28 Mai 22

Iohannis și România - „cerșim cu burta goală și rupți în cur!”

Avem un președinte și-l avem degeaba. Pur și simplu, nu am găsit un început mai bun pentru ultimele declarații ale lui Iohannis (foto). Am ajuns un nimeni ca țară în Europa. Este incredibil cum o țară cu istoria și mărimea demografică a României este condusă de oameni de nimic. Am ajuns să așteptăm „mântuirea” de la Americani și Francezi. Când vreodată în istoria ultimilor 80-90 de ani SUA a luptat real pentru viața și bunăstarea unei țări fără a încerca să-i modifice sau elimina tradițiile, fără a-i obliga să accepte ideologii sexuale sau de origine ateist-științifică!?! Sau fără a se folosi de bogățiile de orice fel ale țării respective? Când? Niciodată.
Țin minte cum acum câțiva ani am citit despre o țară foarte săracă din Africa (i-am uitat numele) care a primit promisiuni din partea SUA pentru ajutoare substanțiale cu mâncare, apă și toate cele de imediată trebuință pentru supraviețuire ÎN SCHIMBUL ACCEPTĂRII IDEOLOGIEI DE GEN, adică în schimbul acceptării ideologiei LGBTQ+ ca politică de stat!! Până aici ajung pretențiile SUA pentru a „ajuta” ... personal nu îmi trebuie acest „ajutor”! Statul african în cauză a REFUZAT cu demnitate această încercare de tip „comunist” din partea SUA.

Niciodată, nici un stat nu va lupta ca pentru propria glie, propria familie, propria istorie pentru un alt stat, și nici acum nu va fi cazul. Mereu am subliniat faptul că singura putere care ne poate apăra statul, pământul, familia, istoria, granițele este fix propria armată. Dar ce armată avem noi? De mulți, mulți ani luăm avioane și altă aparatură de prin „țările partenere” la mâna a doua, am devenit real o armată de mâna a doua. Suntem mai rău, comparativ cu alte state, față de acum 100 de ani ... măcar atunci ne iubeam țara, astăzi nici asta nu se mai merită la ce batjocură trăim zilnic din partea reprezentanților statului. Ghiciți ce, adevărații reprezentanți ai statului ar trebui să iasă în față și să pună piciorul în pragul ălora care așteaptă salvarea universală din partea americanilor, din partea NATO. Știți pe cine așteptau partizanii din munți, iubitorii de adevăr istoric și de țară care au luptat ani la rând în munți contra comunismului, exact, pe americani ... se vorbea că vor veni americanii după al doilea război mondial să ne salveze, pentru a ne elibera din jugul comunist al Rusiei! Nu s-a întâmplat ... istoria se repetă dragilor, țineți minte!

„Salut anunțul explicit al lui Joe Biden privind creșterea prezenței militare a SUA în România, pe flancul estic, dacă situația de securitate se deteriorează și mai mult. Parteneriatul strategic dintre România și SUA și solidaritatea NATO sunt foarte puternice”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Să ne înțelegem, vin 1000, 2000 de soldați francezi sau americani, ce înseamnă asta pentru Rusia? O să își pună Putin mâinile la ochi de frica „super-soldaților” din Franța sau SUA? Despre ce vorbim aici, chiar suntem toți tâmpiți? Să-l oprească cineva pe robotul de la Cotroceni, ăsta ne transformă în carne de tun!!

Maestrul Ion Cristoiu sintetizează foarte bine situația de la Cotroceni: „Timp de peste două săptămîni, Klaus Iohannis n-a catadicsit să iasă în spațiul public și să explice românilor ce se întîmplă.

Dar nu numai atît.
Românii au aflat de la președintele Franței că România va fi gazda unor trupe franceze, o premieră în istoria României de la Primul Război Mondial încoace.
După anunțul făcut de președintele Franței, într-un discurs menit a dezvălui francezilor ambiția napoleoniană a lui Macron de a-și extinde sferele de influență în Est în defavoarea Americii, de la Cotroceni a venit doar mesajul de fericire, scris slugarnic în franceză, al președintelui Klaus Iohannis, prin care se mulțumea Franței pentru c-a binevoit să-i satisfacă rugămințile insistente de a trimite trupe în România.
Și cu asta basta.

Președintele n-a socotit că se impune să explice românilor care-i afacerea cu chemarea de către România sau, mai bine zis, cu implorarea de către România să vină cît mai repede și în număr cît mai mare militari francezi pe teritoriul nostru național.

Pe teritoriul României se află, în cadrul desfășurării trupelor NATO pe teritoriul unei țări membre NATO, militari americani. De ce mai avea nevoie România și de militari francezi? Și de ce francezi? De ce nu italieni sau spanioli sau britanici ? Pentru că – repet – nu Franța ne-a rugat să acceptăm trupe franceze pe teritoriul nostru național, ci noi am implorat Franța să ne trimită trupe.” - a scris Ion Cristoiu pe cristoiublog.ro

De remarcat, ceea ce și maestrul Cristoiu a menționat, este faptul că Iohannis din postura de „președinte” al României NU a prezentat nici un fel de condiții ca stat GAZDĂ ale unor trupe armate străine ... probabil că în acest context este o premieră această „minunăție PNL-istă”!

„Salut cu căldură anunțul președintelui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franței de a participa la prezența militară avansată a NATO în România. Parteneriatul strategic dintre România și Franța va fi astfel consolidat pe flancul estic, în regiunea Mării Negre”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter. Această declarație a lui Iohannis îmi demonstrează clar, pentru a nu știu câta oară, cât de lingăi sunt cei care ne conduc ... nu dragă, nu avem demnitate, nu avem putere, nu avem nimic ... cerșim cu burta goală și rupți în cur! (scuzați-mi expresia ... )

Interesant mi s-a părut și textul „Ar fi fost normal ca Președintele să explice românilor motivele inițiativei sale, să arate unde vor fi dislocați militarii francezi, pe banii cui vor sta și activa la noi, și, mai ales, în ce măsură Serviciile noastre Secrete vor fi obligate să colaboreze cu cele franceze.” - text scris de maestrul Cristoiu pe blogul său. Chiar așa, de ce PREȘedintele nu dă explicațiile acestea ADEVĂRATULUI STAT, POPORULUI? Banii statului sunt banii PREȘedintelui sau banii poporului?

Frustrant este faptul că media vândută și fără de deontologie nu a pus întrebări, nu a ridicat nici un glas, nici măcar nu a îndrăznit să ridice privirea ... nimeni în drum!


Recomandări:

- Chemarea de trupe franceze în România – o inițiativă personală, pe care Klaus Iohannis refuză s-o explice românilor (cristoiublog.ro)
- Klaus Iohannis ne-a citit după prompter câteva traduceri din documentele NATO despre Ucraina (cristoiublog.ro)
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe