24 Septembrie 20

IPS Teofan: Nu se știe ce alte valuri, într-o formă sau alta, se vor revărsa asupra noastră. Vai de cel singur atunci când vine valul!

   La finalul Sfintei Liturghii slujite cu ocazia Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, IPS Teofan a vorbit despre „valurile” care „se vor revărsa asupra noastră”, explică Activenews.ro

   „Nu se știe ce vremuri vor veni. Nu se știe ce alte valuri, într-o formă sau alta, se vor revărsa asupra noastră”.
   „Este bine să ne întărim grupul de prieteni cu care ne regăsim în același duh al credinței”, a spus ierarhul. „Vai de cel singur atunci când vine valul!”
   „Dumnezeiasca Liturghie, rugăciunea și întărirea propriei familii și a grupului mare de oameni cu care ne regăsim în același duh să constituie elemente de rezistență pentru toate cele care sunt și cele care vor veni. Vremurile sunt așa cum sunt și mai bine să fim pregătiți și valul să nu vină, decât să vină valul și să ne găsească nepregătiți, singuri departe de Dumnezeu și de cei dragi nouă”, a declarat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei,

   „Vorbele Mitropolitului Moldovei vin în contextul în care în media se vorbește intens de un „al doilea val” al pandemiei cu coronavirus, în toamnă.

   Biserica Ortodoxă abia a ieșit din restricțiile în care i s-a impus să nu mai slujească sfintele slujbe cu credincioși, în primă fază, iar apoi doar în afara lăcașului de cult.” - analizează site-ul Activenews.ro cuvintele Mitropolitului.

   Să nu uităm de tupeul fără precedent din partea statului de a obliga Biserica să NU mai împărtășească credincioșii cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
 
Foto credit: Doxologia.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe