30 Iulie 21

Îngăduiți să îi plâng pe episcopi. O merită.

Precum cuiva înveșmântat în hălci de carne proaspete și aruncat în mijlocul câinilor, așa îmi pare că li se cere astăzi socoteală pentru (subliniez, firescul slujirii lor în) veșmintele liturgice. 
Personal consider de un milion de ori mai facil să stai cu burta la soare în minimul de veșminte (neliturgice) decât îmbrăcat în acelea (liturgice) care te fac priveliște lumii și țintă judecăților acesteia. Veșmintele acestea, dragilor, sunt cele de lucru. Întru Taina Bisericii.
Îmi port reverenda cu bucurie. Deseori însă mi-e mai simplu, în anumite locuri și la anumite ore, să nu o am. Când am evocat cu un stareț athonit problema reverendei, a folosit acel cuvânt care în greacă înseamnă și mărturie, și ... martiriu. 
Da, știu, este martiriu. Există dacă vreți și un coeficient de reverendă, adică o bunăvoire a unora, dar vă asigur că e prezent și reversul, oameni cărora li se stârnesc neputințele când îi interpelează o astfel de haină văzută public.
Episcopul este cel mai vizibil (iertare, agramații lecturii liturgice se adresează de-a valma, pentru ei toți sunt "popi"; poate și pentru că nu au simțit cum te poartă un preot, un încredințat lui Hristos în brațele Acestuia; ce să le mai ceri să distingă un arhiereu?) și veșmintele lui cele mai bogate, semnificând ... plinătatea slujirii de arhiereu. Unde e episcopul e Însuși Hristos. Dacă nu ar fost minunea slujirii la sfânta Sofia cu bogăția podoabelor liturgice, expresie văzută a adevăratei bogâții a Bisericii, a prezenței harului, s-ar mai fi convertit oare slavii la credința ortodoxă cu simțirea Cerului pe pământ? Oare sfântul Ioan Gură de Aur nu impresiona cu frumusețea veșmintelor liturgice?
Nu această bogăție sau frumusețe poate fi problema. Ci doar când aceasta este contrazisă de sărăcia duhovnicească, făcând-o "aramă sunătoare" și atât. Dar și aici, cine are oare chemarea să judece?
Bravo celor de la Basilica pentru infografia publicată privind veșmintele arhiereului. Să priceapă tot omul la ce slujesc acestea. A, poate sunt dintre cei care dacă le văd strălucitoare, le confundă cu la(n)țurile groase de aur de la gâtul unora din conaționalii noștri când se arată la piscină ! Vă asigur că materialul e diferit. Desigur, și aici vor fi din cei care să cârcotească superior, cu acea superioritate a omului care nu are habar de veghea unui duhovnic la căpătâiul cuiva care se va naște și va muri și trebuie să îl mai prinzi minute în viață, doar-doar îi vei face botezul. Sau de strângerea inimii pentru cel bolnav, care se primejduiește cu viața, și care trebuie urmărit în reacțiile lui de tine, sărmanul duhovnic pus aici să îl acoperi cu o paternitate pe care o înveți pe câmpul duhovnicesc de luptă? Sau de temerea că cel cu care ai construit până acum viață, la adolescență, se primejduiește cu tot felul de înstrăinări ? Și tot așa, fără de sfârșit. 
Ăsta e în realitate epitrahilul preotului, vizibil și în infografia cu pricina ca "jugul cel bun al lui Hristos". De aur să fie, și încărcat cu diamante Swarowski, cine alege mai curând astfel de îngrijire de alții și prilej de nevrednicie în fața lui Hristos față de înălțimea chemării decât liniștea lui boulot-dodo - muncești și ai dreptul la atâția bani pentru munca ta și dormi liniștit că nu răspunzi pentru viața altuia? 
Hainele acestea sunt partea vizibilă și strălucitoare, plină de sens duhovnicesc desigur, a unei slujiri. Câteodată, de a fi preș sub picioarele celor care cu crampoane vesele țopăie pe inima ta, pe viața ta, pe slujirea ta. Desigur, până când începe să îi ardă, pentru că "cine vă ascultă, pe Mine mă ascultă" și Domnul nu lasă la nesfârșit neașezarea și îndrăzneala nechibzuită ...
Se pare că toți oamenii au urechi. Unii chiar de auzit cu ele. Ne putem culca liniștiți pe (câte) o ureche în fiecare noapte, dar ziua să stăm cu ele ciulite ca să auzim cu ce chemare ne cheamă Domnul pe fiecare dintre noi. El împarte slujirile și cinstirile. Nu am cerut niciodată să fiu preot. Dar primind chemarea, nu am putut spune nu. Hainele vin și ele la pachet cu slujirea. Ele sunt ajutătoare slujirii, fiecare fiind îmbrăcată cu o rugăciune, care îi arată folosința și lucrarea. Nu o să mă facă nimeni să îmi fie rușine de ele.

Text: Părintele Răzvan Ionescu
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe