16 Ianuarie 21

„Învățați din peștera de la Bethleem cum să iubiți smerit, salvând astfel familia dumneavoastră, comunitatea, ba chiar și lumea!”

   Învățați din peștera de la Bethleem cum să iubiți smerit, salvând astfel familia dumneavoastră, comunitatea, ba chiar și lumea! Dumnezeu nu a scris poeme, nu a scris cărți, nu a scris scrisori, nu ne-a trimis cadouri, felicitări și emoticoane cu pupici ca să ne arate dragostea Lui pentru noi, pentru că iubirea Lui este una smerită, nu una strâmbă.
   Omul este copilul lui Dumnezeu, pe care El l-a făcut pentru a trăi în armonie cu El și pentru a gusta din fericirea Sa veșnică. Omul însă, ca un copil alintat, a pierdut această dragoste, lepădându-se de ea, într-o clipă de egoism și de neștiință, de superficialitate. 
   Pierzând dragostea Sa, omul a pierdut, de fapt, Raiul, de unde a fost trimis pe pământ, într-o vale a plângerii. Dumnezeu- cum spune Starețul Efrem de la Vatoped- nerăbdând să-l vadă pe om rob al demonului, s-a grăbit să-l mântuiască, întrupându-se într-un om.
   Noi, oamenii, avem formule suportive, dar neputincioase, doar din vorbe, de cele mai multe ori, atunci când vrem să exprimăm mila și empatia față de cineva care trece printr-un necaz: “Sunt alături de tine! Mă rog pentru tine! Sunt aici, lângă tine!” Omul însă rămâne în necazul lui, iar tu mergi acasă la tine, unde te bucuri de liniște, de pace, de sănătate, îți vezi de viața ta.
   Vedeți, aici e tot spectacolul Iubirii lui Dumnezeu, spectacol care nu se vede.
   Noi, când iubim, facem tămbălău, strigăm în gura mare, scriem pe pereți, ne dăm cu fundul de pământ, postăm zeci de poze îmbrățișați, îndrăgostiți, trăim de la un selfie la altul, ca să arătăm marea noastră iubire, împlinire, fericire. Omul simte să demonstreze, să arate cât de mult își iubește soțul/soția/copilul, să-și pună iubirea pe panou.
   Puteți însă medita puțin la iubirea care nu face valuri? Iubirea adevărată este o iubire smerită, nu se afișează spre ochii celorlalți, nu strigă pe străzi. Dumnezeu a ales să-i arate omului că este alături de el nu stând în casa lui cerească, în Înaltul Împărăției Lui veșnice, ci plonjând într-un salt al iubirii , în adâncul și în tenebrele omenești. Vă dați seama ce înseamnă să iubești atât de mult pe cineva încât să te faci ca el, să intri în iadul lui, să te bagi în existența lui fără să-l judeci, fără să te lași copleșit de întunericul lui, ci să încerci să-l scoți din el cu iubire și cu discernământ? Câtă jertfă, câtă putere sufletească îți trebuie pentru a renunța la confortul casei tale, la binefacerile locului binecuvântat în care trăiești și să te dăruiești celui suferind cu dragoste dumnezeiască, fără pic de spectacol, fără zgomot.
   Nașterea Lui s-a petrecut într-o peșteră, într-un grajd din Bethleem. O femeie, un bărbat, paie și câteva animale uimite de prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor. Dumnezeu nu a scris poeme, nu a scris cărți, nu a scris scrisori, nu ne-a trimis cadouri, felicitări și emoticoane cu pupici ca să ne arate dragostea Lui pentru noi, pentru că iubirea Lui este una smerită, nu una strâmbă. Să te străduiești să  iubești în smerenie și în tăcere măcar un om este Raiul și împăcarea ta cu Dumnezeu.
   Vedeți dumneavoastră, deși trec atâtea Crăciunuri peste noi, atâtea mărturii ale iubirii smerite a lui Dumnezeu, nimic nu se schimbă în adâncul nostru.  Suntem tot fără sens, tot netrebnici, judecători, egoiști, dornici de a înrobi oamenii din jurul nostru.
   Există această tradiție ca de Crăciun finii, nașii, rudele să-și ofere daruri (să facă un schimb de cadouri, de fapt) și nu vreți să știți câte nemulțumiri, neîmpliniri, necazuri poate naște acest obicei. Ce-o fi asta? Câte Crăciunuri mai trebuie să treacă peste noi pentru ca inima noastră să se trezească, să nu mai fie seacă, beteagă, bolnavă?
   Schimbarea nu începe cu a nu mai face păcatele cele de zi cu zi, ci schimbarea aceasta atât de vorbită de toți la fiecare colț de stradă, pomenită în fiecare citat, începe, în primul rând, cu iubirea smerită pe care o aduci în viața celor din jurul tău.
   În felul în care Domnul ne-a arătat iubirea Sa. Smerită i-a fost nașterea, smerită i-a fost viața, smerită i-a fost moartea. Toate au fost făcute în mare taină arătând că marea transformare, marele spectacol se dă înlăuntrul omului. Când vă vine să râcâiți în oameni, să căutați tot răul din ei, așezați-vă înaintea judecății universale a lui Dumnezeu.
   Crăciunul vine în fiecare an să ne învețe să iubim smerit, să ne învețe să arătăm oamenilor iubirea noastră nu prin schimb de daruri, nu prin mofturi, nu prin gelozie, nu prin nebunie, nu prin robie, ci prin smerenie tăcută și plină de jertfă. 
   Când nu faci lucrurile în smerenie plină de jertfă, iubirea se trasformă în otravă și chinuie pe cei din jur. 
   Noi suntem setați de micimile omenești, pe certuri, pe râca dintre noi, pe invidie, pe stăpânire și pe orgolii, pe săpat în nimicuri.
   Cele mai mari pierderi, distrugeri pentru familie, pentru comunități, se petrec din pricina orgoliilor și a mândriei. Va trece pandemia, va trece Crăciunul, va mai trece un an și ne vom apropia mai mult de moarte și în păcatele noastre vom muri, pentru că puțini dintre noi fac efortul de a înțelege și de a schimba real adâncul lor sufletesc.
   Atât de puțini dintre noi înțeleg că stăm în fața Dumnezeului atotputernic  care a făcut cerul și pământul, pe cele văzute și pe cele nevăzute. Puțini înțeleg că aparținem unui fenomen universal, cosmic, că participăm la viața lui Dumnezeu cel veșnic.
   Începeți anul acesta cu gândul acesta puternic : “Doamne, dă-mi să văd păcatele mele și să nu judec pe fratele meu!” , căci fără smerenie, universul acesta nemărginit al lui Dumnezeu se va întoarce împotriva ta. Cuprindeți în inima dumneavoastră măcar un om, iubiți-l cuminte și smerit, și veți vedea că toată umanitatea va încăpea în lăuntrul dumneavoastră încet, încet.
   Să vă aducă Crăciunul acesta pace, bucurie, răbdare, liniște sufletească și belșug de smerenie. O lume fără modelul acesta al smereniei pe care Domnul l-a adus în ea, este o lume care se îndreaptă spre extincție, o lume care se autodistruge.
   Învățați din peștera de la Bethleem cum să iubiți smerit, salvând astfel familia dumneavoastră, comunitatea, ba chiar și lumea!
 
- a scris părintele Visarion Alexa pe un site social.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe