27 Mai 22

ISTORIE PE SCURT PENTRU PROGRESIST SPĂLAT PE CREIER

După cel de-al II-lea război mondial, ucrainenii au fost recompensaţi cu anexarea teritoriilor Transcarpatia, sudul Moldovei de est (Basarabia), Galiţia poloneză şi cu o parte din Bucovina românească, în 1945, după care, în 1954, Ucraina Sovietică a primit şi Crimeea.
După destrămarea URSS, Ucraina a păstrat în componența ei toate aceste teritorii. Practic, Ucraina este, în estul Europei, echivalentul Iugoslaviei: un construct, o formă statală artificială, înglobând etnii diverse şi fostele teritorii ale acestora, deci zone cu potențial pentru o politică de învrăjbire, de dezorganizare, de conflict şi de haos.
Înțelegerea între Federația Rusă și USA a fost ca Federația Rusă să-și retragă trupele din fostul RDG – pentru a permite reunificarea Germaniei – și din fostele țări comuniste Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, țări care urmau să-și câștige autodeterminarea. Toate acestea însă cu respectarea angajamentului că NATO nu se va extinde spre Est, țările amintite, inclusiv România și Ucraina, urmând să asigure zona tampon între NATO și Federația Rusă. Rusia și-a făcut partea.
După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina s-a trezit în postura de a fi a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și ale Chinei împreună. 1900 de focoase nucleare au fost transferate pe teritoriul Rusiei pentru a fi distruse între 1994 și 1996. În schimbul renunțării la arsenalul nuclear, Rusia, USA și UK s-au angajat - prin Memorandumul de la Budapesta - să respecte independența, suveranitatea și frontierele la zi ale Ucrainei.
Ce-ar fi trebuit să facă Ucraina, dacă ar fi avut niște lideri sănătoși la cap? Să-și păstreze un statut de neutralitate între cele două puteri nucleare. Să devină o Elveție a Estului. Ar fi beneficiat atât de pe urma relațiilor economice cu Rusia – având bună parte din economie interconectată cu cea rusă – cât și de pe urma deschiderii către economia UE. Fiind o piață de 51 mil. locuitori, având al doilea teritoriu ca întindere după Rusia, bogat în resurse, întrunea toate condițiile pentru a deveni un partener economic de dorit pentru occidentali.
Or ce-a făcut Ucraina? A mâncat-o unde nu trebuie. După ce NATO a încălcat înțelegerea cu Rusia și a înglobat fostele țări comuniste, aducând trupe și tehnică militară până la granițele Rusiei, s-a trezit că vrea și ea atât în UE cât și-n NATO. Orchestrat de rețelele sorosiste, Euromaidanul din 2013, care a dus la căderea președintelui și a guvernului, punând în loc forțele pro-occidentale, a stârnit furia Rusiei.
Da, mă?, a zis Putin. Păi stați așa, atunci! Ia dați-ne voi înapoi teritoriile care nu v-au aparținut, pe care vi le-am făcut cadou. Că n-ați intrat în URSS cu ele. Și printr-o operațiune fulger și-a luat înapoi Crimeea, Donbas-ul și Luhansk-ul. E mai bine așa? Neutri nu v-a plăcut să fiți. V-a trebuit Euromaidan? V-a vrăjit Biden?
Biden era vicepreședinte în mandatele Obama, pe atunci. El a suținut și întreținut euromaidanul. Direct. După care s-a instalat acolo Hunter, fi-su, care a făcut afaceri colosale. Iar când procurorul-șef a deschis un dosar penal, Biden l-a sunat pe președintele marionetă pus de ei să-l schimbe. Ceea ce s-a și întâmplat.
E, mai toți analiștii români se fac că au orbul găinilor. Toate analizele lor sunt foaaaarte „echidistante”. Nu introduc în procesare niciunul dintre elementele menționate. O Ucraină neutră, cum ar fi fost firesc și fair play să rămână, ar fi păstrat și azi integritatea sa teritorială. Deși artificial creată, am spus. Ar fi fost spre binele și prosperitatea ei.
Și mai fac ceva ticăloșii de pe aici și cei occidentali. Se fac că nu văd cum Ucraina este singurul stat din Europa care a dat o lege, în 2017, prin care calcă în picioare drepturile minorităților naționale: române, maghiare, poloneze, slovace, lituaniene ș.a. Interzice învățământul în limbile vernaculare, activitățile culturale prin care își exprimă și conservă identitatea etnică, tradițiile culturale. Or ca să devii eligibil pentru NATO, respectarea statului de drept, a drepturilor omului sunt valori fundamentale.
Pentru asta și a avut NATO intervenții militare în alte state care le-au încălcat, nu? Să elibereze popoarele de sub dictaturi. E, toată lumea e oarbă când vine vorba de Ucraina, cel mai corupt stat european, cu o economie oligarhică. Păi nu pute de la o poștă aici? Pentru cine mai are „nas” și minte.
Și acum Ucraina ar mai vrea să și provoace o conflagrație de proporții, să sufere și alții pentru ea. Noi abia ce-am semnat un tratat de cooperare militară cu ei. Puși de parteneri. E bine, trebuie să-i ajutăm să-și păstreze teritoriile noastre anexate și să-i discrimineze în continuare pe cei 500.000 de români trăitori acolo. Nicio condiție nu le-am pus. Ce să cauți tu între Rusia și Ucraina? Nici măcar nu e țară NATO.

PS. E greu să rămâi obiectiv în lumea de azi, care suferă de o decadență morală terifiantă. Occidentul, până mai ieri etalon în materie de democrație și de morală politică, a devenit un monstru. Când faci o analiză, trebuie să te pui și-n locul adversarului. Are și el interese, nu doar tu.

Autor: Jurnalistul de investigații, Mădălin Pribu. / sursă foto: clujcapitala.ro
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
In mare parte sunt de acord cu cele prezentare in articol, dorința de mai bine, de a întra in U. E. si NATO nu e condamnabila, însa într-adevăr intelepciunea popular ne invață ca nu putem fi "si cu slanina in pod si cu buxele unse"
avatar
0 Spam
2
Domnule Pribu, in general, chiar și in principiu aveți dreptate. Însă îmi pare că Rusia a reacționat mult prea violent la toate ... șicanele enumerate de dumneavoastră. Plus că ... eu am o nedumerire. De ce Ucraina a ales USA și nu vecinul Rusia!? In contextul economiei locale e mai valoros dolarul american decât rubla rusească? O fi vorba de ... drepturi și libertăți!? Așa mai ... pe limba mea, Putin daca cu bombardeaua în clădirile din Ucraina și omoară deopotrivă militari și civili (deși presa anunță pierderi umane mult mai mari in rândul soldaților ruși). Așa ceva este inadmisibil. Înscenări posibil (sau nu) - americanii s-au dus peste unii care omorau. Pe cei de o alta religie, pe cei ce nu erau de acord cu ei. Deși Ucraina a tratat foarte rău minoritățile naționale n-am auzit de epurări etnice. Este și vina românilor de acolo pentru că nu au știut a se face auziți. Oricum, in afara de crimă (ce trebuie dovedită), dar poate nici chiar aceasta, nu justifică omararea (indiferent de mijloace, context, etc.) a unor oameni.
avatar
0 Spam
3
Buna ziua domnule Mădălin Pribu. Ma numesc Mihaela Picu (lucrez la Universitatea ”Dunarea de Jos” din Galați - la un foc de arma distanta fata de Reni - tel: 0740254314, email: mihaelapicu@yahoo.com, https://www.ugal.ro/files/doctorat/abilitari/CV_Picu_Mihaela_ref.pdf) si sunt un fizician ignorant, asa ca va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare, dar cu vorbe simple, sa pot pricepe si eu: Ce ar trebui sa facem noi, cei din zona Braila-Galati in fata miilor de femei, copii și batrani care fug din calea bombelor - sa-i lasam nemancati si inghetati in vama? As dori un raspuns simplu, cu DA sau NU. Nu am nevoie de lectii de istorie, pentru ca afara ninge, e crancen de frig si ma asteapta studenții la facultate sa strang ajutoarele pe care le-au adus. Va multumesc.
avatar
0 Spam
4
Va spun eu ce sa faceti, doamna Mihaela Picu. Cum credeti ca e de cuvinta. Eu locuiesc in Timisoara si pot spune ca o bomba NATO a cazut in tara noastra, in judetul meu, aruncata de americani in conflictul Sarbo-Croat. Frumos, nu?
avatar
0 Spam
5
Dupa modesta mea intelegere a evenimentelor si declaratiilor, Rusia nu ar fi avut nicio problema daca Ucraina isi doreste statutul de sclav, de colonie a Vestului si, in special a Statelor Unite, asa cum au devenit toate statele est-europene, inclusiv Romania, dar cu o singura conditie: ca Ucraina si SUA sa semneze o conventie prin care sa se angajeze ca niciodata nu va amplasa armament ofensiv greu impotriva Rusiei. Dar tocmai din acest motiv SUA intarata Ucraina ca sa intre in NATO = ca sa-si amplaseze armele grele acolo, gen sa mute Deveselu din Romania si din Polonia in Ucraina, mult mai aproape de rusi - altfel Ucraina nu ar prezenta niciun interes pentru SUA. Ucraina consimte continuarea distrugerilor imense pe care li le provoaca conflictul cu Rusia, cand ar putea sa sa spuna, simplu "nu vom amplasa arme americane pe teritoriul nostru". Dar nu pot face asta pentru ca SUA tocmai asta le cere, asta vor de la Ucraina = sa fie un cap de pod al unui atac militar devastator impotriva Rusiei pentru a-i lua resursele naturale.
avatar
0 Spam
6
Sustinerea, chiar si principiala, a unui schizofrenic avid de putere din cauza caruia mor copii si batrani zilnic este in sine o crima.
Madalin Pribu esti o papusa care va fi aruncata la gunoi imediat ce papusarul va decide ca nu mai are nevoie de tine. Si acolo este de fapt locul tau daca poti gasi argumente pentru ce face Putin (nu Rusia) in zilele acestea.
Arpimad, costrasuc = retarzi intelectuali sau cel mai probabil boti rusi.
Lasati la o parte ideologii, geostrategii si deschideti ochii la suferinta zilnica a mamelor si copiilor si veti intelege ca nu exista nimic in lumea asta sa motiveze acest razboi idiot. Daca nu intelegeti asta inseamna ca ati pierdut de mult statutul de fiinta umana.
avatar
0 Spam
7
Sa ne amintim de criza rachetelor din Cuba din 1962, cand URSS a dus in Cuba rachete nucleare cu infrastructura necesara. Acestea puteau lovi usor orase din SUA , fapt care a creat o isterie in echipa presedintelui Kenedy.. Acesta a caracterizat amplasarea acstor rachete drept o amenintare provocatoare, nesabuita, care amenenta pacea mondiala.SUA a instituit starea de alerta 2 ( 1 insemnand lansarea de rachete nucleare). Dupa multe negocieri, URSS a acceptat retragerea rachetelor din Cuba, solicitand in schimb retragerea rachetelor nucleare americane din Turcia, lucru care s-a produs si lumea a scapat de cel mai mare pericol nuclear.
Azi Rusia a fost pusa cu spatele la zid prin avansarea continua a NATO spre est. De la granita cu Ucraina pana la Moskova sun in jur de 500 km , distanta considerata periculoasa de Rusia, Moskova a fost atinsa de doua ori de armate straine ( Napoleon si armata germana) si cauta sa faca imposibila o noua invazie. Tratatele nu sunt suficient de sigure.
Cred ca ramanerea Ucrainei in afara aliantei Nato, ar fi crutat populatia de aceasta tragedie si ar fi creat posibilitatea cooperarii cu Rusia si cu Uniunea Europeana incurajand si investitorii straini. Acum tara este distrusa, investitorii nu vor mai veni in zona si in actuala situatie nici in Nato nu poate fi primita.
La negocieri, Rusia are cereri mari, pana la retragerea rachetelor nucleare americane din Europa iar Nato, adica SUA, declara ca nu dau un milimetru inapoi. Atunci unde este negocierea - arta compromisului?
Pacat de poporul ucrainean care sufera atat si mai ales de mortii din ambele tabere din cauza ca cei care conduc nu au gasit o cale de intelegere corecta.
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe