vrăjmașilor

Scumpi și iubiți credincioși, Sfânta Evanghelie din duminica a XIX-a după Rusalii, extrasă din Evanghelia scrisă de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, ne vorbește despre un principiu cu adevărat revelator în ceea ce privește funcționarea relațiilor interumane, aspect care dacă ar fi pus în practică, munții de ură s-ar prăbuși, marea vrăjmășiei ar seca și ar reapărea potecile dintre oameni. Din pricina răutății, care crește exponențial în lumea de azi, cuvântul dușman a început să fie din nefericire folosit din ce în ce mai des în limbajul comun, fiindcă oamenii, supuși robiei pe care o exercită asupra lor orgoliul, egoismul, mândria și slava deșartă îi consideră chiar și pe unii dintre cei mai apropiați ca vrăjmașii ai lor. Această atitudine arată împietrirea cugetului și a sufletului și faptul că omul care are ochii sufletești împăienjeniți de ceața urii, în loc să vadă chipul lui Dumnezeu în semenul său, vede pe cineva pe care îl vrăjmășește. Dușmănia este cea mai gravă formă de manifestare a răutății pentru că ea include foarte multe dintre derapajele în plan sufletesc pe care le are omul decăzut. Cel care dușmănește îmbracă o astfel de manifestare în ură, invidie, fățărnicie, pizmă, bârfă, clevetire, ținere de minte a răului și așa mai departe. Vrăjmășia întrece cu mult în rău adversitatea, pentru că dușmanul își propune în mod clar și inechivoc să facă rău aproapelui său. În zilele noastre, pentru omul credincios și responsabil, atitudinile de prigonire din toate direcțiile își fac din ce în ce mai simțită prezența nefastă. Mântuitorul Hristos ca Împărat al Luminii, care stă pe tronul dragostei infinite, vine însă cu o poruncă, un îndemn, care dacă ar fi prețuit și pus în aplicare de către toți oamenii, practic, în lume ar domni iubirea și dușmănia ar dispărea. Un astfel de îndemn este valabil atât în relațiile interumane propriuzise, cât și în ceea ce privește relația dintre conducătorii vremelnici și cei pe care aceștia îi călăuzesc.

Înainte de a vorbi puțin despre ceea ce înseamnă efectiv iubirea vrăjmașilor așa cum ne spune Evanghelia și cum ne tâlcuiesc Sfinții Părinți, este folositor pentru suflet să reflectăm pe marginea a ceea ce spune Mântuitorul Hristos încă dintru începutul sfintei pericope evanghelice din duminica a XIX-a după Rusalii. Așadar, Domnul afirmă dorind să ne trezească atenția duhovnicească și conștiința, comandamentul de căpetenie: ”precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor tot așa!”. Iată reciprocitatea binecuvântată care arată că Dumnezeu are întotdeauna dreptate, fiindcă dacă am gândi fie și numai pragmatic sau realist, am ajunge la concluzia faptului că avem nevoie de comportamentul firesc al aproapelui față de fiecare dintre noi. Omul, dacă vrea, poate să își pună în valoare darul primit de la Bunul Dumnezeu, prin care i se oferă capacitatea de a deveni izvor de milă, dragoste, compasiune, empatie și solidaritate cu cel aflat în suferință. Totodată, trebuie menționat faptul că persoana este și un depozitar al afecțiunii primite de la cei din jur, deci omul are necesitatea stringentă, și prezintă nevoia acută de a fi iubit, de a fi înțeles, de a fi susținut, de a avea parte de solidaritate și de sprijin în înfăptuirea idealurilor și năzuințelor sale. Așadar, fiindcă niciunuia dintre noi nu are cum să îi placă să fie ocărât, blestemat, jignit, lovit, urât și așa mai departe, fie și numai datorită acestui lucru spuneam, adică al disconfortului extrem de puternic resimțit ca urmare a disprețului pe care l-am putea primi, suntem datori ca oameni să nu le facem nici noi celorlalți nimic din ceea ce nu dorim să ni se întâmple nouă. De aceea, Domnul Hristos apelează la acest minim bun simț rațional și sufletesc al fiecărui om, cerându-i ca pentru început măcar de dragul reciprocității, să ofere același tratament pe care ar dori să îl primească de la aproapele său.

Știm bine că soțul are nevoie de dragostea soției, dar trebuie să fie conștient că și ea resimte necesitatea unei astfel de afecțiuni. De asemenea, părinții au tot dreptul să pretindă recunoștință și mulțumire de la copii, dar și aceștia trebuie să beneficieze de iubirea părintească. Profesorilor trebuie să li se dăruiască aprecierea elevilor și a studenților dar și aceștia trebuie să primească prestația didactică îmbrăcată în înțelepciune, dragoste și atașament față de idealurile lor. Evident că și în relația dintre medic și pacient, raportul de reciprocitate referitor la recunoștința pentru cooperarea care a dus la reușită, este unul similar. Fără îndoială că exemplele pot continua, dar trebuie să reținem esența izvorâtă din sfintele cuvinte ale Domnului Hristos: ”precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor tot așa”!

Iubiți prieteni, Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit, vrednic de pomenire, Bartolomeu Anania spunea că atunci când îți ierți vrăjmașii și când ajungi să îi iubești, devii liber, te simți eliberat de orice povară sau încărcătură apăsătoare. Mântuitorul spune mai departe în fragmentul evanghelic care vorbește despre iubirea vrăjmașilor, că un creștin autentic trebuie să își depășească condiția de a îl iubi numai pe cel care îl iubește. Iisus afirmă extrem de elocvent: ”dacă îi iubiți numai pe cei care vă iubesc pe voi, ce mulțumire puteți avea, căci și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe dânșii”. Un credincios adevărat, un creștin dreptslăvitor, care și-a îmbrăcat inima în veșmântul chemării la fericire, trece peste granița iubirii alocate într-o manieră interesată și chiar egoistă. Când iubești doar de dragul reciprocității, dai frâu liber anumitor sentimente și trăiri benefice, dar nu te înscrii ca om pe drumul desăvârșirii. Frontierele dragostei, hotarele iubirii nu trebuie să se identifice numai cu reciprocitatea. Adevărata dragoste transgresează, depășește net dorința de a primi înapoi ceea ce oferi. De altfel, iubirea dezinteresată fără a avea expectanțe sau așteptări din partea celuilalt îi este cea mai plăcută lui Dumnezeu. Domnul ne-a creat pentru a putea fi dăruitori, generoși și având permanent disponibilitatea de a empatiza și de a-l pune pe celălalt la loc de cinste în inima noastră. Din nefericire, societatea zilelor noastre cultivă un climat de concurență acerbă, de o duritate extremă, care de multe ori îmbracă o formă radicală și care duce nu în puține rânduri la cruzime, cinism și dezumanizare. Goana după foloasele materiale, continua bătălie pentru o viață de lux în această lume îi fac pe oamenii zilelor noastre din ce în ce mai supuși de egoism și mai înrobiți de snobismul care îi îndeamnă să încerce să impresioneze cu proprietăți imobiliare luxoase, cu mașini foarte scumpe, cu vacanțe sau concedii exotice și în general cu tot ceea ce este trecător, dar care pentru o lume decăzută este atât de important. Din această cauză, iubirea multora dintre oameni se confundă cu un ghețar pentru că răcirea relațiilor interumane este deja un lucru foarte ușor de constatat, iar aceasta șubrezește și mai mult raporturile dintre cei în care Dumnezeu și-a pus chipul Său și de la care Își dorește să își lucreze asemănarea cu El. Este extrem de facil să observăm totodată că lumea de azi este foarte interesată de degradarea morală și sufletească a omului pentru că, atunci când ființa umană este supusă tentațiilor materiale de tot felul, poate fi manipulată mult mai ușor și, deci, omul devine în acest fel executantul docil a tot ceea ce i se spune, supus întru totul industriei consumismului și fiind prada cea mai ușoară pentru mașinăria de mare anvergură al cărei obiect de activitate se traduce prin minciună și manipulare. Într-un astfel de context ne întrebăm cine ar mai putea să iubească și pe cei care nu îl iubesc sau să facă bine și celor care îi fac rău? Răspunsul este unul singur: ”ceea ce la oameni este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință”, ne spune Domnul Hristos.

Iisus îndeamnă așadar să le facem bine inclusiv celor care ne fac rău, fiindcă și păcătoșii oferă binele celor care le fac bine. Iubirea vrășmașilor include și un astfel de element, adică să îi faci bine celui care vine asupra ta cu răutate. Deși mintea noastră nu trebuie să discute cu Dumnezeu în sensul de a-L interoga în ceea ce privește poruncile pe care ni le-a dat, totuși pentru a vedea cât de validă și întemeiată este porunca de a ne iubi dușmanii, suntem datori să sesizăm cum a răspuns răului care I s-a făcut Însuși Mântuitorul Hristos. Fiind Dumnezeu din veci făcut și Fiu al Omului ca să ne mântuiască, Domnul s-a confruntat cu ostilitatea oamenilor încă de la venirea Sa pe lume. Știm bine că ieslea dobitoacelor a fost sălașul cel mai primitor și ospitalier pentru ca Preacurata Fecioara Maria să ÎL nască pe Iisus fiindcă în casă de poposire nu a fost loc din pricina împietririi inimilor, nici pentru Maica Domnului și nici pentru pruncul nou-născut. Tot pe linia răului care s-a vrut a-I fi făcut lui Mesia este cunoscut faptul că Irod a ucis pruncii din Bethleem de până la doi ani cu scopul de a putea să-L ucidă și pe Fiul de Împărat. Ulterior, după ce a ieșit la propovăduire, le-a înviat morții și i-a vindecat pe toți bolnavii care I s-au adus, Iisus s-a confruntat cu dorința iudeilor, în special a fariseilor și a cărturarilor, de a Îi face în permanență rău, fiindcă s-a vrut ca Domnul să fie aruncat de pe sprânceana muntelui în prăpastie, dar Iisus, cu puterea lui Dumnezeiască s-a făcut nevăzut după ce a trecut prin mijlocul lor. Suportarea răului făcut de către oameni a culminat în cazul Mântuitorului cu îndurarea cumplitelor suferințe atunci când Domnul fără de păcat fiind și venit să facă numai bine, a avut parte de pălmuiri, scuipări, cunună de spini, piroane și moartea cea mai de ocară prin răstignirea pe cruce. Iisus a îndurat toate aceste chinuri și multe altele, izvorând iubire și iertare pentru că acestea te fac cu adevărat cel mai puternic. Domnul a rostit de pe cruce cererea de iertare adresată Tatălui pentru cei ce Îl chinuiau: ”Părinte iartă-le lor căci nu știu ce fac”. Ce dovadă mai clară ne trebuie, care să ateste că Domnul a răspuns răului cu bine? Oare ce s-ar fi putut întâmpla mai mult decât atât, care să ne arate dragostea nemărginită a lui Hristos? De aceea, când Mesia ne îndeamnă să ne iubim vrăjmașii și să le facem bine inclusiv celor care ne fac rău, trebuie să știm că un astfel de îndemn este o poruncă pe deplin justificată, întru totul realizabilă și complet întemeiată, fiindcă, dacă El fără de păcat a suferit în mod nedrept, iertând și iubind până la capăt, cine suntem noi care avem parte de rău ca urmare a păcatelor noastre să nu le facem bine celor care ne provoacă suferință? Prin urmare, trebuie să răsplătim cu bine orice rău care ni se produce de către celălalt pentru a ne asemăna la măsura noastră omenească cu Domnul. Atât Mântuitorul cât și adevărații casnici și prieteni ai Săi, care sunt sfinții, au suferit chinuri cumplite dar au putut să își iubească vrăjmașii.

Dragi credincioși, Iisus mai îndeamnă în predica de pe munte să nu facem un bine cu scopul de a primi o recompensă întocmai. Domnul zice: ”dacă împrumutați pe cineva, nădăjduind să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea căci și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, nădăjduind să primească înapoi întocmai?” Așadar, dacă oferi cuiva un ajutor, așteptând să primești înapoi o recompensă pe măsură sau dacă mai grav, vrei să asuprești cu dobânda pe care o ceri pe cel aflat oricum în nevoie, devii ca om un cămătar fără scrupule, care nu poate în astfel de condiții să revendice un sălaș în Împărăția Cerurilor. Atunci când Îl împrumutăm pe Dumnezeu, dăruind o sumă de bani unui om aflat în nevoie, trebuie să așteptăm răsplata atunci când se vor restitui toate împrumuturile binecuvântate, și anume la cea de a doua venire a Mântuitorului Hristos, la Judecata de Apoi. Fericitul Epifanie evidențiază atât de frumos faptul că Dumnezeu se împrumută în ascuns prin intermediul săracilor și restituie împrumutul celor care i-au ajutat pe cei necăjiți, în public – de față cu îngerii și cu oamenii, pentru că așa Ii place lui Dumnezeu să-i recompenseze întru slavă pe toți cei care I-au împlinit Cuvântul după putința lor. Oricum, sufletul care în urma judecății particulare ajunge în rai, se învrednicește de recompensa cu dobândă infinită oferită de către Dumnezeu ca răsplată pentru împrumutul pe care cel mântuit l-a oferit în această viață săracilor și oamenilor năpăstuiți, în general. Lumea în care trăim ne-a obișnuit, însă, din nefericire cu fel de fel de cămătării fățișe sau mascate. Sistemul bancar al zilelor noastre îi împovărează pe oameni cu dobânzi de multe ori imposibil de suportat iar alte instituții, care chipurile doresc să vină în ajutorul omului, au ca preocupare doar sărăcirea și înrobirea celor care le solicită sprijinul.

Sunt o mulțime de politici globale, care sub masca implementării unui așa-zis bine comun produc, de fapt, extrem de mult rău transformându-i pe oameni în participanți la un sistem de sclavie modernă bine cosmetizat și frumos etichetat tocmai pentru a nu da foarte mult de gândit. Nimeni nu neagă necesitatea și importanța unei vieți decente pe care omul care muncește ar trebui sa o aibă, dar sistemul corporatist, care îl tine pe angajat de multe ori peste 10-12 ore la serviciu, nu face decât să-i știrbească acestuia o mare parte din autonomie, să-i compromită și să-i altereze în bună măsura timpul liber de care ar trebui să se bucure. În același timp, este suficient să ne gândim la oamenii care au de plătit rate lunare pentru vreme de decenii, pentru ca la final, adică la bătrânețe, să devină proprietarii unei locuințe, pentru a ne da seama că, în realitate, mulți dintre aceștia sunt datori aproape pe parcursul întregii vieți. Într-un astfel de context, preocupați cu datoriile față de bancă și de lume, oamenii uită, ignoră sau tratează cu superficialitate datoria și vocația pe care o au, și anume aceea de a lupta pentru mântuirea sufletului ca scop primordial al existenței.

În finalul sfintei pericope evanghelice din duminica a XIX-a după Rusalii, Iisus ne cere sa fim milostivi precum Tatăl cel Ceresc, Care este milostiv și bun inclusiv cu cei numulțumitori și cu cei răi. Printr-o astfel de milostivire, Dumnezeu urmărește ca, prin bunătate, să-l întoarcă pe cel rătăcit întocmai ca pe fiul risipitor. Faptul că soarele și ploaia sunt dăruite atât pentru cei drepți, cât și pentru cei nedrepți, nu înseamna în niciun caz că Dumnezeu ar gira în vreun fel păcatele și căderile celor răi ci, dimpotrivă, o astfel de atitudine a Domnului, adică de a oferi tuturor din preaplinul Său, se traduce prin dorința ca toți să se regăsească pană la urmă în sălașurile veșniciei fericite.

Iubiți prieteni, în Evanghelia din duminica a XVIII-a după Rusalii, Mântuitorul i-a spus Sfântului Apostol Petru, după o noapte întreagă eșuată la pescuit, să arunce mreaja mai la adânc, iar Petru ascultându-L a prins mulțime mare de pești, belșug aproape să scufunde două corăbii pline cu pește. În această duminică, a XIX-a după Rusalii, nouă ni se cere sa aruncăm mreaja dragostei mai la adânc pentru a pescui în undița iubirii noastre inclusiv sufletele vrăjmașilor noștri și inimile celor care ne fac rău, ne asupresc sau ne prigonesc. Sigur că porunca de a-ți iubi dușmanii nu este una care poate fi îndeplinită cu ușurință, dar părintele Arsenie Papacioc spunea că, dacă pentru moment nu îți poți iubi dușmanul, măcar nu-l urî, pentru ca în final să ajungi să-l iubești. Dragostea pe care trebuie să o simțim în raport cu dușmanii noștri nu este un element facultativ sau opțional, ci este poruncă dumnezeiasca și, de aceea, ghidându-ne după modelul lui Hristos, suntem datori să luptăm cu toată ființa noastră pentru a o îndeplini.

Este cert faptul că, dacă ne-am raporta fie și numai la ultimii ani, auspiciile din perspectiva funcționării așa cum Îi place lui Dumnezeu a relațiilor interumane, nu sunt unele favorabile. Fără a neglija problema sanitară prin care lumea a trecut, este lesne de observat că în climatul pandemic am avut parte inclusiv de multe accente pandemonice. Chiar și psihologii au sesizat o alterare vizibilă a relațiilor dintre oameni, care a culminat cu forme grave de depresie și creșterea ratei suicidare. Din nefericire, abuzurile săvârșite asupra cetățenilor de către autoritățile care trebuie să-i apere, abuzuri dovedite la nivel de Curte Constituționala, de exemplu, au contribuit la deteriorarea climatului și așa fragil, a relațiilor dintre oameni. În România de pilda, 300.000 de amenzi și instituirea purtării măștii au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, segregarea care s-a încercat, și în multe locuri s-a reușit să se producă, între cei care și-au asumat și cei care, în virtutea libertății nu au dorit să-și asume un anumit tratament medical, o astfel de împărțire a oamenilor spuneam, a făcut un rău extrem de mare relațiilor interumane, chiar și între rude, prieteni și cei foarte apropiați. De altfel, orice măsura extrasă din sfera obligativității, cum ar fi forțarea cetățenilor la anumite tratamente medicale sau introducerea unor măsuri discriminatorii extrem de grave prin așa-numitele certificate verzi, astfel de decizii spuneam, afectează foarte puternic coeziunea și solidaritatea umană, iar în atari condiții este extrem de greu sa mai vorbești despre iubire și, mai mult, despre dragostea față de vrăjmași. Prin urmare, deși contextul în care trăim se pare ca nu reprezintă un mediu favorabil pentru a ne iubi sincer apropiații, darămite pentru a ne iubi vrăjmașii, totuși trebuie să avem convingerea clară a faptului că, dacă Îl vom ruga pe Bunul Dumnezeu, El ne va dărui puterea de a împlini acest imperativ categoric pentru mântuirea noastră, adică de a ne iubi atât apropiații, cât și vrăjmașii. Un creștin bun nici nu consideră că are dușmani, ci doar „prieteni severi” care-l țin în stare de trezvie și care îi arată insuficiențele de tot felul. Dacă am gândi așa, nu ne-ar mai preocupa cuvântul dușman.

Iubiți prieteni, să rămânem așadar cu măcar trei elemente extrem de succinte în urma sfintei pericope evanghelice citită în drept măritoarea noastră Biserică în duminica a XIX-a după Rusalii. În primul rând, să știm că Domnul ne îndeamnă să aplicăm în viața noastră sfintele sale cuvinte: „precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor asemenea”. Trebuie, deci, să le oferim celorlalți ceea ce ne place să primim din partea lor. În al doilea rând, suntem chemați să împlinim cea mai înaltă poruncă, aceea de a ne iubi vrăjmașii, iubindu-i inclusiv pe cei care ne urăsc, făcându-le bine celor care ne fac rău și ajutându-i necondiționat pe cei aflați în nevoie. Și nu în ultimul rând, de fapt ca o cunună frumoasă peste virtuți, Iisus ne îndeamnă să fim milostivi și să ne asemănăm cu Tatăl cel Ceresc, Care este apogeul milostivirii. Să-L rugăm, deci, pe Mântuitorul Hristos să ne dăruiască din preaplinul dragostei Sale, din belșugul răbdării Lui și din nemărginirea bunătății, pentru a ne putea numi și noi fii Celui Preaînalt.

Protos. dr. Sofian Costea / Foto: Facebook.com

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe