09 Decembrie 22

Inspirat de Sfânta Scriptură

Inspirat de Sfanta Scriptura

    Deschidem Scriptura la Isaia, capitolul 46 si citim. Contemplam la realitatea lumii, istorie si aceste versete.

1. Bel se prăbuşeşte, Nebo este răsturnat, chipurile lor aşezate pe vite şi pe dobitoace. Chipurile, pe care voi acum le purtaţi, sunt încărcate şi au ajuns o povară pentru vitele trudite.
2. Idolii cad, se prăbuşesc laolaltă, nu pot să izbăvească pe cei care îi poartă; ei înşişi sunt duşi în robie.
3. "Ascultaţi voi, cei din casa lui Iacov şi toţi cei care aţi mai rămas din casa lui Israel, pe care v-am purtat din sânul maicii voastre, de care am avut grijă de la naşterea voastră.
4. Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi, până la adâncile voastre căruntele Eu vă voi ocroti. Precum am făcut în trecut, Mă leg înaintea voastră că vă voi ocroti şi vă voi izbăvi şi în viitor.
5. Cu cine Mă veţi pune alături şi Mă veţi face egal, cu cine Mă veţi asemăna, ca să fim deopotrivă?
6. Ei scot aurul din pungile lor şi argintul în cântar îl cântăresc; plătesc un argintar ca să le facă un chip de dumnezeu, apoi se închină lui şi îl cinstesc.
7. Îl poartă pe umeri, îl duc, îl pun jos şi el stă fără să se clintească din locul său. El nu răspunde celui care strigă către el şi din primejdii nu-l scapă.
8. Amintiţi-vă de aceasta şi învăţaţi-vă minte, păcătoşilor!
9. Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia lor, că Eu sunt Dumnezeu şi nu este un altul. Eu sunt Dumnezeu şi nu este nimeni asemenea Mie!
10. De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!
11. De la răsărit chem o pasăre de pradă, dintr-un ţinut depărtat un om care să împlinească planul Meu. Am vorbit, voi împlini; am hotărât, voi înfăptui!
12. Ascultaţi-Mă voi, oameni cu inima împietrită, voi cei care staţi departe de mântuirea voastră!
13. Apropia-voi mântuirea Mea, căci ea nu este departe şi izbăvirea Mea nu va zăbovi. Atunci voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea pentru Israel!"
 
Foto: greekart.ro

REFLECTII

- Idolii se prabusesc. Ei nu pot oferi ajutor celor care isi pun credinta in ei..
- Dumnezeu este atemporal. El transcede spatiul-timp. "Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi"
- Cel care isi pune nadejdea, credinta si iubirea in Domnul Dumnezeu este protejat de Dumnezeu. Am sa explic cum distingem acest punct de problema raului si mai ales de problema durerii in randul Crestinilor - gen Siria si Irak
- Dumnezeu este Unic. El nu se aseamana cu nimic. "Cu cine Mă veţi pune alături şi Mă veţi face egal, cu cine Mă veţi asemăna, ca să fim deopotrivă?"
- Dumnezeu este personal si este un agent al moralitatii obiective: "Amintiţi-vă de aceasta şi învăţaţi-vă minte, păcătoşilor!"
- Dumnezeu este Unicul Dumnezeu creator al Universului: "Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia lor, că Eu sunt Dumnezeu şi nu este un altul. Eu sunt Dumnezeu şi nu este nimeni asemenea Mie!"
- Dumnezeu are un Plan individual fiecarui om. Dar si un plan general al umanitatii. "De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!"
- Dumnezeu cheama ateii la iubire. "Ascultaţi-Mă voi, oameni cu inima împietrită, voi cei care staţi departe de mântuirea voastră!"
- Dumnezeu vesteste venirea lui Iisus Hristos, Painea Vietii. Observati ca Planul lui Dumnezeu asupra lumii nu conceput pentru a zdrobi liberul arbitru al omului. Ce este fascinant si unic la Hristos - Dumnezeu intrupat - este viata lui, trairea lui, simplitatea si puterea mesajului. Dar aceasta este alta discutie despre care vom vorbi.

Preluat din Irationalitatea Ateismului 
 
 

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe