08 Decembrie 22

Într-o familie creştină pot veni ispitele de genul acestea, de a se înşela unul pe celălalt?

    Întrebarea e ridicolă. Pot pătrunde, câtă vreme se ştie că pătrund. Aa…, dacă vorbim de familie creştină... Ce înseamnă, adică până în clipa în care a păcătuit, tânărul, omul, era creştin, şi în clipa în care a păcătuit a devenit brusc necreştin? 
    Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că familia e supusă unor presiuni foarte, foarte puternice. Cred că mileniul trei e mileniul distrugerii familiei. Secolul XXI, ce să vorbim de mileniul trei, secolul XXI e secolul distrugerii familiei, nu doar prin presiunile pe care le vor face cuplurile de homosexuali, care vor adopta copii şi care vor impune un mod de raportare la valorile tradiţionale radical diferit… 
    Cred că vom asista la creşterea numărului de divorţuri, la creşterea numărului copiilor din flori. Şi familia creştină va fi automat supusă unor lovituri mai puternice. Cred că o soţie creştină, în clipa în care e înşelată, are de ales între a răbda – gândindu-se că e mai bine pentru familie, şi trece cu vederea căderile soţului – sau a divorţa, sau a răbda, dându-i soţului ocazia să se schimbe. 
    În primul caz, în care acceptă tăcută greşelile soţului, ea greşeşte. În al doilea caz, în care divorţează, arată că iubirea pe care i-a purtat-o soţului a fost de suprafaţă, pentru că, dacă l-ar fi iubit cu adevărat, i-ar fi dat şansa să se schimbe. 
    În cel de al treilea caz, în care ea-l rabdă, e dificil de precizat până unde să rabde femeia. Să tacă, să rabde, să rabde, să rabde, şi... pe urmă, soţul e în stare să vină cu amanta acasă, să se culce cu amanta acasă, şi... situaţii de genul acesta. 
    În situaţiile limită trebuie cerut sfatul duhovnicului. El e cel în măsură să spună: femeie, faci aşa, sau aşa..., fără să impună, să o sfătuiască pe soţie. Există însă cazuri în care femeia şi-a iertat bărbatul care a înşelat-o o dată, de două ori, de trei ori şi până la urmă bărbatul şi-a înţeles greşeala şi şi-a schimbat viaţa şi a devenit un soţ exemplar, şi n-au mai contat căderile de la început. 
    Nu trebuie vorbit însă doar de căderile bărbatului. În egală măsură, greşeşte şi femeia! Nu doar soţul îşi înşală soţia, ci şi soţia îşi înşală soţul. Chiar dacă, în principiu, femeia fiind nu doar soţie, ci şi mamă, veghează altfel la liniştea şi pacea căminului, totuşi sunt atâtea soţii care-şi înşală soţii. 
    Cred că unul din motivele pentru care soţiile ajung să-şi înşele soţii e pentru că nu au fost în stare să depăşească tensiunile care apar în mod firesc în cuplu, care apar în mod firesc şi în pat. Dacă în loc să ai curajul de a înfrunta o problemă, te dai bătut şi te predai fără să lupţi, mai târziu vei regreta.

Extras din: DANION VASILE - UNDERGROUND - Rebelii generaţiei NU
Convorbiri realizate de Romeo Petraşciuc
Editura Agnos, Sibiu, 2007

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe