08 August 22

Într-una din rugăciunile de seară zicem „oare nu-mi va fi mie acest pat groapă…?”.

Atunci când se-ntâmplă să mă prindă seara pe la spital, îmi place să privesc tabieturile de sfârșit de zi sau de viață ale pacienților.
Cei care-s mobili, își aranjează cu tare multă grijă așternutul. Întind bine cearșaful, frământă de 2-3 ori perna, apoi la final trec cu palma peste toate ca-ntr-un gest de ultimă mângâiere.
Pentru ei, lucrurile-s așa de clare că-ncep să-nțeleg, atât cât pot pricepe, de ce părinții pustiei cereau boli incurabile și le vedeau drept cercetare de la Dumnezeu.
Ați pățit vreodată să vină cineva la voi într-o vizită neanunțată și să vă simțiți jenați că nu e făcut patul? Poate nu întâmplător experimentăm, în mod repetat, acest disconfort al nepregătitului.
În momentul în care ajungi să te pui în pat și să zici „prezent, Doamne!”, fără să mai adaugi alte raționamente, înseamnă că-ntr-adevăr ești pregătit de odihnă.

Autor: Doctor Bogdan Chiorean
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe