04 Februarie 23

„În vremea aceea, auzind că loan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea.”

Mă tot gândesc la Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului și mă întreb "Ce cuvinte alese poți alege pentru un asemenea om care a trăit asemenea unui înger pe pământ?" Înainte de toate cuvintele care urmează necesită răbdare. Știu...greu cu răbdarea....Ne-am obișnuit cu postări din trei cuvinte sau cu videoclipuri de maxim 60 de secunde. Deci dacă nu există răbdare, puteți trece peste această postare de pe acum și vă mulțumesc pentru vizită. 
Dacă totuși alegeți să continuați, atunci trebuie să știți că următoarele cuvinte vă pot afecta emoțional.  
Pericopa Evanghelică de astăzi începe cu mențiunea că "În vremea aceea, auzind că loan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea." Sfântul Chiril Alexandrinul spune că "Nu s-a retras din cauza fricii. Prin aceste lucruri pe care le-a săvârşit, ne-a învăţat pe noi cum să evităm prigonitorii. El s-a retras din Iudeea la neamuri. Aceasta arată că Dumnezeu Însuşi pleacă într-o zonă îndepărtată a pământului iudeilor când aceştia păcătuiesc împotriva proorocilor şi batjocoresc dumnezeirea Sa." 
Revin la gândul de început și am aceeași întrebare "Ce cuvinte alese poți alege pentru un asemenea om care a trăit asemenea unui înger pe pământ?" Ca să îl înțelegem pe Sfântul Ioan Botezătorul, trebuie să îi înțelegem viața deosebită. Zaharia și Elisabeta, doi oameni care din punctul de vedere al poporului, ei erau doi oameni blestemați, pedepsiți de Dumnezeu, pentru că nu aveau copii. Aceștia erau înaintați în vârstă și duceau această ocară în spate ceas de ceas, zi de zi, doar Dumnezeu știind ce cuvinte au suportat din partea oamenilor răi. Sfântul Evanghelist Luca spune că "Erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului." Deci aceștia era drepți înaintea lui Dumnezeu dar iată cât de ocărâți și judecați în fața oamenilor. Zaharia era preot al templului iar într-o zi Sfântul Arhanghel Gavriil i-a dat o veste minunată. Elisabeta avea să nască un fiu. Zaharia începuse să își pună întrebări. Cum să aibă un fiu la această vârstă? Cum să mai aibă loc o minune cu ei când toți oamenii din popor îi arată cu degetul? Atunci Arhanghelul Gavriil i-a legat limba lui Zaharia "până în ziua când vor fi acestea" Ieșind Zaharia din altarul templului, începuse să facă semne către oameni pentru că nu mai putea vorbea. Atunci oamenii au înțeles că s-a întâmplat ceva, că Zaharia a avut o vedenie și el nu poate spune despre ea. Astfel că Elisabeta a rămas însărcinată cu Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. După ce Maica Domnului a aflat și ea vestea bună de la Arhanghelul Gavriil că va avea în pântece Fiu, fără ca ea să știe de bărbat dar în același timp a aflat și de Elisabeta că are fiu în pântece, cu toate că era înaintată în vârstă. Când Elisabeta era cu pruncul în pântece ca la șase luni, Maica Domnului a intrat în casa lui Zaharia iar pruncul din pântecele Elisabetei a săltat de bucurie când a auzit salutarea Sfintei Fecioare iar acesta s-a umplut de Duhul Sfânt. 
Iată cum din încă din pântece, Sfântul Ioan Botezătorul a fost un om ales de Dumnezeu. Venind vremea să se pună numele pruncului la tăierea împrejur, Elisabeta a spus că se va chema Ioan. Atunci au rămas toți fără cuvinte pentru că voiau să îi pună numele Zaharia, după tatăl lui și nu era nimeni din rudenia lor cu numele de Ioan. Atunci Elisabeta a tot insistat că se va chema Ioan. Pentru că erau atât de nedumeriți, i-au făcut semn tatălui ca să afle cum ar vrea el să fie numit. Zaharia a cerut o tăbliță și a scris "IOAN" iar în clipa aceea s-a dezlegat limba lui. Apoi s-a aflat în tot ținutul de minunea făcută cu Zaharia și toți se minunau.
Șirul minunilor din viața Sfântului Ioan Botezătorul nu se termină aici. Venind poruncă de la Irod ca să fie uciși pruncii și Sfântul Ioan Botezătorul era în pericol. Elisabeta l-a luat pe Sfântul Ioan și a fugit din calea ostașilor plini de ură. Alergând cu pruncul în brațe, Elisabeta era strâmtorată și în pericol să fie prinsă. Atunci se roagă cu lacrimi în fața unui munte iar acesta s-a deschis precum o peșteră și s-a închis înapoi după ce au intrat cei doi, astfel fiind de negăsit. Pentru că erau cunoscuți pentru minunile ce se făcuse cu ei, ostașii nu au renunțat să îi caute și s-au dus la Zaharia. Întrebat fiind de locul unde se afla Elisabeta și pruncul Ioan, preotul Zaharia răspunde că nu știe unde sunt aceștia. Orbiți fiind de mânie, ostașii îl ucid pe Zaharia între altar și templu, sângele acestuia fiind mărturie că a murit din cauza celor întunecați la minte dar mai ales fiind și mărturia urgiei care îl aştepta pe Irod. În tot acest timp Elisabeta și pruncul Ioan erau în grija lui Dumnezeu. În cartea numită Prolog, se spune că acolo în peșteră, Dumnezeu le-a dat un izvor de apă şi un finic care rodea şi se pleca până la pământ, de unde se hrănea Elisabeta Dumnezeu le-a dat un izvor de apă şi un finic care rodea şi se pleca până la pământ, de unde se hrănea Elisabeta şi hrănea şi pe prunc. După ce Elisabeta și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ioan a fost hrănit de înger iar apoi a dus o viață îngerească în pustie. Se hrănea cu miere sălbatică și avea o îmbrăcăminte din păr de cămilă şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului. De aceea în iconografie este reprezentat ca având două aripi, tocmai pentru a arăta viața îngerească pe care a avut-o pe pământ 
Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului este ultimul prooroc, astfel că el este legătura dintre Vechiul și Noul Testament. 
Așadar, ce cuvinte mai alese aș putea găsi pentru un astfel de om? Dacă ați avut răbdare până la aceste rânduri, acum este momentul să cugetăm mai profund. Trebuie să știm că Sfântul Ioan Botezătorul nu era deloc blând în cuvânt. Era foarte aspru și dur. Cu toate acestea, oamenii din cetate mergeau în pustie ca să îl asculte. Iată ce le spune  Sfântul Ioan celor care veneau să se boteze și printre ei fiind farisei și saduchei : "Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?" Sfântul Ioan nu avea gânduri pe care le avem noi astăzi "Vai, dar ce și cum să zic .....să nu rănesc sentimente.....să nu fac lumea să fugă.  Să nu rănesc prin cuvânt ". Nu zicea așa ceva. Ba chiar avea cuvânt și pentru conducători. Așa se face că vorbele Sfântului Ioan Botezătorul ajungeau de la cel mai neînsemnat din cetate până la cel mai mare , fără se modeleze în vreun fel discursul. Așa se face că Sfântul Ioan Botezătorul îi vorbea și lui Irod care trăia cu femeia fratelui său, pentru că Irodiada era soția lui Filip, fratele lui Irod.  "Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău." . În ziua de astăzi ne este frică să spunem lucrurilor pe nume că dacă vede conducătorul, dacă vede superiorul, dacă vede mai marele? Oare câți părinți ar vorbi copiilor despre curajul acestui sfânt, astfel încât să le insufle în inimă curajul de a spune mereu adevărul și de a alege întotdeauna dreptatea?
Dacă ați mai citit postările mele, cred că ați observat că încerc să explic faptul că Sfânta Scriptură este cât se poate de actuală. Probabil am spune că Sfântul Ioan Botezătorul nu mai este actual în zilele noastre. Dar mai este? Din păcate noi oamenii nu mai suntem actuali în ceea ce privește starea noastră sufletească pentru a-l înțelege pe Sfântul Ioan Botezătorul. Să nu ne gândim vreo clipă că omul s-a schimbat în bine. Păi atunci în vremea Sfântului Ioan Botezătorul, Irodiada trăia cu cumnatul ei (pe românește). Vedea că îl pierde pe Irod printre degete, pentru că Irod ținea foarte mult la Sfântul Ioan Botezătorul. Ce zicea oare în mintea ei "Dacă mai ascultă mult la cuvintele acestui om din pustie, pierd toată averea. Mai bine fac în așa fel încât să îi astup gura pentru totdeauna". Așa a și făcut. A prins un moment numai bun de a face acest lucru. Irod era amețit bine de băutură iar Irodiada a trimis-o pe fiica ei ca să îl amețească și cu dânsul desfrâului. Atunci Irod i-a zis că îi va da orice va cere, chiar și până la jumătate din regatul lui. Moment în care Irodiada profită de ...."ofertă" și cere capul Sfântului Ioan pe tipsie. Deci.... beție, desfrâu, regretul faptelor făcute la beție, viclenie, ură. Sunt copii care își omoară părinții pentru avere. Sunt oameni care se omoară între ei pentru bani, funcții și alte plăceri trecătoare. Ceva schimbat de atunci și până astăzi? 
Stau și mă gândesc....oare ce cuvinte ar avea Sfântul Ioan Botezătorul pentru:
- Cei care trăiesc în desfrâu dar ei se dau mari creștini și făcători de bine?
- Cei care ucid cu bună știință în numele unui așa zis bine medical?
- Cei care luptă să facă din actul avortului o gratuitate, ba chiar să fie încurajat?
- Cei care își promovează obsesiile sexuale la nivel de educație școlară?
- Cei care fac averi din afaceri ilegale iar apoi se laudă că fac bine bisericilor?
- Cei care slujesc Sfântului Altar dar ei se gândesc doar la bani, desfrâu și alte patimi?
- Cei care cumpără preoția cu bani sau cu alte influențe? 
- Cei care iau de la gura poporului ca să pună pe masa lor cea mare?
- Cei care vând țara?
- Cei care vând credința?
- Cei care au ucis în închisorile comuniste?
- Cei care se folosesc de ortodoxie pe post de etichetă pentru a crește în sondaje?
- Cei care stau moț în fața tuturor la sfințiri și alte evenimente dar ei nu se spovedesc, nu postesc?
- Cei care se mândresc cu binele făcut? 
- Cei care......
- Cei care......
- Cei care......
Oare ce cuvinte ar avea Sfântul Ioan Botezătorul pentru fiecare dintre noi? Dacă el ne-ar ține o predică pe merit, am zice că a doua zi nu am mai merge la biserică. Și totuși...... oamenii de atunci tot umpleau pustia ca să îl asculte. Omul acesta crescut în peșteră aduna la el mulțime de oameni și cereau să fie botezați. Oare astăzi, câți am mai suporta un cuvânt al Sfântului Ioan Botezătorul? Dacă ne gândim că nici măcar unul, atunci trebuie să ne schimbăm în bine. 
Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul, alcătuită de PS Macarie
Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre. Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin.

Autor: Jurnalistul și teologul Cornelius Florin.

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe