08 August 22

Îndemnul de întărire și recomandările Înaltpreasfințitului Teodosie, pentru războiul ce tocmai a pornit de câteva zile

Îndemnul de întărire și recomandările Înaltpreasfințitului Teodosie (foto), pentru războiul ce tocmai a pornit, de la sfârșitul dialogului duhovnicesc: "Iubiți credincioși, iată, fiecare zi vine cu surprizele, cu curiozitățile, cu bucuriile și cu ispitele sale. Nu ne-am așteptat să vină războiul, negocierile păreau că  evită războiul. Dar iată, războiul a venit, nu la noi ce e drept, dar ne doare oriunde ar fi războiul, unde sunt măcelăriți prin război - pentru că moartea semenilor noștri este pentru noi o rană. De aceea, să ne rugăm ca acest război să nu dureze, să înceteze. Să aducă Dumnezeu razele păcii și ale luminii că războiul nu rezolvă dreptatea. Niciodată nu aduce o dreptate, ci războiul aduce durere, suspin și mare jale. În această situație să întețim rugăciunile. Să ne rugăm toți pentru pace, împreună cu copiii, cu bătrânii. Îndemn pe: preoți, diaconi monahi, pe monahii, pe tot omul de toată starea să își adune puterile sufletului, să își adune credința, nădejdea, dragostea, virtuțile cu care am fost înzestrați. Și toate acestea să fie pentru noi raze, care unite în rugăciune să ne aducă nouă folos. Pentru că rugăciunea stăruitoare mult poate înaintea lui Dumnezeu. În aceste zile de tensiune, trebuie să înmulțim rugăciunea, să înmulțim pacea sufletelor noastre, pacea și iertarea. Iată, vom intra în curând, în săptămâna pregătitoare pentru postul cel mare - săptămâna brânzei, duminică vom vorbi despre "înfricoșătoarea judecată". Cum să ne situăm noi în această judecată? Noi trebuie să ne situăm în smerenie, în rugăciune stăruitoare, în credință, în dragoste pentru că trebuie să și facem faptele acestor virtuți. Că o virtute nu înseamnă vorbă ci însemnează faptă. Virtuțile presupun trăiri și fapte. Noi trebuie să adâncim credința în trăiri profunde și în fapte de dragoste și de milostenie, de bunătate, de înțelepciune. Iată, regretăm că a început acest măcel al războiului, care aduce pierderi de vieți omenești. Ne rugăm pentru toți frații noștri. Să ne rugăm cu stăruință. Și cine are darul lacrimilor să nu își oprească lacrimile în rugăciune. Să ne rugăm cu stăruință că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile dacă ne rugăm îndelung, cu multă stăruință și dragoste, compătimind și pe cei care au pornit războiul, și pe cei care au  provocat războiul, și pe cei care au dat, îndată, curs unor ambiții sau unor socoteli omenești. Pentru că războiul nu trebuia să facă parte din ecuația atitudinii noastre creștine. Fiul Lui Dumnezeu a coborât pe pământ să aducă pace și nu război. Când spune că:"nu am venit să aduc pace, ci sabie " - că spune și aceasta, Mântuitorul arată că pentru păstrarea credinței și vieții noastre trebuie să și pătimim. Au fost și războaie, când înaintașii noștri și alții și-au aparat credința, glia și biserica cu prețul vieții. Acelea au fost războaie de apărare, dar acest război pare a fi unul mai mult de orgolii pentru că nu s-a dialogat îndeajuns. De aceea, să dialogăm noi cu Dumnezeu, într-o rugăciune intensă, stăruitoare, cu lacrimi, cu nădejde ca războiul să înceteze. Dacă încetează războiul, toți avem de câștigat. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne asculte gândurile, doririle, glasurile noastre. Jertfa noastră să o asculte pentru ca bine este să ne rugăm pentru pacea lumii. La rugăciunile de seară așa se încheie Pavecernița sau rugăciunea din amurg: „să ne rugăm pace pentru pacea lumii.” Aceasta este o datorie a oricărui creștin. Să nu începem să facem noi judecați de valoare. Oricine ar începe un război, nu pentru apărare, ci pentru a își arata puterea, nu trebuie să ne bucurăm, să salutăm un astfel de război. Să compătimim pe promotorii de războaie, fie din ambiție, fie din alte pricini, afară de cuvântul de apărare a credinței și a demnității neamului său, a bisericii. De aceea, războiul pornește de la cel rău, care ne dă război fiecăruia, în fiecare zi. Diavolul se războiește cu noi în fiecare zi și noi luptăm împotriva lui. Această sabie, spunea Mântuitorul, când diavolul ne propune tot felul de lucruri vinovate ca să ne îndulcească viața aceasta spre pierzare, noi să nu dăm curs, ci să dăm curs acestei doriri a noastre, ca să fim oameni ai păcii, ai dragostei, ai bucuriei. Ai dreptății nu putem să fim, dreptatea lui Dumnezeu să se statornicească. Aceasta să cerem noi că Dumnezeu nu vrea moartea niciunui păcătos. Să ne rugăm să îi întoarcă pe cei păcătoși, pe cei dornici de vărsare de sânge, să se îmblânzească și să aducă pacea lumii. De aceea ne vom ruga intens. (24 februarie 2022) / transcriere: Mara Negulescu, sursă foto: Facebook.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe